800 de kilometri, doar ea și bicicleta. Așa, pentru suflet

O bucureșteancă a bătut Franța în lung și-n lat, pe două roți, ca terapie pentru propriul suflet. Monica Brătescu a străbătut 800 de kilometri între Paris și Marsilia, în 12 zile, ca să-și demonstreze că este puternică. Spune că n-a reușit atunci, ci abia când a ajuns acasă, când a rămas singură între patru pereți sau între mii de oameni. Atunci n-a mai simțit singurătatea, ci numai puterea din ea.

Monica a plecat la drum singură mânată de o dorință de a se căuta pe sine. Are 27 de ani, ochii albaștri și jucăuși, iar zâmbetul larg și blând. Blonduță, cu tenul și cu sufletul deschis, mă întreabă de trei ori dacă sunt sigură că excursia ei va fi de interes pentru cineva, că doar sunt alții care au făcut grozăvii și mai mari. De 5 ani merge cu bicicleta în fiecare zi cu vreme bună, dar excursia în Franța avea să fie prima tură mai lungă cu bicla și prima ei călătorie de una singură.

2 - 11052865_842455712501317_102543180813314846_n

Cu o zi înainte să plece din București, a asamblat și a dezasamblat bicicleta în mijlocul sufrageriei împreună cu un prieten până când a înțeles care este locul fiecărui șurubel și a fiecărei piulițe.

A doua zi, când a ajuns cu avionul în Franța, i-a fost de mare ajutor lecția, căci nu putea să se plimbe prin tot Parisul cu ditamai cutia în care și-a înghesuit bicicleta. S-a așezat în mijlocul unui parc, în plin centru al capitalei franceze și a trecut examenul cu brio. Trei ore mai târziu, fără să dea nici măcar un telefon, dintr-un morman de fiare, Mona a creat-o pe Contessa.

A mai stat o vreme în Paris, cât să-și pregătească traseul și să-și rezolve cazările pentru toate cele 12 zile. N-avea bani pentru hoteluri de 80 de euro pe noapte, așa că a tras la hosteluri și pensiuni, la un loc cu TIR-iștii și alți călători prin lume.

9-IMG_20150513_130208

Când și-a făcut bagajul și-a luat doar strictul necesar: puține haine, lanț de rezervă, cameră pentru bicicletă, un filtru special ca să poată bea apă de oriunde, baterie externă, GPS, briceag („dar nu pentru tăiat, ci pentru tirbușon. Pentru că Franța și pentru că vin”, îmi explică). Chiar și așa, tot a adunat 30 de kilograme pe care le-a cărat până la un moment dat, când s-a lipsit de unele haine și de lanțul de rezervă.

Au urmat apoi 12 zile de plimbări pe șoselele Franței, între Paris și Marsilia, dar și unele de câte 12 ore pe zi în propriul suflet.

„La început mi se părea foarte ciudat, dar e terapie curată. N-am avut muzică, pentru că trebuia să aud ce se întâmplă în jur, așa că 12 ore pe zi eram singură-singurică. Am vorbit foarte mult cu mine, cu voce tare, mi-am spus bancuri, am cântat. Păi o iei razna altfel, nu știu cum rezistă cei care pleacă singuri câte un an. Am avut și un fel de ritual. De fiecare dată înainte să ajung la cazare țipam tare, din tot sufletul, de bucurie și de ușurare”, povestește Mona.

Și-a propus să pedaleze în medie 70 de kilometri pe zi, dar a avut o zi în care a făcut 65 de kilometri și altă zi în care a pedalat cât pentru două zile. Când a parcurs distanța minimă s-a luptat mai mult cu vântul, decât a pedalat. „Pedalam și abia mă mișcam din loc. Am făcut 65 de kilometri în 6 ore”, spune fata.

Recordul de distanța l-a parcurs atunci când i s-a anulat cazarea dintr-o localitate: „Am mai mers 60 de kilometri până la următoarea destinație, că n-aveam bani să plătesc un hotel de 80 de euro. Am parcurs kilometrii ăștia foarte repede, în 4 ore. Am ajuns aproape pe întuneric și mi-a fost puțin frică pentru că nici nu aveam lumini la bicicletă. Special nu mi-am luat, ca să nu fiu tentată să pedalez noaptea. Se pare că nervii te motivează cel mai tare”, glumește Mona și spune că în ziua aia a făcut 120 de kilometri. „Sunt frântă. Frântă în Franța”, scria ea atunci pe Facebook.

8-IMG_20150521_143121

Hopuri pe traseu

O zi pe care n-o să o uite prea ușor e cea în care a pedalat pe grindină, prin pădure. N-a putut să se oprească pentru că trăsnea, așa că i-a dat înainte printre picături și bucăți de gheață. Când s-a oprit ploaia, s-a oprit și Mona și a plâns jumătate de oră pe marginea drumului de frică, de eliberare, de durere și de câte mai poate simți un om într-o astfel de situație. Seara, când a ajuns la cazare, a descoperit niște amintiri pe care le-a purtat cu ea o vreme: niște vânătăi negre din vârful degetelor până la umeri.

A mai tras o sperietură zdravănă în Marsilia, care este „un oraș nebun, cu toate națiile”. A nimerit în mijlocul unei nunți, iar nuntașii nu numai că se bucurau și cântau, dar au blocat și toată intersecția și n-a durat prea mult până când s-a iscat o bătaie. Pumni, picioare, o bătaie în toată puterea cuvântului, iar Mona era prinsă în mijlocul ei. „Nu e ca și cum ridici geamul de la mașină și te simți în siguranță. Eram totuși pe biclă”, spune ea.

Fiica tuturor

După fiecare poveste, oricât de nașpa, Mona subliniază: „Dar a fost foarte fain!”. Zice că mulți dintre oamenii pe care i-a întâlnit au semi-adoptat-o.

„M-am oprit la o patiserie la 50 de kilometri de Paris să-mi cumpăr ceva de mâncare. Cu vânzătoarea m-am înțeles mai mult prin semne, dar când a auzit că mă duc singură în Marsilia, după un ‘Mon Dieu!’, s-a întors din spate cu o punguță de orangette, portocale confiate învelite în ciocolată. S-a dus direct la bicicletă, mi le-a băgat în geantă și zice: ‘Pour bon courage!’”, își amintește Monica episodul.

Altă dată, înainte să plece de la cuplul simpatic din localitatea Boyer (unde a stat boierește), bărbatul a ținut neapărat să-i arate ceva special: o salcie plantată în 1988, anul ei de naștere, despre care acum ziarele scriau că este cel mai mare și mai bătrân arbore din Franța.

De multe ori s-a bucurat nu numai de companie plăcută, de zâmbete și de îmbrățișări, din partea gazdelor, dar și de pachețele sățioase.

La sfârșit, după 12 zile de pedalat și o mulțime de amintiri frumoase, Mona și-a tras sufletul 2 zile în Marsilia, după care a plecat într-o plimbare de „numai” 6 ore. A mers pe grohotiș în sandale, căci cu toate antiinflamatoarele din lume picioarele nu i-au mai încăput în bocanci, dar a fost răsplătită cu vârf și îndesat pentru eforturile ei fizice, dar mai ales cele interioare: Calanque d’en Vau, fiorduri izolate, cu ape limpezi și răcoroase.

„Este un parc natural fabulos. Munte și mare. Sunt exact peisajele din filmul ‘The beach‘ cu Leonardo DiCaprio. Eu n-am mai văzut așa ceva niciodată”, spune ea încântată.

7-IMG_20150530_132626

Ce-ar fi dacă ai lua-o de la capăt?

Dacă trage linie, spune că n-ar mai pleca singură, dar nu pentru că nu i-a făcut bine cercetarea din străfundul sufletului, ci pentru că este o persoană foarte sociabilă. „E vorba și de bani, că e mai ușor să împarți la doi cheltuielile, mai ales cu cazarea, dar e vorba mai mult despre motivație”.

Concluzia? „A fost mai dificil și mai frumos decât mă așteptam. E foarte diferit când mergi cu bicicleta, față de mașină, căci n-ai niciun scut. Simți ploaie, soare, grindină, vând, mirosuri. Ești tot timpul prezent. Apoi mai este vorba și despre bariera dintre momentul când pleci, când te simți super tare, și cel în care te simți foarte singură. E bariera dintre libertate și singurătate. Libertatea nu vine ușor, dar apoi nu te mai simți singur în niciun context, când te întorci. Când are loc declicul îți dai seama că este imposibil să te simți, de fapt, singur pe lumea asta. Totul este atât de conectat. Te întorci cu sentimentul că planeta este casa ta, că ești acasă oriunde”, zice Monica.

De învățat din experiența Monicăi:

– și-a cumpărat în fiecare zi mâncare din supermarket, căci nu putea să care prea mult

– a mâncat tot ce se află în lista de super-alimente, de la quinoa, avocado, până la somon și semințe de chia. A consumat cantități duble față de cum era obișnuită, în special carne și dulciuri

– a băut în fiecare zi un shake cu magneziu, calciu și vitamine

– a băut apă direct din fântână, dar a filtrat apa cu un filtru special
– când trecea prin suburbii, mergea repede, căci rata criminalității este mare, iar prin păduri mergea agale pentru că Franța nu prea mai are biodiversitate. N-a întâlnit nicio vietate, fie ea muscă, vulpe sau raton
– a făcut un pact cu prietenii ei: dădea check-in pe Facebook în fiecare seară, când ajungea la cazare, ca să știe toată lumea că e bine

Text: Oana Racheleanu; Foto: Mona Brătescu.

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Special 0 Comments

Doi băieți adună de pe poteci obiecte vechi și le «îmbracă» în haine noi

Mai toată lumea are în ultima vreme o pasiune pentru stilul vintage, mai ales când vine vorba despre decorațiuni, dar una este când cumperi un produs din China, făcut astfel

La pas prin lume 0 Comments

Ce zici de o cafea la… Paris?

Cum ar fi să găsim ca pretext pentru o vacanță, o ceașcă de cafea? De poveste, dar nu imposibil! Tocmai de aceea hai să visăm că ne-am putea invita perechea

Special 0 Comments

18 artiști plastici pictează în tabăra ”Transfăgărășanul Artiștilor”

Cel mai frumos drum din lume este, la acest final de ianuarie, muză pentru 18 artiști plastici din toată țara, care participă la a treia ediție a Taberei de pictură

1 Comment

  1. Cristian Miron
    august 15, 17:49 Reply
    Mama mia, si eu, care mi-am facut curaj sa particip la un concurs pe bicicleta, pentru amatori! A fost un traseu mai dificil de cat ma asteptam, 12 km in total, dintre care 8 km de panta, 6 km prin padure , la care au participat si multi ciclisti de la cluburi. Eu, doar un amator care iese cel mult saptamanal cu bicla. Am iesit ultimul, normal... Bravo Mona, pentru curaj si realizare, bravo Oana, pentru articol.

Spune parerea ta