Povești din Mărginimea Sibiului

Povești din Mărginimea Sibiului

Toamna la Muzeul de Icoane pe Sticlă din Sibiel
Pășesc ușor pe poarta bisericii din Sibiel, cu capul plecat și ochii iscodind grădina către clădirea tăcută ce o zăresc în partea din dreapta. Acolo, în spatele ușilor întredeschise,ne așteaptă cea mai mare expoziţie de icoane pe sticlǎ din Transilvania. Un univers de culori, credință și artă, născut prin pasiunea și voința pǎrintelui Zosim Oancea.

Acest extraordinar muzeu din inima României reprezintă o fuziune unicǎ a tradiţiilor orientale cu tehnicile occidentale, fiind încă din 1969 un loc magic pentru fiecare turist ce i-a trecut pasul. Prin susţinerea instituţiilor și a donatorilor privați, colecţia muzeu a ajuns azi la 600 de exponate, încăperile găzduind deasemenea obiecte din portul popular al zonei și câteva din portretele și tablourile persoanelor care au contribuit la istoria regiunii. Rămân să privesc cu atenție fiecare icoană. Aici nu-i loc de grabă. În fapt, turist la Muzeul de Icoane pe Sticlă este cu adevărat un privilegiu.

Ia parte la o nuntă tradițională fără dar

În Mărginimea Sibiului întâlnești zâmbete calde și brațe deschise. O ospitalitate care îți cucerește sufletul, acompaniată de bucate proaspăt gătite și tradiții din vremurile de demult. Apoi am fost cu toții invitați să retrăim o parte din frumusețea vieții la sat, fiind actorii unei nunți tradiționale fără dar. Așadar cum este să fii mireasa și să-ți fie organizată nunta în Mărginimea Sibiului fără să te căsătorești de fapt? Distracție pură! În sâmbăta petrecută la Sibiel ne-am costumat în portul popular, am interpretat rolul nuntașilor, am râs, am petrecut, am furat mireasa și-am avut parte de toate tradițiile specifice unei nunți adevărate, mulțumită oamenilor minunați din aceste locuri care au pus totul în scenă, ca noi să petrecem și să ne bucurăm. Ca să nu mai spun că pentru cei pasionați de fotografie, excursia a fost o șansă unică de a surprinde tradițiile și portul popular al zonei.

Ieși în natură să descoperi împrejurimile       

Sibiel nu este mare așadar ia-o la pas, să poți colinda în voie. De la Muzeul de icoane pe sticlă Pr. Zosim Oancea intră în biserica „Sfânta Treime” (sec.XVIII), te va întâmpina un decor liniștitor cu picturi murale și dacă este duminică, slujba la care sătenii participă fără greș săptămână de săptămână. Oprește-te mai apoi la Monumentul Eroilor Români o cruce din lemn, înaltă de 2 metri, ridicată în amintirea eroilor căzuți în războiul de independent și situată în curtea bisericii din sat.  De aici, mergi de-a lungul pârâului, să te bucuri de împrejurimi. Toamna a îmbrăcat deja pădurile în culori aurii iar satul, înconjurat de dealuri și copaci bătrâni este ideal pentru  o drumeție. În plus, dacă te oprești de vorbă cu sătenii, vei asculta povești minunate și vei putea gusta din vinul produs toamna aceasta.

Descoperă cât de frumoasă este România

Întotdeauna dornici de experiențe altfel, căutăm permanent excursii și workshopuri în cele mai frumoase locuri din România. Așa am ajuns în Mărginimea Sibiului pentru un weekend cu totul special – Poftiti la NUNTA!  – un eveniment de REENACTMENT în care ești invitat la o nuntă fără dar. De ce ai participa la așa ceva? Pentru că întotdeauna este mai distractiv să faci lucrurile diferit. Pentru că iei contact cu tradiții și obiceiuri pe care nu le mai întâlnești în orașe, pentru că vezi o Românie curată, frumoasă, unică.  La Sibiel și în Mărginimea Sibiului oamenii te vor primi cu inima deschisă, îți vor povesti din istoriile satului, îți vor arăta câtă fericire este în simplitatea vieții la sat. Și în cele din urmă, îmbrăcat în costumul tradițional vei simți cum este să fii cu adevărat mândru că ești român. (Simona Neață)

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Turist in Romania 0 Comments

“Împreună suntem o voce!”, un proiect ce vine în ajutorul persoanelor ce suferă de autism

  În lume, una din 68 de persoane suferă de autism. Așa ne arată un recent studiu dat publicității în martie 2014 de către Centrul pentru Prevenirea și Controlul Maladiilor

Turist in Romania 0 Comments

Aeroportul din Târgu Mureș, închis între 6 și 13 octombrie

Tarom anulează între 6 și 13 octombrie cursele București – Târgu Mureș – București, în perioada închiderii temporare a aerogării din Târgu Mureș, și rerutează pasagerii pe zborurile București –

Turist in Romania 0 Comments

Sa-i cunostem pe Ambasadorii Turismului Românesc

În luna august 2013 Grigore Leşe, Elisabeta Lipă, Ilie Nastase, Ivan Patzaichin, Ştefan Popa Popas, Iolanda Balaş Soter, Gabriela Szabo şi Gheorghe Zamfir au fost desemnaţi  ambasadori ai turismului romanesc,

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!