Administraţia Parcului Naţional Piatra Craiului trage un semnal de alarmă

Administraţia Parcului Naţional Piatra Craiului trage un semnal de alarmă

Deschiderea unei cariere de grano-diorit pe Dealul Blidarului, de pe valea Bârsa Fierului, a fost subiectul celei mai recente întâlniri a Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional Piatra Craiului, împreună cu administraţia parcului.

Zona se află la 14 km de oraşul Zărneşti, la un kilometru de localitatea Poiana Mărului, şi implică în afară de explozii şi activitatea de exploatare, concasare etc., şi transportul rocilor pe o distanţă de 5 kilometri, pe limita Parcului Naţional Piatra Craiului şi traversarea oraşului Zărneşti pe o lungime de aproximativ 3 kilometri, cu autocamioane de 40 t, fapt ce va duce la degradarea rapidă a infrastructurii rutiere si a clădirilor din imediata apropiere.

Mai mult, traseul trece prin faţa Centrului de Vizitare, care, împreună cu Parcul Naţional Piatra Craiului şi cu zona Văii Bârsei, sunt principalele puncte de atracţie ecoturistică, de care trebuie să beneficieze în primul rând locuitorii oraşului Zărneşti. Autorităţile locale, în parteneriat cu Parcul Naţional Piatra Craiului, au început demersurile pentru declararea acestei zone ca destinaţie de ecoturism din România.

Consiliul Ştiinţific şi Administraţia Parcului Naţional Piatra Craiului îşi exprimă îngrijorarea cu privire la reluarea acestei iniţiative şi susţine demersurile deja întreprinse de Consiliul Local Zărneşti pentru evitarea realizării unei asemenea investiţii.

Parcul Naţional Piatra Craiului este unul dintre cele mai vizitate parcuri naţionale din ţară, cu foarte multe specii de floră şi faună unice, cu cea mai lungă creastă calcaroasă din ţară şi cu un ecosistem ce adăposteşte cele trei mari carnivore ale Europei, protejate prin diverse programe: râsul, lupul şi ursul.

 

 

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Editorial 0 Comments

Redescoperim secretele tinovului Poiana Stampei, cu ajutorul AER

Multe zone din țară așteaptă intervenția oamenilor de suflet, pentru care turism înseamnă responsabilitate, protejare, discreție și informare. Iată o nouă zonă ce se arată celor care înțeleg ecoturismul.

Editorial 0 Comments

Concluzii despre sezonul estival 2014: creşte cererea pentru hotelurile de 4* cu All Inclusive

Bibi Touring, touroperator specializat exclusiv pe turism intern, ne oferă o serie de concluzii în ceea ce privește evoluția turismului, pe litoralul românesc, în acest sezon estival!

Editorial 0 Comments

Malta, într-o expoziție, la București

Malta este una dintre destinațiile turistice de top pentru turiștii români. Oferă cultură – mai ales prin numărul mare de monumente UNESCO reunite pe insulele din Marea Mediterană, relaxare de

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta