Călătorii în țări străine pentru evadarea dintr-un escape room

Călătorii în țări străine pentru evadarea dintr-un escape room

Turismul poate căpăta diverse nume, în funcție de scopul călătoriei. Știm deja despre turismul medical, turismul religios, turism montan, ba chiar și turism de poker. Acum se formează, încet, încet, un nou trend mondial în materie de călătorii: turismul de escape rooms. Cine îl practică? Acei oameni pentru care cea mai tare distracție este să evadeze dintr-o cameră, de cele mai multe ori horror, rezolvând, rând pe rând, tot felul de jocuri misterioase.

Valeria Radu este jumătatea feminină a Troll Escape Rooms, loc aflat pe prima poziție la recomandările TripAdvisor din această categorie de jocuri din București. A fost prima dată într-un escape room în septembrie 2015, iar de atunci a notat într-un Excel de 176 de camere jucate în mai multe țări din Europa. În Sofia, Budapesta, Berlin și Belgrad a fost, împreună cu alți prieteni cu care împărtășește aceeași pasiune, special pentru escape room-uri.

„Dacă mergem special pentru escape-uri, plecăm cu mașina și stăm trei zile. În prima zi ajungem după prânz și apucăm să jucăm numai o cameră, dar a doua zi, dacă incepem de la nouă dimineața, facem patru, cel mult cinci camere, pentru că altfel devine foarte obositor și asta îți știrbește din plăcere. Apoi explorăm, vizităm cate ceva, că nu știi când sau dacă te mai întorci în locul ăla”, povestește Valeria.

Călătorii în țări străine pentru evadarea dintr-un escape room

Spune că nu îi plac camerele făcute în grabă, pentru bani, iar ea simte asta imediat: „Sunt puzzle-uri adunate din mai multe locuri și puse la grămadă”. Pentru exemple de „așa da”, spune că printre preferatele ei se află două camere din Berlin: „Decorul este excepțional, îți vine să stai și să admiri toate cele. În plus, jocurile sunt realizate impecabil și sunt foarte bine integrate în poveste, au atât probe fizice, cât și logice, efecte sonore si de lumini. Au investit bani mulți în camere și se vede”. Afirmă cu modestie că, după atâtea camere văzute, părerea ei contează, mai ales în țară.

Posesorii de escape rooms formează comunități atât la nivel național, cât și internațional, și se recomandă între ei, în funcție de preferințe. Pentru că, spune Valeria, acesta este un domeniu unde concurența nu-și are locul.

Călătorii în țări străine pentru evadarea dintr-un escape room

„Jucătorul a fost la tine, a evadat din camera, îl trimiți mai departe. În Sofia am descoperit niște jocuri foarte bune, nu mă așteptam. Pentru că mi-au plăcut foarte mult, i-am tot recomandat și cei de acolo mi-au scris de fiecare dată: «Mulțumim, au venit oameni din partea voastră»”.

Pe peretele din stânga al camerei care separă cele două escape room-uri de la Troll se află o hartă cam cât o bicicletă de copil. O aglomerare de puncte roșii, albastre, verzi, albe și negre ține locul Europei, cu țările pierdute undeva pe sub culori, iar câte un punct rătăcit indică Islanda, Alaska, Hawaii, Fiji. Deasupra hărții scrie mare: „The map of our friends”. Fiecare persoană care a trecut pe acolo a marcat cu o țintă colorată țara de proveniență.

Călătorii în țări străine pentru evadarea dintr-un escape room

„Am pus harta cam la un an de la deschidere, iar Israelul a fost acoperit în prima săptămână, că sunt foarte mulți jucători”, spune Valeria.

O întreb care e diferența dintre jocurile de la noi și cele din străinătate, și spune că România are o bilă albă pentru că proprietarii sunt direct implicați: fac rezervările, primesc jucătorii și sunt prezenți pe toată perioada programului. Dincolo de granițe, cei mai mulți au angajați.

„Se simte în felul în care ești tratat. Se vede că pentru eiești doar un client și asta e jobul lor. Mulți străini ne-au confirmat acest lucru, cum că exista o mare diferență de atmosfera când este prezent si proprietarul.”.

La finalul lunii martie, Valeria se duce în Londra pentru un concert, și dacă tot ajunge acolo, a făcut rezervare și pentru un escape room pe care i l-a recomandat toată lumea. Iar pentru primăvara asta are în plan, alături de câțiva prieteni, o excursie prin Europa special pentru marea lor pasiune: Budapesta, Praga, Viena și Bratislava. Atâtea mistere de rezolvat, atâtea camere de evadat, încât fetei îi strălucesc și mai tare ochii în razele timide de primăvara: „Să fim serioși, îmi plac la nebunie escape-urile”.

Ce este un escape room?

Un escape room este un joc în special pentru adulți care presupune ca o echipă formată din doi până la șase membri să evadeze dintr-o cameră încuiată. Dar nu pe geam, ci elegant, pe ușă. Pentru asta, echipa trebuie să găsească o cheie, dar până acolo trebuie să rezolve puzzle-uri și jocuri și să găsească obiecte ascunse. Durata jocului este, de obicei, de 60 de minute, care trec foarte repede când ai mulți pași de parcur. Dacă te încurci într-un punct, îi poți cere indicii operatorului.

Primul escape room a apărut în 2007, în Kyoto, Japonia. Pe atunci în vârstă de 35 de ani, Takao Kato a creat o cameră numită Real Escape Game, iar i-a venit de la un joc video din care utilizatorul trebuia să evadeze.

Trendul a luat amploare între anii 2012 – 2013, mai întâi în Asia, apoi în Europa (Ungaria fiind printre primele țări) și mai departe în Australia, Canada și SUA.

Călătorii în țări străine pentru evadarea dintr-un escape room

Recomandări de escape rooms de pe TripAdvisor

Site-ul TripAdvisor a realizat câte un „Top 10 Escape Rooms” pentru fiecare oraș mare, potrivit recenziilor utilizatorilor. Iată câteva ce au primit certificat de excelență, un titlu care se acorda atracțiilor care primesc constant multe review-uri pozitive:

3 Key Rooms – Sofia

Time-Busters – Viena

Exit Madrid – Madrid

Sherlocked – Amsterdam

Chicken Banana – Barcelona

MindMaze – Praga

The Room – Live Escape Game Berlin – Berlin

clueQuest – The Live Escape Game – Londra

Pușculița pentru escape rooms

Cum unii își fac buget pentru cumpărături atunci când pleacă în vacanță, așa pasionații de jocul de-a evadarea dintr-o cameră pun bani deoparte pentru asta. În Londra, prețul estimativ al unui escape room este de 42 de lire în weekend, indiferent de numărul de persoane care joacă, în Berlin, 20 de euro de persoană, iar în Viena, 19 euro. În Budapesta, costul este de 40 de euro pentru o echipă de maxim cinci persoane, iar în Sofia, patru prieteni care vor să evadeze plătesc împreună în jur de 45 de euro. În București, prețurile în medie sunt de 45 de lei de persoană.

Călătorii în țări străine pentru evadarea dintr-un escape room

Evadarea londonezilor din camerele românilor

Echipa din care face parte Ștefan Vargolici a deschis prima cameră în București în ianuarie 2015. Între timp, Breakout a crescut la patru camere, iar de la începutul acestui an și britanicii se pot bucura de jocurile lor. Au șase camere în Londra, iar în luna mai plănuiesc deschiderea altor două.

„Bucureștiul oferă o gamă mult mai variată de jocuri și la o calitate net superioară celor din Londra, atât din punct de vedere al decorurilor, cât și al jocului și puzzle-urilor”, zice el.

Călătorii în țări străine pentru evadarea dintr-un escape room

Ștefan spune că a avut clienți din toate colțurile lumii, dar că există un anumit segment de jucători împătimiți din Marea Britanie care călătoresc de-a lungul țării în căutare de jocuri noi.

„Am avut un grup foarte mare de bloggeri care au jucat într-o singură zi toate camerele noastre”, povestește acesta.

Din câte a observat el, jucătorii de escape rooms sunt din toate păturile sociale, de toate vârstele și toate profesiile: „Medici, avocați, corporatiști. Nu există un tipar fix de persoană care să participe la activitățile astea. Sunt pentru toată lumea”.

Călătorii în țări străine pentru evadarea dintr-un escape room

Autor: Oana Racheleanu 

Material publicat în ediția de martie 2017 a ziarului Turism Club.

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Vacante active 0 Comments

Fragmente de călătorie prin sate indiene din Delta Gangelui

  Nu mi-am dorit să văd India ca turist, mi-am dorit să ajung în India oamenilor simpli, India profundă, India cea nevăzută și nespectaculoasă. În octombrie anul trecut, neplanificat și

Vacante active 0 Comments

Riccione – Raiul Cumpărăturilor

  Atunci când se merge în Italia, marea parte a turiştilor se opreşte în marile oraşe ale peninsulei, oraşe precum Roma, Milano, Venezia sau Florenţa. Având beneficiul arhitecturii splendide ce

Util in vacanta 0 Comments

Un american share-uiește cu toată lumea codurile de acces ale rețelelor Wi-Fi din aeroporturile lumii

Un programator care călătorește în toată lumea s-a confruntat cu o problemă: nevoia de internet gratuit în aeroporturi. Și, spre fericirea tuturor, a rezolvat-o. A creat o hartă interactivă cu

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!