De la Giurgiu, la Veneția… în caiac (3)

De la Giurgiu, la Veneția… în caiac (3)

Călătoria lui Lucian Ionescu continuă, prin alte fragmente de carte, cu vâslitul în caiac, pe mare, prin Albania și Muntenegru, admirând frumusețea naturii, cunoscând oameni și luptându-se cu vitregiile naturii: o furtună pe mare și o zonă cu ceață deasă. Dar curajul și ambiția, dorința de a explora mai departe înving.

 

Capitolul XII

Albania

17.09.2013  Undeva, pe o plajă din Albania, ziua 134 

……………………………………………………………..

Bate vântul puternic şi sunt valuri. Eram aproape decis să mai rămân o zi, însă până la urmă am considerat că este doar o slăbiciune şi trebuie să o înfrunt. Îmi displace că nu ştiu ce e înaintea mea. Pe hartă e trecut tot, mai puţin plajele. De pe faleză se vede destul de departe: e numai stâncă. Am studiat harta mult timp. Există un singur golf la vreo douăzeci de kilometri de mine, unde e posibil să existe o plajă, dar nu pot fi sigur. În cel mai rău caz, va trebui să depăşesc peninsula Karaburun, adică vreo patruzeci de kilometri. Dacă nici acolo, atunci va trebui să traversez până în Vlore, asta însemnând încă zece-cincisprezece kilometri. Sper să nu fiu chiar atât de ghinionist!

Pe la ora trei şi ceva am văzut însă o plajă destul de largă şi foarte bine adăpostită. Eram la capătul puterilor şi îmi era foame. M-am dus direct într-acolo, când am remarcat pe maluri nişte construcţii ciudate, rotunde. Erau cazemate. Până să ajung la mal, am numărat 27. Apoi am văzut altele şi pe munţii din jurul meu. Numărasem destul. Cred că erau peste cincizeci. Adrian îmi spusese că în vremurile trecute se construiseră multe asemenea cazemate. Sper să fie aşa şi să nu fie vreo unitate militară. Am anunţat la ambasadă, pentru că deocamdată nu am viza de intrare, iar Albania încă nu face parte din Uniunea Europeană.

Am tras barca la mal şi mi-am făcut ceva de mâncare. Ceva e puţin zis. Un plic de ciorbă ce-l cumpărasem din Turcia, adică patru porţii, aproape jumătate de pachet de spaghete cu sos genovez, aşa scria pe borcan, şi un ceai. Le-am mâncat pe toate! M-am şi filmat pentru a posta pe pagina de socializare. Până am terminat, trecuse de ora patru. Am vrut să rămân, locul era perfect, dar parcă mă mâna ceva de la spate. Am strâns şi am luat-o din loc.

Acum sunt pe o plajă pustie în capătul peninsulei Karaburun şi încă în stare de şoc. Ce s-a întâmplat? Pe hartă era un golf adânc în faţa mea, la vreo zece kilometri, cu apă puţin adâncă, unde bănuiam că există o plajă. S-a dovedit că mă înşelasem. Prognoza meteo avea alertă de briză puternică, dar trecusem prin ea şi ar fi trebuit să scadă în intensitate. După aproape cinci kilometri, vântul a început să bată întâi puternic, apoi cu o furie cum nu am mai întâlnit niciodată. Peste asta, rafale, ca suflul unor explozii. În curând s-au format valuri de patru-cinci metri. Numai că acolo adâncimea la baza falezei era de 50 m şi falezele sunt cel puţin la fel de înalte şi practic verticale. Nimic din energia valurilor nu se disipa; erau reflectate în totalitate. Deja erau în oscilaţie, şi acum era ceva înfiorător. Stâlpi de apă se ridicau la peste şase metri înălţime, aproape instantaneu, pentru ca într-o fracţiune de secundă, în locul lor să apară o mare gaură. Câteva valuri aveau să mă lovească şi pe mine. După ce mă ridicau, coborau atât de repede, încât barca mea de două sute de kilograme, rămânea în aer, pentru ca apoi să cadă cu un plescăit puternic, ajungând cu totul sub apă. Şi asta nu e tot: rafalele de vânt mă luau cu totul de pe creasta valurilor, pentru a mă arunca la câţiva metri distanţă. Valuri ca nişte berbeci veneau peste mine şi, de undeva de sus, tone de apă îmi cădeau în cap. La început eram tentat să mă uit înapoi să văd ce se întâmplă. Întorceam privirea, apoi o ridicam până undeva deasupra mea la câţiva metri. Acolo era coama răsucită, pe cale de a se prăbuşi, a valului. Am preferat să nu mă mai uit. Era înspăimântător. Toată marea era albă, iar crestele valurilor erau retezate de vânt, ca la un coş de fum. Nu mai puteam vedea, iar de auzit, se auzea numai un muget continuu. Din când în când, vedeam valuri izbindu-se de faleze şi ridicându-se în trombe de peste douăzeci de metri înălţime, cu un bubuit ca de tun. Eram ca o aşchie pe aceste ape. Cred că marea era de gradul şapte sau opt. Asta nu este pentru un caiac, oricât de bun ai fi. A fost doar noroc că am reuşit. La un moment dat începusem să vorbesc cu vântul şi cu valurile. Am fost înspăimântat. Am vâslit însă mai departe. Eram conştient că acesta este sfârşitul, dar nu am cedat. Am luptat până la capăt, când nu mai credeam că mai am vreo şansă!

 

Capitolul XIII

Muntenegru

………………………………………………………………………..

12.10.2013  Zelenika, ziua 159

Sunt destul de curios. Ce-o fi după colţ? Dar dacă încerc? Voi reuşi? Dar dacă sunt valuri mari, mă descurc? Aşa am făcut şi azi. Deja începusem să mă ataşez de locul acela din Zelenika. Până şi numele l-am îndrăgit. Şi iată-mă acum în Molunat. Peste cinci mări şi şapte ţări. Căci a şaptea este. Am intrat în Croaţia. E o vorbă pe la noi. Curiozitatea omoară pisica. Un bun prieten, pe care sper să-l întâlnesc la întoarcere, m-a întrebat cândva câte vieţi mai am. I-am răspuns că sunt pe credit. Vreo patru le-am consumat doar în Marea Neagră. La cap Caliacra, când am intrat în Turcia, pe la Korukoy şi chiar la intrarea în Bosfor.

A fost greu, dar a trecut, iar eu am mai făcut un pas. Tot azi pot spune că am navigat. Poate între ghilimele ar fi fost mai bine, dar vreo oră am mers numai după busolă. Pentru a scăpa de valurile periculoase de lângă faleze, m-am depărtat cam trei kilometri de ele. Nori negri şi grei acopereau cerul încă de la plecare şi, pe la jumătatea drumului, a început o ploaie cum nu mi-a mai fost dat să văd. Am înţeles că aici este un fel de pol al ploilor în Europa, şi cam al doilea în lume. Era o ploaie torenţială, cu picături mari şi dese, care a ţinut incredibil de mult. Am auzit-o cum se apropia din spatele meu, am întors capul şi am văzut-o cum vine ca o cortină albă, impenetrabilă. Ploaia! Mi-am pus repede gluga pe cap şi am tras fermoarul la gât, tocmai la timp. Nu a fost nicio avertizare, ci brusc, cortina albă a trecut peste mine şi m-a băgat într-un fel de ceaţă. Orizontul meu a coborât deodată sub 100 metri. Dar a fost ca o poveste. O poveste cu zâne şi comori. Când picăturile loveau apa, un strop rotund se ridica. Şi erau miliarde, cât vedeam cu ochii. Cerul se reflecta în ele făcându-le să pară din metal. Marea, de un albastru închis, se transformase în mormane de cuişoare de argint. De jur-împrejurul meu, aceste dealuri argintii se mişcau în toate direcţiile. Un peisaj de vis. De parcă eram în peştera lui Ali Baba. Îmi venea să mă dau jos din barcă şi să mă plimb pe nămeţii argintii. Nici acum nu sunt sigur dacă era posibil sau nu. Nu mai vedeam nimic altceva, dar am vâslit prin marea de argint preţ de vreo oră, ghidându-mă după busolă. Încet-încet, a început să se liniştească şi să se lumineze. Apoi au început tunetele, dar le-am rugat să o ia înainte, căci eram ud şi obosit. M-au ascultat. De undeva, din universul metalic ce mă înconjura, în depărtare, au început timid să se contureze nişte umbre. Era Molunat, locul spre care mă îndreptam. Am mai vâslit încă o oră. Sunt în Croaţia. (foto: Lucian Ionescu)

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Vacante active 0 Comments

Rafting pe râurile din România – un potențial turistic enorm, insuficient exploatat

“Turism și adrenalină pe râurile din România”, acesta a fost subiectul unei mese rotunde ce a avut loc săptămâna aceasta în București, eveniment organizat de Asociația Green Adventure și Autoritatea

Vacante active 0 Comments

Sundarbans: tărâmul pădurii frumoase și al zeiței Bonbibi

Timp de două săptămâni, am călătorit în Delta Gangelui sacru, în Sundarbans, aflată în statul indian Bengalul de Vest. Am trecut prin orașe și sate cu nume melodioase ca ale

La pas prin lume 0 Comments

Instructorul de surf Tiberiu Balica duce românii pe cele mai însorite plaje

Cum ar fi dacă ai putea să spui că lucrezi și ești în vacanță în același timp? Biroul lui Tiberiu Balica este pe plajele din Insulele Canare, Portugalia, Peru şi

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!