De la Giurgiu, la Veneția… în caiac (4)

De la Giurgiu, la Veneția… în caiac (4)

Călătoria lui Lucian Ionescu a căpătat contur. A ajuns aproape de țărmurile Italiei, după 7 luni de navigat. Descoperiți ultimele aventuri ale călătorului cu caiacul, de la Giurgiu la Veneția.

 

Capitolul XV

 

Italia

……………………………………………………………

 

23.11.2013  Porte del Cavallino, ziua 200

 

Am intrat în Giudecca. Este o zi cu vânt puternic şi rece. A plouat aproape încontinuu. M-am orientat destul de greu, deoarece totul este inundat şi realitatea nu corespunde mai deloc cu hărţile. Din tot labirintul de canale prin care trebuia să trec nu am întâlnit decât un lac mare, la început. Canalele erau marcate cu pari masivi înfipţi în apă, dar erau atât de mulţi, încât arătau aproape ca o pădure. Am folosit mai mult GPS-ul pentru a-mi stabili locaţia. După ce am intrat în laguna propriu-zisă, a fost mai simplu, dar vântul ce îmi bătea din spate, plus un curent puternic datorat refluxului,   m-au făcut să înaintez repede, distanţele părând mai mici decât estimasem. Cert e că am ajuns. Cei de la club plecaseră, dar au rămas trei persoane pentru a mă întâmpina. M-au ajutat să-mi scot caiacul şi să îmi car bagajele în cameră, apoi ne-am adunat în birou. Cred că erau mai emoţionaţi decât mine. Mi-au arătat chiar şi câteva ziare din presa italiană, care descriau călătoria mea. De aici am dat telefon la Consulat pentru a anunţa că am ajuns, apoi am stat puţin de vorbă. M-au rugat ca peste vreo două zile să fac o prezentare, însoţită de proiecţie de fotografii, a aventurilor prin care trecusem. Nu au stat prea mult. Mi-au dat un rând de chei, mi-au arătat unde sunt duşurile şi toaleta, după care au plecat, lăsându-mă să mă odihnesc. Am făcut un duş fierbinte, primul după mai bine de o lună, apoi m-am culcat.

29.11.2013 Ass. Canottieri Giudecca, ziua 206

Am stat aici şase zile, data intrării în Veneţia fiind stabilită pentru 30 noiembrie. Lăsând deoparte semnificaţia zilei, nici o modificare nu mai puteam face, prea multe persoane făcându-şi programul în funcţie de această dată. În primul rând, Mihai şi prietenul său Marian, care vin să mă aducă în ţară. Am comunicat data sosirii mele în Veneţia Consulatului Român din Trieste, cât şi Institutului Cultural Român de aici. Ei ne vor pune la dispoziţie două camere, pentru noaptea în care vom dormi acolo, înainte de întoarcerea acasă. Există o organizaţie a românilor din Veneţia, „Romeni & Moldavi in Veneto”, care şi-a manifestat intenţia de a fi de faţă la sosirea mea. M-au invitat la cina pe care o organizează de Ziua Naţională a României şi au creat şi un eveniment: „Flori şi şampanie pentru Lucian Ionescu! Fiori e champagne per Lucian Ionescu!”. Vor mai veni probabil şi alte persoane şi este posibil să fie invitată şi presa de aici.

În fiecare zi am fost invitat de câte un membru al clubului să-l vizitez, dar cel mai bine m-am înţeles cu Giuseppe Greco, Pepe pe scurt. Am fost de câteva ori pe la el. Locuieşte în mijlocul Veneţiei. De fiecare dată profita de ocazie şi mă ducea pe alt drum, arătându-mi şi explicându-mi despre oraşul său, încât am ajuns să-l cunosc mai bine decât cunosc Bucureştiul. Nici nu e prea greu, Veneţia având cam patru kilometri lungime. Pepe este o adevărată enciclopedie. Cred că ştie totul despre acest oraş. Am intrat în muzee, biserici sau galerii ale sculptorilor şi pictorilor veneţieni. Îmi arăta frescele din biserici şi îmi explica de cine şi când au fost pictate, cu ce ocazie au fost ridicate anumite clădiri, istoricul lor şi multe altele. Cunoştinţele lui par inepuizabile. Nu a fost întrebare la care să nu ştie să-mi răspundă. Din câte am priceput, a fost radiotelegrafist în marină. Îşi îndrăgeşte mult oraşul. Toate le-a învăţat singur. Îşi aminteşte însă cu nostalgie de Veneţia din anii copilăriei sale, cu apele ca oglinda, prăvălii şi pescării, negustori şi precupeţi, sau copii scăldându-se în apele lagunei. În acele vremuri, gondola era singura navă de transport pentru persoane sau mărfuri. Acum, Veneţia este plină de turişti, prăvăliile au fost înlocuite de magazine ce vând toate nimicurile, iar valurile create de bărcile cu motor macină încet, dar sigur, temeliile oraşului. Ca şi cum nu ar fi suficient, locul este plin de turişti care se plimbă frenetic, dornici să vadă şi să cunoască totul în cele câteva zile pe care şi le petrec aici. Nu mai există nimic ascuns sau misterios, totul fiind expus ca la tarabă, lucios şi sclipitor, pentru a satisface curiozitatea şi gusturile lor. Îi lipsesc acele vremuri, dar oraşul este într-o permanentă schim-bare, timpul nu stă în loc pentru nimeni. În ceea ce mă priveşte, îi dau dreptate. Nu găseşti nimic altceva decât măşti, tricouri, genţi şi alte baliverne, de provenienţă îndoielnică, toate inscripţionate strălucitor cu gondole şi numele oraşului. Invariabil, vânzătorii sunt pakistanezi. Nu este nici pe departe oraşul pe care mi-l imaginam. Romantismul a fost de mult eradicat aici, chiar şi într-o călătorie cu gondola. Contrar părerii pe care o aveam, gondolierii nu cântă. Oricum, nu ar avea sens. În zgomotul produs de motoarele bărcilor şi al zarvei generale ce învăluie oraşul, nu s-ar auzi mai nimic. Pe canalele înguste este o înghesuială de nedescris, iar pe Gran Canal hula este atât de puternică încât te simţi ca într-o căruţă ce merge pe un drum desfundat. Pentru o imagine completă, mii de turişti, de pe maluri sau poduri, urmăresc şi fotografiază orice mişcare.

Într-una din zile, m-a dus să vizitez un atelier care construieşte gondola. Şi el era curios. A vorbit cu o persoană din conducere şi ne-a lăsat să intrăm. Ne-am dezumflat amândoi. Înăuntru erau doi tineri ce băgau holtzşuruburi la întâmplare, prinzând nişte placaje grosolan tăiate. Viitoarea gondolă era cu susul în jos, pe un fel de şablon. În timp ce Pepe discuta cu ei, de undeva, din mijlocul bărcii răsare un pakistanez cu zâmbetul mai mare decât faţa. Lucra la interiorul bărcii. Eram chiar acolo, aşa că am tresărit puţin, iar omul se amuza. Chiar şi simbolul Veneţiei a devenit ceva comercial. La club frunzărisem o carte a unui producător renumit. Explica ce fel de lemn, cum se alege, curburi, îmbinări şi câte altele. Acum se foloseşte placaj, e mai simplu. Dar ce am văzut pe canale depăşeşte orice imaginaţie. Fiecare gondolier îşi personalizează barca cu sculpturi, statuete din alamă, preşuri şi scaune. Tendinţa este să aibă o anumită tematică. Dar chiar motive egiptene, cu sfincşi, măşti mortuare şi hieroglife? Fiind şi neagră, asemănarea cu un dric e izbitoare!

Cândva, în tinereţe, am fost instalator. De mult mă întrebam cum rezolvă problema canalizării oraşului. Aceasta are nevoie de o anumită pantă de scurgere, ce nu poate fi realizată din cauza canalelor ce o străbat. Singura metodă plauzibilă mi se părea folosirea vidanjelor, dar datorită mărimii oraşului, nici aceasta nu o credeam viabilă. Totuşi asta fac. În fiecare dimineaţă, zeci de vidanje şi nave de salubrizare asaltează oraşul, asanându-l de rezidu-urile şi deşeurile generate. Odată cu ele, zilnic încep să alerge pe canale nave de poliţie, salvare, pompieri, transport în comun sau cărăuşi, de la cei ce aprovizionează magazinele, până la mutări de mobilier. Tot acest haos, de neînţeles pentru mine, face de fapt parte din cotidianul şi rutina zilnică a celor ce locuiesc aici, fiecare serviciu având propriile lui culori şi probabil rute sau orar.

Ignorând toate acestea, Veneţia este însă un focar de cultură, cu o arhitectură impresionantă. Cu toate că sunt înghesuite, clădirile au un stil clar şi formează un tot unitar, fiind într-o perfectă armonie unele cu altele. Peste tot întâlneşti palate şi palazzetto, pline de statui şi ornamente, menite probabil să arate importanţa şi potenţa celui ce le-a ridicat. Oricare dintre ele are propria sa istorie sau au găzduit cândva personaje importante. Noroc cu Pepe, că le ştie pe toate! Străzile sunt strâmte şi întortocheate, în multe locuri fiind mai degrabă nişte ganguri întunecate. Chiar străzi importante şi foarte circulate se sugrumă uneori, încât cu greu pot trece două persoane una pe lângă cealaltă. Nu poţi ajunge nicăieri fără a traversa canalele colmatate de gondole, peste sutele de poduri de piatră sau marmură, unele adevărate bijuterii. Când aproape intru în panică şi senzaţii de claustrofobie mă încearcă, în faţă, neaşteptată şi nebănuită, se deschide câte o piaţă, care, datorită accesului imperceptibil, pare a fi mai degrabă o curte interioară. Către aceste pieţe îşi deschid uşile biserici grandioase. Sunt singurele locuri în care se pot pune în evidenţă. Când se lasă seara, multe dintre aceste biserici se transformă în săli de concerte, la care poţi asista pentru câţiva euro.

Şi totuşi Pepe nu are dreptate. Aceste opere de artă nu se pot întreţine fără banii aduşi de milioanele de turişti. Veneţia este într-o permanentă degradare şi, fără fondurile necesare, cred că ar ajunge repede în ruină. Costurile trebuie să fie fabuloase. Unele clădiri se afundă în solul mâlos al lagunei, pereţii fisurându-se; frescele trebuie curăţate, sculpturile înlocuite, castelele renovate. Toate acestea se fac încontinuu, dar reprezintă doar o parte din ce mi-a explicat Pepe. Soluţii încă se mai caută şi măsuri sunt necesare, dar pe undeva cred că există o interdependenţă între răul pricinuit şi veniturile încasate de pe urma turiştilor, însă aceasta e problema lor.

Problema mea e că mâine voi intra oficial în Veneţia şi călătoria mea se va încheia. Sunt fericit şi trist, în acelaşi timp. Fericit pentru că am reuşit, şi trist pentru că o frumoasă aventură a luat sfârşit. Am însă speranţa unei noi călătorii, dar despre ea voi vorbi la timpul potrivit. Deocamdată încep să mă pregătesc pentru final. Voi fi însoţit către piaţa San Marco de un echipaj al Canottieri Giudecca. Acolo, după şapte luni de despărţire, mă voi întâlni cu Cornelia şi am mari emoţii. Ea este cea care mi-a dat curaj atunci când simţeam că nu mai pot şi care a fost alături de mine, prin telefon sau internet, pe tot parcursul călătoriei mele.

30.11.2013  Veneţia, ultima zi – 207

AM REUŞIT! Azi, 30 noiembrie, am intrat în Veneţia. ÎN VENEŢIA! Veneţia, Italia! 

Numele călătoriei mele a căpătat sens:

„De la Giurgiu la Veneţia”!

 

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

La pas prin lume 0 Comments

Cățelul Tic, la plimbare cu bicicleta, trenul sau longboard-ul

Ce faci cu cățelul tău când trebuie să pleci în plimbări, pentru o zi, două sau câteva luni? Îl lași la prieteni? Îi cauți o pensiune pentru animale de companie? Domnul

Vacante active 0 Comments

Spania, o destinaţie obligatorie pe lista oricărui turist

Este una dintre cele mai vizitate ţări din Uniunea Europeană. Picasso, Dali, Sagrada Familia, fotbalul şi plajele sunt doar câteva dintre motive. Flamenco, stilul de viaţă relaxat, istoria bogată şi

Vacante active 0 Comments

Olanda, ţara morilor de vânt şi a lalelelor

În mijloc de primăvară nu putem să ne gândim decât să călătorim prin Europa. Iar Olanda, una dintre cele mai surprinzătoare ţări ale Bătrânului Continent, este o destinaţie perfectă. Un

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!