Deliciile Deltei: pescuitul şi gastronomia locală

Deliciile Deltei: pescuitul şi gastronomia locală

În Deltă am ajuns ani la rândul. Prima dată ca simplu turist, admirând unduirea apelor şi zborul sălbăticiunilor. Mai apoi m-am întors pentru mâncare, pentru liniştea locului şi pentru partidele de pescuit împărtăşite cu prietenii. Este drept ei au fost aceia care cunoşteau bălţile, pregăteau momeala, se trezeau în miez de noapte pentru a prinde zorii pe marginea apei.

Mie îmi rămânea să mă bucur de leneveala în soarele Deltei, să prind din secretele preparatelor tradiţionale şi să imortalizez momentele cruciale, ca dovadă incontestabilă a preţioaselor capturi. Am înţeles repede că pescuitul necesită timp şi răbdare. Pentru amatori este doar un mod de a te distra câteva ore tresărind la fiecare mişcare a undiţei. Pentru împătimiţii pescuitului această îndeletnicire este un mod de viaţă. Ei sunt aceia care cunosc fiecare curbură a braţelor Dunării, cunosc locurile umbroase şi viclenia curenţilor. Pentru o partidă reuşită de pescuit este întotdeauna greu să alegi balta potrivită. Uneori ţine de noroc chiar şi atunci când ţi-ai pregătit totul până în cele mai mici detalii. Apele sunt imprevizibile iar o triere a locurilor este greu de înfăptuit.

Reţete pescăreşti irezistibile

Odată ajunşi în Deltă natura îşi reintră în drepturi. În ultimii ani s-au construit tot mai multe pensiuni şi hoteluri iar turiştii au descoperit magia locurilor şi deliciul preparatelor proaspete. Cum suntem în ţinutul apelor, restaurantele de aici servesc preparate culinare dupa reţete autohtone iar meniurile conţin mâncăruri specifice: crap la proţap, peste prăjit alături de mămăliguţă şi mujdei de usturoi, plachie sau raci fierţi. Totuşi cel mai bun mod de a savura aromele inconfundabile ale preparatelor din peşte rămâne acela de a apela la un localnic pentru a vă pregăti un festin tradiţional. Oamenii locului deţin reţetele din strămoşi iar ingredientele lor se găsesc la îndemână: peşte proaspăt şi apă din Deltă. Ciorba pescarească se găteşte din diferite soiuri de peşte şi este totdeauna condimentată. Pescarii îţi vor spune mereu că borşul pescăresc gătit cu apă din deltă are un gust aparte iar o vorbă din bătrâni te avertizează să nu bei apă preţ de o oră după ce ai mâncat acest preparat, altfel îţi va fi sete întreaga zi. Şi dacă tot ajungeţi în Tulcea şi poate ceva mai departe, încercaţi ciorba de peşte lipovenească. Un amestec de ceapă, ardei, roşii, pătrunjel, oţet şi bineânţeles minim 4 feluri de peşte. În cazul în care nu toleraţi mâncarea iute trebuie să fiţi atenţi, căci la fiert, iuţeala ardeiului se accentuează iar ciorba va fi destul de picantă.Ciorba de peşte lipovenească se mănâncă în mod traditional astfel: se scoate peştele pe un platou şi se serveşte cu mujdei de usturoi şi roşii coapte şi cojite. Zeama se serveşte la urmă cu ardei iute (ciuşcă). Iar dacă încă vă mai este foame, în gospodăriile localnicilor, carnea de peşte se foloseşte şi dub formă de chiftele, ardei umpluţi sau de sarmale în foi de varză.

Mese copioase, mese sănătoase

Deşi multora dintre noi curăţatul peştelui reprezintă o îndeletnicire pe care încercăm să o evităm, în Deltă ea face parte din rutina de zi cu zi. Pentru speciile fără solzi precum somnul, mihaltul şi ţiparul, prepararea este ceva mai uşoară însă pentru restul peştilor, înlăturarea solzilor începe de la coadă. La biban, solzii sunt puternic înrădăcinaţi astfel încât localnicii îl prepară de obicei fără a îl curăţa. În zonă pescarii se ocupă înainte de toate de înotătoare, cap şi coadă şi abia apoi trec la prepararea peştelui. Pentru o cină ce conţine însă o saramură de plătică tradiţională zonei, întreg procesul de preparare merită toată osteneala. După ce se curăţă peştele de solzi, se scot intestinele, se taie capul şi coada, se spală în apa rece, se scurge şi crestează  peştele la distanta de 2-3 mm, perpendicular, pe toata lungimea. Pe o tablă încinsă se presară sare pâna la acoperirea suprafeţei, se tăvăleşte peştele prin mălai şi se pune pe tabla bine încinsă. Se coace pe ambele părţi, se răzuie mălaiul ars, se pune apoi în cratiţă mare şi se dă în clocot. Separat, se pragăteşte mujdeiul de usturoi frecat cu untdelemnul şi ardei iute şi se toarnă peste peşte dupa ce s-a luat de pe aragaz. Indiferent dacă este servit cald sau rece, împreună cu mămăligă desigur, saramura de plătică constituie un preparat delicios cu care să vă încheiaţi seara. Desigur veţi observa că în Deltă, usturoiul este unul dintre produsele îndelung folosite în bucătăria locală. Şi cum beneficiile acestui ingredient au fost probate încă din cele mai vechi timpuri, în Deltă, puteţi încerca un alt preparat delicios: crapul în sos de usturoi. Presărate cu cimbru, piper, usturoi şi sare, bucăţile de peşte se pun la cuptor aproximativ 20 de minute.Sosul va conţine mujdei de usturoi şi maioneză, roşii feliate si morcov taiat rondele iar sosul astfel pregătit va acoperi peştele într-un strat gros. Se serveşte cu mamaliguţă caldă şi deşi pare o mâncare grea din cauza cantitatii mari de usturoi, datorită pregătirii în cuptor, mare parte din aroma de usturoi se va estompa. Este o mâncare gustoasă şi sănătoasă iar la întoarcerea acasă, veţi adăuga cu siguranţă acest preparat pe lista mâncărurilor favorite.

Preparate tradiţionale

Peşte la proţap fript la jar cu mămăligă şi mujdei
Batog de peşte (peşte afumat)
Saramură de peşte
Icre proaspete
Icre sărate la butoi (cega, nisetru şi sturion)
Raci fripţi în jar.

De reţinut:

– În cazul în care spargem vezica peştilor putem anihila gustul amar presărând  pe locul respectiv puţină sare şi răzuind mai apoi porţiunea sărată. Operaţiunea se repetă până ce se anihilează gustul amar al fierei.

– Intestinele sturionilor sunt socotite delicatese. Deşi au o textură asemănătoare unei anvelope dau gust bun ciorbei pescăreşti.

-Ficatul de sturion, deşi masiv şi apetisant poate conţine metale grele (cadmiu şi mercur).

-La rândul lor, icrele de mreana, deşi rar întâlnite în reţetele din Delta Dunării, sunt toxice.

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Rețete 0 Comments

Gastronomia unica a Deltei

( mai adaugam retete si alte detalii pe parcursul vremii, după ce le savurăm ) Gastronomia Deltei este, asa cum va puteti asteapta, una pescareasca. Aici veti gasi o multitudine

Rețete 0 Comments

Luminița Anghel gătește pentru prieteni

Luminița Anghel a participat, alături de Monica Anghel, la concursul gastronomic Valea Bucătarilor, organizat de Hotelul Valea cu Pești și revista Turism Club. Cele două vedete, mame și gospodine deopotrivă,

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!