Biserici uimitoare, de văzut într-o viaţă

Biserici uimitoare, de văzut într-o viaţă

Se apropie marea sărbătoare a primăverii şi a lumii creştine: Paştele. Anul acesta sărbătoarea ortodoxă are loc în acelaşi timp cu aceea catolică. Putem alege ca în aceste zile sfinte, sau în apropierea lor, să mergem şi să vizităm câteva dintre cele mai pline de istorie şi încărcătură emoţională locuri din lume. (Silvia Mirea)

 

 

Plănuim cu atenţie şi ne alegem partenerii de drum cu sufletul

Putem să alegem să cumpărăm un pachet de la o agenţie, care ne poate oferi vizitarea a cât mai multor obiective religioase, şi avem avantajul că vom călători alături de oameni cu aceleaşi preocupări. Sau putem alege să mergem pe cont propriu, fie organizându-ne singuri vacanţa, în detaliu, fie să mergem însoţiţi de cei mai buni prieteni, care ne-au fost alături la bine şi la greu. Ideea generală, cred eu, într-o astfel de vacanţă, este să pornim la drum cu sufletul deschis, pregătiţi pentru a absorbi energia unor locuri speciale ale lumii noastre.

Recomandările Turism Club

1. Ierusalim, Israel

Atât de multe sunt locurile pe care le-aţi putea vizita la Ierusalim, încât poate un sejur de şase zile v-ar oferi şansa de pleca de acolo cu raniţa plină de amintiri rare. Iată doar câteva dintre ele: Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani, Zidul Plângerii, Valea Oaselor, Via Dolorosa (Drumul crucii), Golgota şi Mormântul Sfânt. Ideal ar fi ca într-una din primele zile să urcaţi încă de dimineaţă pe Muntele Măslinilor, pentru că de acolo veţi avea cea mai frumoasă panoramă asupra Ierusalimului, dar şi a împrejurimilor acestuia.

2. Vatican, Italia

Cel mai mic stat din lume adăposteşte între graniţele sale atât de multă istorie şi tradiţii, încât orice turist ce păşeşte în Piaţa Sfântului Petru trăieşte emoţii puternice. Palatul Apostolic şi Capela Sixtină, Bazilica Sfântul Petru şi clădirile administrative au o arhitectură impresionantă. Mulţimea de oameni ce vă vor înconjura, indiferent de perioada în care veţi merge, vă vor emoţiona, iar gărzile papei, costumate arhaic, dar antrenate conform normelor de azi, vă vor impune respect. Să mai amintesc de operele lui Bernini sau Michelangelo, pe care veţi avea minunata şansă de a le admira…

3. Catedrala Notre Dame, Franţa

Una dintre cele mai vechi catedrale din lume, Catedrala Notre Dame din Paris, a început a fi ridicată pe la 1163. Este prima clădire religioasă caracterizată prin stilul gotic. Pentru că are o arhitectură atât de interesantă, plină de statui clasice cu sfinţi pe faţade sau stranii gargui pe cornişe, ca să îndepărteze spiritele rele, biserica aflată în centrul Parisului este vizitată zilnic de circa 30.000 de turişti. Păşind în interior veţi rămâne uimiţi de soluţiile ingenioase de construcţie, dar şi de felul în care lumina este filtrată prin celebrele vitralii.

4. Mânăstiri în Grecia

Dacă aţi ales ca loc de pelerinaj mânăstiri din Grecia, aveţi mult de colindat. În primul rând e bine să ştiţi că Muntele Athos se prezintă ca o republică monastică şi are un regim administrativ autonom, având capitala la Careia. Cele 20 de mânăstiri mari de pe Muntele Athos nu sunt accesibile însă femeilor. Grecia are şi alte mânăstiri, impresionante la rândul lor, ce pot fi vizitate de toată lumea. Aşa este Mânăstirea Sfânta Treime din insula Eghina, care deţine moaştele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul şi este una dintre cele mai mari biserici din Grecia.

5. Biserici celebre din Rusia

Arhitectura bisericilor ruseşti a fermecat o lume întreagă, iar credinţa acestui popor şi tradiţiile sale bogate sunt parcă mai vii în preajma marilor sărbători. Cea mai cunoscută imagine a unei biserici ruseşti este cea a Catedralei Sfântul Vasile Blajenîi, aflată în Piaţa Roşie din Moscova. A fost construită la 1554 şi a rezistat tuturor vremurilor, adăpostind mormântul Fericitului Vasile. Cel mai mare lăcaş de cult al Rusiei se află însă la Petersburg şi este Catedrala ortodoxă Sfântul Isaac.

 

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Vacante active 0 Comments

Mâncăruri tradiţionale pentru amatorii de senzaţii tari

Un loc romantic, o călătorie către ţinuturi îndepărtate pe care aţi aşteptat-o poate de o viaţă, oameni noi, obiceiuri noi şi bineânţeles mâncarea tradiţională delicioasă! Fie că farfuriile aburinde vă

Vacante active 0 Comments

Belgia, o ţară discretă şi elegantă

  Bătrânul continent european străbate în ultimii ani o perioadă de linişte, aşa cum în istorie sunt foarte puţine. Iar locuitorii săi beneficiază de şansa de a călători dintr-o ţară

Vacante active 0 Comments

Ancona, micul oraş mare

Ancona s-a născut din mare şi tot din mare începe şi aventura oricărui călător ce doreşte să apuce pe un drum presărat la tot pasul cu vestigii ale trecutului şi

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!