Cel puţin o dată în viaţă, vizitează San Francisco!

Cel puţin o dată în viaţă, vizitează San Francisco!

San Francisco este unul dintre cele mai cosmopolite orase de pe coasta de vest a Statelor Unite, un loc unde istoria se întalneste cu modernismul, iar diversitatea, din
toate punctele de vedere, este la ea acasa. Întins pe o suprafata de aproximativ 120 kmp, în zona nordica a
peninsulei San Francisco si cu o aglomeratie urbana pe kmp depsita doar de New York pe teritoriul SUA,
metropola este considerata una dintre cele mai atractive destinatii turistice la nivel global.
Desi este situata în California, cea mai potrivita perioada pentru a vizita SF este toamna, atunci când se înregistreaza cele mai ridicate temperaturi. Din pricina
pozitionarii geografice, vremea poate fi foarte capricioasa, cu termometrul oscilând între 20-25 de grade într-o
sâmbata cu soare, respectiv 10-14 grade într-o duminica cetoasa si ploioasa, vântul omniprezent contribuind din plin la senzatii.
Pregatirea
San Francisco este deservit de doua aeroporturi: SFO si OAK, ambele conectate la ora[ printr-un metrou/tren de mare viteza – Bay Area Rapid Transit System, care acopera majoritatea punctelor de interes din Bay Area.
Planificat cu câteva luni în avans, zborul catre San Francisco poate costa în jur de 1.000 $ în varianta cu o singura escala, cost rezonabil având în vedere distanta
cumulata de aproximativ 10.000 de km. Pentru turisti, cele mai populare zone pentru cazare, situate în centrul orasului si aflate la o distanta scurtaa de mers pe jos de multiple puncte de interes, sunt Union Square si Fisherman’s Wharf, cea din urma aflata în zona portului.
Logistica
O perioada minima necesara pentru a putea explora atractiile locale este de sapte zile, rezervând cel putin o zi pentru trasee pietonale, în afara celor conventionale pe care le regasim în majoritatea ghidurilor de calatorie.
Foarte util este sa aveti la dispozitie un smarphone cu GPS si unul sau mai multe ghiduri de calatorie, precum si o varianta de navigatie, cel putin. O mare parte din oras este organizat dupa tipicul american, cu cvartale si multe sensuri unice astfel încât navigarea se face usor si intuitiv.
În cazul în care sunteti la volan însa, orice eroare este taxata facând de trei ori dreapta. De asemenea, este obligatoriu sa aveti în posesie cel putin un credit card cu o limita rezonabila si un act de identitate (permisul de conducere este suficient). Majoritatea platilor – de la cartelele de metrou, pâna la închirierea de biciclete si a notei la restaurant – nu pot fi efectuate cu cardurile de debit.
Cea mai placuta varianta de vizitare este cu masina, iar costurile de închiriere sunt mici (încep de la 40$ pe zi) însa costurile de exploatare se pot dubla sau tripla prin pretul platit pentru parcare în zonele aglomerate, obiective turistice sau chiar la hotel (2-7$/ora la obiective, 30-40$ parcarea peste noapte în cazul unui hotel central).
San Francisco are unul dintre cele mai avansate sisteme de transport în comun din SUA, combinând metrou, tramvai, tren si autobuz si reusind sa acopere astfel majoritatea destinatiilor.
Atractiile
Mi-a fost extrem de folositor sa-mi planific înca din tara, pe zile, obiectivele pe care am dorit sa le vizitez, lasând totodats timp si pentru cele mai putin conventionale, ce nu apar în ghidurile obisnuite de calatorie. Ca sursa de inspiratie se pot folosi variile resurse online precum si întrebari catre localnici. Ca paranteza, am petrecut câteva ore superbe în compania unor cântareti de jazz în urma unor recomandari primite într-un diner.
O varianta foarte rapida de a vizita multe atractii turistice sunt biletele pe o zi sau doua oferite de cele patru companii ce organizeaza tururi de tip hop on – hop off. Din pacate, datorita multitudinii de atractii, utilitatea acestora este relativ scazuta pentru ca nu permit prea mult timp si pentru explorarea pe îndelete a obiectivelor propriu-zise. În cazul meu, am lasat aceasta activitate pentru ultima zi si nu am regretat alegerea.
Mult mai placuta si flexibila este închirierea de biciclete, fapt ce permite vizitarea la alegere si pe îndelete, lasându-ti timp pentru a te bucura de atractiile neprevazute. Ai de ales între varii cântareti sau artisti stradali, expozitii de arta in aer liber sau comercianti stradali, care dau o pata de culoare si etnicitate vizitei.
O experienta placuta a fost “bike the bridge” constând în închirierea unei biciclete din Fisherman’s Wharf, pedalarea peste Golden Gate cu pauzele fotografice de rigoare si întoarcerea cu ferry-boat-ul. Pe lista de activitati obligatorii în San Francisco bifam neaparat experimentarea bucatariei bazate pe fructe de mare, optiunile variind de la o supa de crab servita în coaja de pâine pe o banca pe ponton si pâna la restaurantele de lux de la malul oceanului. Pe aceeasi lista am adaugat si o croaziera între cele doua poduri, foarte cunoscutul Golden Gate si mult mai tranzitatul, dar si mai putin cunoscutul Bay Bridge, cu o escala pe insula Alcatraz. La capitolul excursii inedite se numara si turul cu masina de pompieri, pretext de instantanee de colectie si amintiri de neuitat.
Pe lânga atractiile turistice, atât în zona centrala precum si în cea metropolitana, exista multe mall-uri, conventionale sau outlet care pot face deliciul amatorilor de cumparaturi, cu preturi în general mai scazute decât magazinele similare din Europa. Optiunea este atât de populara printre turisti încât exista companii care ofera servicii de tip shuttle între hotel si mallurile din afara orasului.
Pe lista de aventuri inedite adaug, pentru pasionatii de pescuit, experienta pescuitului oceanic, închirierea unei barci cu pilot si tot echipamentul necesar începând la 150$.
La final
Cea mai reusita zi a fost petrecuta facând, la pas domol, un traseu de 12 kilometri, de dimineata si pâna seara târziu, o plimbare prin locurile turistice si cele mai putin conventionale, de la China Town, trecând prin cartierul italian, ocolind prin piata Washington si urcând pe strada Lombard (cu o înclinatie de 28 de grade). Am continuat cu o degustare de ciocolata la Ghirardelli, m-am plimbat pe malul oceanului si am urcat în turnul Colt la timp pentru a prinde apusul si cea mai mare luna plina din ultimii ani.
Un localnic, amator de calatorii prin Europa, compara San Francisco cu Amsterdamul, dar la o scara mai mare. si nu-l prea pot contrazice. Arhitectura Victoriana,
diversitatea culturala si atitudinea deschisa a oamenilor din jur ma fac sa-i dau dreptate, pastrând evident proportiile si specificul.
Închei precum am început, macar o data în viata, viziteaza San Francisco. Eu o voi reface, cu siguranta.
Cristi Pantus

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Util in vacanta 0 Comments

Bogdan Budai, autostopistul care te învață cum să călătorești fără bani

Bogdan Budai are 26 de ani, este de loc din Hunedoara, dar are 20 de „acasă” prin Europa, prin locurile pe unde a ajuns cu autostopul sau cu proiectele de

De vazut & savurat 0 Comments

Cu TAP Portugal prinzi vacanța!

Lume, lume! Până pe 28 iunie 2015, este flash deal pentru călătorii din București către America! Vrei o vacanță la Miami, Sao Paolo sau Rio? Ele sunt “best deal on the

De vazut & savurat 0 Comments

„Experience Bucharest”, evenimentul prin care străinii văd Bucureștiul autentic

Bucureștiul îi uimește, fără îndoială, pe turiștii străini prin clădirile părăsite ce contrastează cu cele noi, luxoase, prin ospitalitatea și prietenia celor ce locuiesc în Capitală, prin petrecerile care se

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!