Ancona, micul oraş mare

Ancona, micul oraş mare

Ancona s-a născut din mare şi tot din mare începe şi aventura oricărui călător ce doreşte să apuce pe un drum presărat la tot pasul cu vestigii ale trecutului şi bucurii ale prezentului.Un oraş unde soarele răsare şi apune în mare, una din puţinele locaţii în care vă puteţi bucura de frumuseţea cristalină a apelor, evitând aglomeraţia gălăgioasă specifică unui oraş turistic. Capitală administrativă a regiunii Marche, Ancona deschide calea către Marea Adriatică, legănându-şi agale imensele vase de croazieră ce-şi încep călătoria peste ape, către porturile animate ale Greciei sau Croatiei.

Simona Neata Deşi la prima vedere oraşul nu vă va părea un centru turistic în adevăratul sens al cuvântului, acordaţi-i puţin din timpul dumneavoastră şi veţi descoperi că aţi fost captivaţi pe nesimţite de ritmul trepidant al acestui port maritim veşnic în continuă mişcare. Sever bombardat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, oraşul a fost îngenunchiat încă o dată de cutremurul din anul 1972 însă s-a ridicat din ruine prin dârjenia locoitorilor săi, ajungând astăzi una dintre cele mai încântătoare aşezări de pe coasta Adriaticii. Grecii au fondat oraşul în anul 387 a.C iar originea sa se răgăseşte în porecla de „oraş doric”.

Oraşul vechi

Drumul începe întotdeauna din apropierea docurilor şi, lăsând portul în spate ne vom regăsi în mijlocul pieţei Piazza della Repubblica, acolo unde Teatrul Muzelor tronează impozant, amintire vie a spiritul regenerator al oraşului. Piaţa este unul dintre cele mai frumoase locuri din împrejurimi şi se continuă, cu ajutorul străzii Gramsci, în stângă Teatrului, cu dalele pietruite ale pieţei Plebiscito, dragă anconetanilor sub numele de Piazza del Papa sau Piaţa Papei, datorită imensei statui a papei Clement XII ce veghează atent asupra trecătorilor.

Odată ajunşi în acest loc este dificil să nu observi frumoasa fântână arteziană din imediata apropiere a statuii, fântână ale cărei decoraţiuni reprezintă, potrivit legendelor, capetele anconetanilor decapitaţi de-a lungul vremii. La ieşire din piaţă, vom întâlni Palatul Mengoni Ferretti, Muzeul Oraşului şi Turnul Civic, ca mai apoi, în punctul cel mai înalt, să descoperim biserica Chiesa di San Domenico, ce găzduieşte tablouri de Tiziano şi Guercino.

Şi cum nu avem vreme de pierdut, urcând pe strada Pizzecolli, ajungem la porţile palatului Bosdari, la cele ale Bisericii lui Isus şi nu în ultimul rând la porţile Palatului Palazzo degli Anziani, ridicat în anul 1270 şi reconstruit în 1647. Turul nostru continuă cu amfiteatrul roman şi, apucând pe strada Ferretti, putem admira palatul cu acelaşi nume, minunat exemplu de arhitectură specifica anilor ‘500, ce găzduieşte astăzi Muzeul Naţional de Arheologie. Strada se continuă către piaţa Senatului, cu minunatul ei palat din anii ‘200, sediu al senatului şi monument inclus în patrimoniu naţional. Biserica SS. Pellegrino e Teresa şi palatul arhiepiscopal constituie puncte de referinţă ale zonei, loc de odihnă şi reflectare.

Iar dacă paşii nu ne-au obosit prea tare, un ultim efort ne va purta către urcuşul pe colina Guasco până la catedrala S. Ciriaco, punctul cel mai înalt de unde vi se oferă o panoramă extraordinară asupra portului şi a întregului oraş. Catedrala în sine este una dintre cele mai frumoase clădiri din Italia iar muzeul adiacent conţine numeroase opere de artă sacră, printre care şi câteva picturi de Rubens.

De aici, coborârea este lină şi, ajungând la capătul străzii Giovanni XXIII, descoperim piaţa S. Maria, una dintre bijuteriile ascunse ale Anconei: S. Maria della Piazza este un admirabil exemplu de arhitectură romanică neatinsă de vreme încă din secolul XIII. Se vede portul, aroma restaurantelor portuare îşi îmbie clienţii, forfota vaselor atrage turiştii. Până la masă însă mai este timp şi drumul se continuă cu vizita la Arcul lui Traian construit în 115 d.C. de către Apolodor din Damasc.

Şi dacă setea de artă şi cultură nu v-a fost potolită, portul este casa complexului Mole, fortăreaţă cu bază pentagonală al cărui trecut zbuciumat este cunoscut fiecărui localnic. Utilizat pe vremuri drept cazemată, spital sau zonă de carantină, Mole adăposteşte astăzi doar evenimente pline de veselie, precum opere de teatru sau evenimente muzicale şi culturale.

Natura la ea acasa

Oriunde ne-am afla în regiunea Marche, munţii Apenini sunt vecinii cei mai îndrăgiţi ai anconetanilor. Formează graniţa de vest a regiunii şi sunt locul celor mai spectaculoase panorame şi a celor mai fascinante parcuri naturale. Zeci de kilometri de natură neatinsă de mâna omului, cu marea udând prin valuri înspumate zidurile de piatră ale versanţilor. Aici, totul ţine de timp – timp pentru a putea străbate şi admira pe îndelete pădurile, poienile şi plajele ascunse ale regiunii. Parcul din munţii Sibilini adăposteşte Peştera Furiilor- Grotta delle Fate iar legenda povesteşte cum una dintre Furii s-a adăpostit aici după ce a fost alungată din lumea de dedesubt. MunteleVettore (2476 m), situate în mijlocul parcului este cel mai înalt vârf al regiunii iar porţiunile montane denumite Barba Diavolului şi Gâtul Iadului sunt de o frumuseţe dramatică şi uneori, periculoasă.Totuşi suntem în mijlocul unui paradis montan iar rezervaţia naturală Torricchio acoperă mai bine de 300 de hectare. Nu trebuie ratată o excursie nici în parcul Gola della Rossa-Frasassi, acolo unde puteţi admira vulturii aurii, bufniţele sau vă puteţi plimba prin grotele Frasassi, cele mai lungi şi mai interesante grote din Italia, cu o înalţime pe alocuri de 240 de metri.

Plăcerea de a mânca bine

A găti în Marche este un obicei cu rădăcini adânci în tradiţia ţărănească a locului. De la celebrele bastoncini di pesce (batoane de peşte) şi până la pastele cu fructe de mare, aici gătitul ca “la bunica acasă” a luat locul bucatelor gătite la cursurile de formare profesională. Se folosesc doar produse proaspete, majoritate produse local şi astfel s-a dat naştere bucătăriei marchigiano. Majoritatea platourilor conţin produse culese din natură precum ciupercile, guliile, nucile, ierburile de câmp şi, poate cea mai importantă componentă a locului- trufele.

În Ancona, reclamele luminoase vă vor îndrepta către ristorante, trattoria sau osteria, localuri unde se mănâncă bine şi unde propietarii se mândresc cu prospeţimea produselor pe care le servesc. În cazul în care vacanţa dumneavoastră în acest loc are loc la sfârşitul verii sau toamna, fiţi atenţi la panourile publicitare care anunţa evenimentele locale intitulate sagra – festivaluri dedicate mâncărurilor tradiţionale ale zonei, locuri unde puteţi experimenta diferite gusturi şi arome, greu de găsit oriunde altundeva în lume.

Locuri de vizitat:

1. Piazza del Plebiscito

Atunci când ajungeţi să întrebaţi în jur despre această piaţă, întrebaţi de piaţa „Papei” şi lumea vă va arăta drumul. Porecla se datorează impozantei statui a papei Clemente XII, ce veghează şi binecuvântează trecătorii cu binecunoscutul „salut citadin” încă din anul 1738. Un loc înconjurat de istorie şi frumuseţe. Laturile pieţei sunt străjuite de Biserica di San Domenico, de clădirea Palazzo Mengoni Ferretti, de Muzeul della Città, de Torre civica, palatul Guvernului, atelierul dell’Arco Amoroso şi bineînţeles minunatele fântâni din secolele XV şi XIX.

2. Il Duomo– catedrala S. Ciriaco

Adevărat simbol al Anconei, Domul, ridicat în anii 1128- 1189, priveşte înspre mare de pe culmi înalte, protejând oraşul şi sfidând de-a lungul secolelor, vremea şi evenimentele. Templu păgân la origini, catedrala creştină mai apoi, Domul reprezintă emblama oraşului, prin semnificaţia sa istorică şi religioasă. Colina pe care se află, numită iniţial Cumero, poartă astăzi numele de colina San Ciriaco. Cupola bisericii, păstrând trăsături gotice şi acoperită cu încrustaţii metalice este considerată de experţi drept una dintre cele mai vechi şi perfecte cupole din Italia.

3. Il Teatro delle Muse

La capătul străzii Corso Garibaldi, artera principală a oraşului, veţi găsi piaţa Piazza della Repubblica şi bineînţeles Teatrul Muzelor. Realizat în stil neoclasic în anul 1826 de către arhitectul senegalez Ghinelli, teatrul se mândreşte cu faţada sa elegantă, străjuită de şase coloane ionice cărora li se alătură sculpturile lui De Maria, înfăţişând-ul pe Apollo şi pe Muze. Deteriorat de bombardamentele din cel de-al Doilea Război Mondial, teatrul a fost restaurat, păstrându-se intacte elementele originale precum scara interioara sau vechiul atriu. În prezent, Teatro delle Muse constituie epicentrul evenimentelor culturale nazionale şi internaţionale.

4. La Mole Vanvitelliana

Numit şi Lazzaretto clădirea, proiectată de arhitectul Luigi Vanvitelli în 1732 reprezintă un edificiu pentagonal, acoperind mai mult de 20.000 m². Construit la origini pentru a proteja autorităţiile militare defensive de contaminarea cu boli contagioase a fost mai târziu folosit ca spital. De istoricul complexului se leagă şi numele binecunoscutului Casanova, a cărui prezenţă în oraş a iscat dezbateri aprinse la vremea respectivă. Astăzi locul este sediul iniţiativelor culturale şi muzicale.

5. Fortezza Sangallo

Fortăreaţa, tăcută şi impozantă veghează asupra oaraşului de mai bine de cinci secole.Cunoscută şi sub numele de „Cittadella” clădirea reprezintă un exemplu admirabil de fortificaţie ce coboară unduitor către ţărmul mării.

6. L’Arco di Traiano

Realizat în 115 d.c.de către Apollodor din Damasc în onoarea lui Traian, monumentul se găseşte în imediata apropiere a portului.

Unde să mâncaţi:

– centru: Ristorante Passeto; La Monetta; Osteria Del Pozzo;

– port: La Terrazza

Evenimente:

Castelfidardo – festival International de Acordeon, evenimet de faima mondială – octombrie.

Ancona Jazz Festival – Teatru experimental- noiembrie

Evenimete gastronomice Sagre:

*Octombrie:

Acqualagna (langa Cagli) – targ naţional de trufe –ultimul weekend din octombrie şi primele doua saptamani din noiembrie

Acquasanta Terme (langa Ascoli Piceno) – Sarbatoarea Toamnei

Montemonaco (langa Ascoli Piceno) – Sagra castanelor

Sant’Agata Feltria – Targul trufelor albe

*Noiembrie:

Talamello (langa San Leo) – Targul brânzeturilor

Acqualagna (near Cagli) – târg naţional de trufe

 

Викарий успел сделать всего один шаг, как огромный серый волк возник в свете костра и бросился мимо него к алтарю.

Быстро подойдя к двери, он поднес к ней руку и вдруг замешкался.

Потому что этим "Скачать звуки птиц птица"именем вас называл Гассан в тот вечер, когда вы боролись с роботом.

Он вытащил их и сделал шаг вперед, медленно их тасуя.

Пол сходил в спальню и вернулся оттуда, толкая перед собой что-то вроде тележки.

Лучше он возьмет побольше их с собой в могилу.

Сумерки сгущались, и "Скачать бланк транспортной накладной"в этой зеркальной поверхности отразились мириады мерцающих звезд, мало-помалу высыпавших на небе.

Я положил голову на передние лапы и замер.

Но ведь она находилась в полном сознании, это не было игрой ее болезненной фантазии, воспоминанием о "Фильмы на большой скорости скачать"минувшем, давно забытом эпизоде.

А Морис повернул свою лошадь и поскакал назад, к оврагу, через который они только что перескочили.

Потом за это арестовали телеграфиста соседней станции.

В ту минуту, когда Росита увидела их, они повернули коней, перестроились и, вытянувшись в одну линию, "Проги для вормикса скачать"остановились лицом к изгороди, всего в какой-нибудь сотне шагов от нее.

Ему сказали, что англичане тоже "прохождение игры мафия 2 видео"случайно его засекли.

Проклятье, они ведь сами "бесплатные игры скачать крестоносцы"могут оказаться "нежный образ твой в сердце у меня скачать"полицейскими.

Ты только подумай, какой это молодец!

Люди должны приходить к началу "видеокурс отопление дома своими руками скачать торрент"лекции.

Наученный прошлым опытом, Джиро Исудзу быстро отскочил с дороги.

Отстранив Кэтрин, я вышел на балкон.

Он прекрасно помнил, как убил генерала Матесева и спас Василия Рабиновича, в чем теперь раскаивался.

В телеграмме, которую он отправил на родину, сообщалось, что задание выполнено, объект обезврежен и будет доставлен в Москву живым.

Все зависит от того, сколько времени они смогут так протянуть.

Немного спустя мы опомнились и, отвлекшись от настоящего, заговорили о прошлом и о будущем.

Вы говорили, что они

Висс приняла облик полненькой китаянки средних лет, только кожа у нее была кирпично-красной, а глаза совершенно непроницаемыми.

Она перемещается не слишком быстро.

Мне нужен мужчина, чья сила будет течь как река, бесконечно.

Внутреннее убранство хрустальной бутылки было выдержано в духе зимней сказки.

Конец путешествия становится реальностью.

Позади вас сидят два диких кота; если бы вы их видели, то разволновались бы еще больше.

Он уже подумывал, что разгадка упавшего дохода куда проще, чем это видится дяде Кули.

И снова ощутим самодостаточность.

Но изменить что-либо было не в моей власти, и потому я вернулся к тому, что относится к делу, как определил бы полицейский Оутс.

Уорнер Дебни рухнул, как камень.

Именно это доктор Смит и желал услышать.

Низкое солнце на западном небосклоне било водителям прямо в глаза, когда они выезжали из-под виадука на крутой правый поворот.

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Vacante active 0 Comments

Cinci destinații, în căutarea timpului pierdut…

Jumătatea toamnei vine cu peisaje de vis – cer albastru și frunze aurii și roșii ca focul, zile călduțe și poftă de viață. Până la noiembrie cel ploios și întunecos

Vacante active 1Comments

Vedeta TVR, Geanina Corondan, la pedale, printre cormoranii de la Ciocănești Dunăre

La o oră și jumătate de București, iubitorii de aventuri pe două roți au de acum cinci trasee noi de cicloturism, care traversează una din cele mai importante zone naturale

Vacante active 0 Comments

Germania văzută pe două roți, o experiență de retrăit

Anul acesta am încercat o nouă experiență turistică în Germania, mai precis în orașul Heidelberg, orașul în care și-a petrecut cea mai mare parte a exilului și a și decedat

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta