Iarna la Veliko Tarnovo

Iarna la Veliko Tarnovo

Dimineața devreme, mai precis la ora 7.00, autocarul staționat în fața Patriarhiei din centrul capitalei pornește motorul pentru o călătorie de 160 de km către orașul bulgăresc Veliko Tarnovo. Fie că îi aloci o zi, așa cum am făcut eu, sau alegi un sejur, această destinație populară printre bucureșteni nu te dezamăgește. De la străduțe medievale înțesate cu magazine și boutiquri la cetăți și peisaje pitorești, totul este creat pentru a fi savurat pe îndelete.

La Veliko Tarnovo se ajunge ușor iar formalitățile de vamă sunt lejere. Important este să îți schimbi banii în moneda locală – leva, pentru a-ți fi mai ușor cu plata cumpărăturilor. Zis și făcut.  5 leva – echivalentul a 10 lei – este punctul de pornire al prețurilor pentru suveniruri, intrările la cetate sau muzee ajungând la 10 / 15 leva. Mașina oprește aproape de centrul piedonal și pornesc la pas printre casele unice ca stil arhitectonic, învecinate cu mânăstiri ce-mi lasă privirea să colinde către panorama satului Arbanassi, cu frumoasele sale case din piatră (loc foarte bun pentru prânz și puțin shopping).  Cât despre Veliko Turnovo, acesta joacă un rol important în viața turistică a Bulgariei căci vestigiile istorice de aici și continuarea artei tradiționale meșteșugărești fac ca orașul să fie în primele 10 cele mai vizitate destinații turistice din Europa de Est.

3 RECOMANDARI pentru 1 zi

Vizitează cetatea și Dealul Tsarevets

Veliko Târnovo a fost, începând cu 1187, capitala Regatului Bulgar. Pe dealul Tsarevets, se aflau palatul ţarului şi Patriarhia Bulgariei. Ruinele vechii cetăţi străjuiesc şi astăzi oraşul străbătut de râul Yantra, de la poalele dealurilor Tsarevets şi Trapezitsa. Biserica cu turn aflată în vârf este unul dintre cele mai impresionante lăcașe de cult, datorită picturii murale din interior. Desenele sunt atât de atipice picturii bisericești încât oficierea slujbelor religioase în incinta ei a fost interzisă. Poți vizita interiorul însă pentru fotografii se percepe o taxa de 5 Leva.

Plimbă-te prin satul Arbanassi

Satul Arbanassi a fost fondat în secolul XV  devenind unul dintre centrele comerciale importante ale zonei. Ca fapt de reținut, Arbanassi a fost principalul furnizor de unt si seu pentru Istanbul. În fapt, în 1642 Patriarhul Partenius din Tzarigrad trece satul sub controlul direct al Patriarhiei  ceea ce se traduce printr-o dezvoltare semnificativă a construcției de biserici dar și a artei religioase.  Azi faci turul străduțelor pitorești, printre case din piatră și mânăstiri pline de istorii. O atmosferă boemă, încărcată cu artizanat și condimentată de aromele bucătăriei locale. Încercă cu încredere preparatele iar meniul în română ( destule restaurante îl oferă) te ajută să alegi înțelept.

Dă-ti liber la cumpărături!

Mergi în centrul orașului pe străzile „Vasil Levski” și „Nezavisimost”. De aici mai este un pas până la magazinele de suveniruri și galeriile de pictura din „Orașul Vechi”. În plus nu rata faimoasa stradă „Samovodska Charshia”, atelierele meșteșugarilor de aici au o tradiție ce dateaza din secolul XIX. Amator de chilipiruri ? Dă o fugă în strada Marmarliiska la Bitaka, cunoscut printre localnici drept locul unde găsești „lucruri de care ai nevoie”.

De încercat

Pornește la pas către satul Emen, mânăstirea Dryanovo sau către peșterile și cascadele din zonă

Fă o excursie cu bicicleta iar pentru vară, poftește la o partidă de pescuit – ai destule râuri și lacuri din care să-ți alegi.

Nu rata ruinele orașului roman Nikopolis Ad Istrum, construit de Împăratul Traian

Minute de reculegere la Mănăstirea Basarabovo

De cum treci graniţa, la 10 kilometri de Ruse, descoperi o mănăstire uimitoare construită pe locul unde au fost găsite moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie, ocrotitorul Bucureştilor. Mică, săpată la jumătate în peretele muntelui, acesta este lăcașul unde a trăit şi s-a rugat Sfântul Dimitrie.Legenda spune că moaștele sfântului au fost găsite, în apele râului Lom, de o fecioară oarbă, ce îşi recapătă vederea spălându-se pe faţă cu apă din fântâna Sfântului Dimitrie. Preotul vă va răspunde în română iar așezarea vă rămâne în suflet. Oprește-te aici 30 de minute în drum spre Veliko Tarnovo.

 

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Plecari in doi 0 Comments

Cu aparatul de fotografiat prin Japonia

Japonia este o tara ce ne fascineaza intotdeauna, o destinatie de vizitat in orice perioada a anului. Noi ne incepem calatoria intr-una din lunile blande ale toamnei – noiembrie, pentru

Plecari in doi 0 Comments

O zi în oraşul lui Bocelli

În Piaţa Miracolelor, dimineaţa este totdeauna linişte. Ne plimbăm pe aceleaşi alei pe care a trecut cândva Galileo Galilei. Prin cafenelele în care Andreea Bocelli îşi serveşte uneori cafeaua. Suntem în

Plecari in doi 0 Comments

Adriana și Cristi, călători cu un buget foarte calculat 

Adriana și Cristi au ieșit prima dată din România acum 10 ani. De atunci au vizitat părți din 18 țări, au făcut voluntariat pentru a călători, și-au ridicat o casă

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!