De la Giurgiu, la Veneția… în caiac (2)

De la Giurgiu, la Veneția… în caiac (2)

Aventura lui Lucian Ionescu continuă, prin alte fragmente de carte, cu vâslitul în caiac, pe mare, spre Turcia, cu o energie și o voință de admirat. De altfel, Ivan Patzaichin a scos în evidență exact aceste lucruri, în prefață: "Energia pe care el a investit-o în acest vis este materia din care se fac campionii. Ceea ce m-a uimit însă cel mai mult a fost felul în care Lucian s-a descurcat, practic fără o echipă în spate."

 

Capitolul V

Turcia – Marea Neagră

17.06.2013  Igneada, ziua 42

……………………………………………………………………………………

Ajung în cele din urmă pe mal, după o adevărată luptă cu valurile. Plaja, foarte lată, arată destul de bine, dar cincizeci de metri mai departe, cam pe unde se termină nisipul, începe un câmp arid, plin de plastice şi deşeuri. Undeva, în lateral, un fel de orăşel ciudat, cu aspect sărăcăcios. La ceva distanţă, două persoane stăteau pe nisip în faţa câtorva undiţe. Unul s-a apropiat curios de mine şi începem un dialog. Înţelege ce fac, dar nu pricepe în ruptul capului la ce-mi foloseşte. Oricum, era încântat că mă cunoscuse. Începe să-mi povestească despre el, despre faptul că a venit din Bulgaria cu patruzeci de ani în urmă în căutarea unei vieţi mai bune, dar a trebuit să-şi schimbe şi religia din această cauză, şi câte altele. Cum ar fi că îşi va construi în acel loc o „vila”. Brusc, mă invită să vizitez casa în care locuieşte. Accept. Drumul trece pe lângă cealaltă persoană. Remarc că este o femeie şi omul îmi zice că este soţia lui. Ajungem lângă ea, face prezentările şi, vădit încântat, îi vorbeşte despre mine. Plecăm mai departe. Zona începe să semene a groapă de gunoi. Pe măsură ce ne apropiem, înţeleg şi ce era ciudat la orăşel.

O urbe de şandramale şi rulote ce îşi terminaseră de mult viaţa, majoritatea acoperite cu folii de plastic legate cu sârme şi sfori. Printre ele se formaseră adevărate drumuri bătătorite pe pământul uscat. Gunoaiele sunt omniprezente, străjuind inclusiv străzile, în loc de flori. Pe alocuri, maşini ruginite, ce de mult nu mai funcţionează. Undeva, lângă o rulota strâmbă şi peticită, într-un capăt al orăşelului, ne oprim. Mândru, îmi spune că aici locuieşte. În faţa „casei”, un copac pricăjit, în umbra căruia zace o maşină de producţie sovietică, cu vopseaua coşcovită şi tabla mâncată de vreme şi rugină. Toate roţile sunt pe jantă, probabil de ani buni. La fel de mândru, îmi spune că este a lui. Maşina este foarte bună, de altminteri, doar trebuie să-i bage benzină. Nu-l întreb de unde benzină, dar îl întreb de unde curent şi apă în pustiul acela. Îmi zice că el nu are curent, nefiind la fel de bogat precum vecinul său, şi îmi arată o rulotă ceva mai răsărită, în faţa căreia, pe un suport metalic, tronează un mare panou solar. Ceva mai în şoaptă, îmi spune că vecinul are chiar şi televizor. Remarcasem antena. La cât de mică era rulota, nici nu putea să-mi scape. Şi începe să-mi vorbească fascinat de „vila” ce o va construi cândva aici, că va fi mare, nu ca altele, frumoasă şi solidă. Îmi explică pe unde se va intra, pe unde va veni curtea şi tot aşa. L-am întrebat dacă are ceva din materiale; încă nu, că nu are bani, dar cum va avea, va începe să cumpere. Mi-e milă de bietul om. Trecusem prin faţa Bulgariei sale natale şi fusesem impresionat de ce văzusem acolo. Dar el venise aici, în acest cimitir al viselor. Sunt convins că niciodată nu-şi va vedea „vila”, sau ce înţelege el prin acest cuvânt, construită. Se spune că speranţa moare ultima, dar cred că pe el, este singura care îl mai ţine în viaţă. M-a întristat acest om ce-şi irosise viaţa în căutări deşarte ale mai binelui. El încă nu ştia, dar aici era fundătura vieţii sale. Sunt convins că amintirea lui mă va însoţi o parte din drum

Am pierdut timp şi trebuie să plec. Spre norocul meu, vine cu mine şi mă ajută. M-am suit în caiac, iar el l-a împins în apă. Ghinion însă. Cârma se blocase în poziţie ridicată. Înţelege repede ce am păţit şi îmbrăcat cum era, intră în apă şi trage cârma în poziţie. Valurile l-au udat complet, dar era bucuros că mi-a fost de folos. Oameni! Cu bucurii şi empatie, cu bunătate şi dărnicie, cu idealuri şi vise. Credeam că sunt de mult dispăruţi, înlocuiţi de noua specie, mult mai agresivă, ce trăieşte în acumulări urbane de milioane de indivizi. Se pare că au reuşit cumva să răzbată şi să supravieţuiască în aceste locuri izolate, în ciuda tuturor greutăţilor care îi apasă. Rămâi cu bine, om bun!

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Vacante active 0 Comments

De la Giurgiu, la Veneția… în caiac (4)

Călătoria lui Lucian Ionescu a căpătat contur. A ajuns aproape de țărmurile Italiei, după 7 luni de navigat. Descoperiți ultimele aventuri ale călătorului cu caiacul, de la Giurgiu la Veneția.

Vacante active 0 Comments

Cinci trasee ambiţioase, numai bune pentru cei care iubesc aventura

Există locuri în lumea aceasta largă care ne uimesc prin unicitatea lor şi ne atrag. Unele ne îndeamnă să ne depăşim limitele fizice, altele ne testează limitele imaginaţiei şi dorinţa

Vacante active 0 Comments

Călătorii în țări străine pentru evadarea dintr-un escape room

Turismul poate căpăta diverse nume, în funcție de scopul călătoriei. Știm deja despre turismul medical, turismul religios, turism montan, ba chiar și turism de poker. Acum se formează, încet, încet,

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!