Ecoturismul, o soluție pentru viitorul turismului românesc

Ecoturismul, o soluție pentru viitorul turismului românesc

Ieri, 5 august 2014, la Brașov, Asociația de Ecoturism din România (AER) și Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) au lansat un nou proiect prin care nouă zone din România vor fi sprijinite să-și îmbunătățească performanțele ecoturistice.

Activitățile sunt realizate în cadrul proiectului „Rețeaua națională de destinații de ecoturism – instrument de dezvoltare durabilă”, finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, și implementat de AER în parteneriat cu ANT, în perioada mai 2014 – aprilie 2016 (valoare grant: 139.015,61 Euro, valoare totală proiect: 154.741,21 Euro).

Proiectul oferă susținere tehnică acelor zone ce au dobândit sau doresc să dobândească statutul de destinație de ecoturism. Conceptul de destinație de ecoturism a fost dezvoltat de către Autoritatea Naţională pentru Turism în parteneriat cu alte instituții și organizații reprezentative la nivel național începând cu anul 2009, odată cu elaborarea Strategiei Naționale de Ecoturism, iar în 2013 au fost finalizate criteriile pentru certificarea destinațiilor de ecoturism.

Am convingerea că prin intermediul ecoturismului cresc șansele atragerii de turişti către acest tip de destinații din țara noastră. Un prim rezultat al parteneriatului dintre ANT, organizațiile neguvernamentale și private este desemnarea primelor două destinații de ecoturism în România, Zona Mara-Cosău-Creasta Cocoşului și Oraşul Zărneşti. Zonele care obțin statutul de „Destinație de Ecoturism” beneficiază de o eficientă promovare la nivel naţional şi internaţional a valorilor culturale şi a atracțiilor naturale și, de asemenea, realizează un pas important în aplicarea conceptului de turism responsabil”, declară Răzvan Filipescu, președintele Autorității Naționale pentru Turism.

În accepțiunea AER, destinațiile de ecoturism reprezintă un instrument de dezvoltare în beneficiul localnicilor și al naturii, cu ofertă turistică bazată pe servicii locale și activități în natură și în zona rurală, precum drumeție, ciclism, călărie, observarea faunei, a florei și deslușirea culturii tradiţionale”, a declarat Andrei Blumer.

Cele nouă zone ce vor beneficia de acțiunile din acest proiect vor fi selectate pe baza unei aplicații. Candidaturile se primesc până în data de 30.08.2014. Mai multe detalii se găsesc pe website-ul www.eco-romania.ro

 

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Turist in Romania 0 Comments

Reduceri de 40% la pachetele de vacanță de iarnă la TTR

Astăzi, 16 noiembrie, este ultima zi în care vă puteți achiziționa pachete pentru vacanța de iarnă, la prețuri speciale, cu reduceri de până la 40%. Peste 220 de expozanți de

Turist in Romania 0 Comments

Galaţi, ţinutul dintre ape

Galaţi, ţinutul dintre ape Silvia Mirea Dunărea, Prutul şi Siretul se îngemănează pe pământurile Galaţiului, un ţinut care îşi duce viaţa alături de ape, pe ape şi cu ajutorul apelor.

Turist in Romania 0 Comments

Morile de apă de la Rudăria

La poalele Munților Almajului, în Rudăria, se află cel mai mare parc mulinologic din sudul Europei. Acolo veți descoperi peste 20 de mori de apă, presărate de-a lungul râului Rudăria.

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!