Archive
Doi români au plătit 84.000 de euro, ca să facă Revelionul în Rai
În ciuda statisticilor care arată că mergem prea puțin în vacanță, în comparație cu restul europenilor, ”au explodat” practic cererile pentru destinații exotice precum Thailanda, Maldive, Republica Dominicană, Mexic,
Oferă fericire! Fii mai bun, dar nu doar de Sărbători!
De câte ori aud, mai ales înainte de Sărbători, că trebuie ”să fim mai buni”, ca să ne primenim sufletele pentru Crăciun sau pentru Paște, întotdeauna mă întreb de ce
Vedetele au deschis Târgul de Turism al României, la standul Malta Travel
Vedete, șampanie, prăjituri, artă și vacanțe la superprețuri. De toate acestea s-au bucurat, ieri, cei care au trecut pragul Târgului de Turism al României, în prima zi a ediției de
Aplicația Questo îți arată orașul prin ochii localnicilor
Atunci când vizitezi un loc nou, consulți ghidurile turistice și așa te trezești că stai la rând să faci o poză unui obiectiv, te împiedici de turiști, vezi totul pe
Heuriger, tradiția vienezilor de a se bucura toamna de vinul nou
Heuriger este o tradiție de mai bine de 230 de ani, care încă se mai păstrează în satele de lângă Viena. Toamna, timp de două săptămâni, fiecare producător local își
Ești gata de party? Luna octombrie e plină de concerte și de petreceri
Septembrie ne-a lăsat cu un gust plăcut vorbind de distracție, însă nici luna octombrie nu se lasă mai prejos. Toamna se dovedește incendiară în continuare, dacă ținem cont de agenda
Rendez-Vous cu ”Alice în Țara Minunilor”, la ceainărie, în Pitești
Ceaiul rămâne una dintre băuturile preferate, mai ales în zilele înfrigurate de toamnă. În această periodă, cei mai mulți sunt în căutare de locuri primitoare, dar și cu cele mai
O pasiune mai puțin obișnuită: se cazează la hotel, în propriile orașe
Ai fost vreodată turist în orașul tău? Ți-ai făcut bagajele, te-ai urcat în mașină sau în metrou și te-ai cazat la un hotel din cartierul vecin? Uneori viața de zi
Poveștile călătorilor din Gara de Nord, spuse mai departe de un fotograf și un copywriter
Vlad Cioplea, fotograf, și Gabriela Bumb, copywriter, au demarat la începutul lunii mai proiectul „Povești din Gară”, prin care spun în scris și prin fotografii poveștile unor călători. Le-am adresat