Greenpeace caută 100.000 de voci împotriva energiei nucleare în România

Greenpeace caută 100.000 de voci împotriva energiei nucleare în România

Nu va mai trebui să îţi faci griji legate de cozi!


Nu va mai trebui să îţi faci griji legate de aglomeraţie!


Nu va mai trebui să îţi faci griji legate de trafic!


După un dezastru nuclear asta va fi ultima ta grijă.


Este mesajul celei mai recente campanii marca Greenpeace ce vizează oprirea construirii de noi reactoare şi centrale nucleare în România.
Campania îşi propune să vină ca un răspuns la numeroasele probleme din sectorul energiei nucleare, precum lipsa transparenţei, nerespectarea legislaţiei şi a acordurilor internaţionale, acordarea ilegală de subvenții pentru construirea de reactoare nucleare.

Singura centrală nucleară din România care are două reactoare (Cernavodă 1 şi 2) este amplasată într-o zonă cu risc seismic. În prezent se intenţionează construirea a două noi reactoare nucleare (Cernavodă 3 şi 4) şi o nouă centrală nucleară, a cărei locaţie nu a fost făcută publică. Greenpeace a obținut în instanță lista locațiilor posibile pentru amplasarea unei noi centrale nucleare. Mai mult decât atât, în mai 2010, Greenpeace şi Centrul de Resurse Juridice (CRJ) au cerut Curţii de Apel Bucureşti suspendarea autorizaţiei de amplasare a unui depozit de deşeuri radioactive la mai puţin de 1 km de localitatea Saligny, Constanţa.

În acest sens, Greenpeace România a lansat o petiţie online, al cărei obiectiv este strângerea a 100.000 de semnături valide împotriva construirii de noi reactoare nucleare, cu scopul de a le depune în Parlament pentru iniţierea unei propuneri legislative.
Potrivit unui studiu Greenpeace România există cel puţin câte un accident/incident nuclear pentru fiecare zi din an. Deşeurile nucleare reprezintă încă una dintre problemele majore cu care se confruntă acest sector, cu atât mai mult cu cât nu s-a găsit până la momentul actual o soluţie finală şi sigură de gestionare a acestora.


Germania, Japonia, Elveţia, Lituania, Bulgaria, Italia au decis să renunţe treptat la energia nucleară. Austria a interzis energia nucleară în anii 70, după organizarea unui referendum, iar, recent, tot în Austria au fost interzise și importurile de energie nucleară. Acestea sunt doar câteva dintre ţările care au făcut alegerea de a renunţa la energia nucleară, după accidentul de la Fukushima Daiichi de pe 11 martie 2011, zi rămasă în istorie ca o zi neagră pentru omenire.


Soluţiile există
În urma studiilor efectuate de Greenpeace soluţiile există, iar prin lansarea studiului Revoluţia Energetică, organizaţia arată că, folosind tehnologia disponibilă astăzi, până în 2050, România poate fi alimentată în proporţie de 84% cu energie regenerabilă.
Petiţia care susţine oprirea construirii de noi reactoare nucleare este găzduita la adresa:
http://www.greenpeace.org/romania/ro/campanii/energia-nucleara/semneaza-petitia/ pe www.greenpeace.ro
Persoanele care doresc să semneze trebuie să completeze numele, prenumele, CNP-ul , localitatea şi, opţional, adresa de email.


Greenpeace este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, cu sediul principal în Amsterdam, Olanda, având peste 2,8 milioane de susţinători în toată lumea şi birouri în 41 de ţări din Europa, America de Nord şi Sud, Asia şi Pacific.
Greenpeace acţionează şi în România, implicându-se în protecţia mediului şi derulând campanii în diferite domenii: schimbări climatice, protejarea pădurilor, agricultura ecologică, promovarea eficienţei energetice, a energiei regenerabile s.a.m.d.
Greenpeace este o organizaţie internaţională independentă înfiinţată în 1971 de un grup de activişti motivaţi de viziunea lor despre o lume verde şi paşnică. Folosind confruntarea creativă, non-violentă, pentru a expune probleme de mediu globale şi pentru a forţa adoptarea unor soluţii care sunt esenţiale pentru un viitor verde şi paşnic, scopul Greenpeace este de a asigura capacitatea planetei Pământ de a perpetua viaţa în toată diversitatea ei.

 

 

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Turist in Romania 0 Comments

Vă aşteptăm la Ziua Lacului Paltinu

Sâmbăta, 3 august 2013, iubitorii de natură sunt aşteptaţi să descopere un adevarat colţ de rai pe care ţara noastră il oferă – Lacul Paltinu situat pe valea râului Doftana.

Turist in Romania 0 Comments

Grădina Edenului

Tot în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița se află lacul Ochiul Beiului, la poalele munților Aninei și Locvei. Alături aveți și ruinele unei cetăți medievale: Ilidia. Veți avea parte

Turist in Romania 0 Comments

România lansează primul cluster de turism pentru tineret din lume

Ministerul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism a lansat primul cluster de turism din lume destinat tinerilor, ceea ce înseamnă o colaborare între stat și mediul privat pentru atragerea

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta