În Mexic, în martie, vezi șarpele magic coborând pe pământ

În Mexic, în martie, vezi șarpele magic coborând pe pământ

Venirea primăverii și echinocțiul dintre 20 și 21 martie sunt sărbătorite în Mexic prin procesiuni, carnaval, artificii, muzică, dans și ritualuri ale căror sensuri se pierd în negura timpurilor. Dacă ai de gând să vizitezi celebrele piramide de la Chichen Itz, vei avea ocazia să descoperi tradițiile locale din perioada 20-27 martie.

Când ziua e egală cu noaptea, celebrul șarpe, ce se formează prin jocul luminilor și al umbrelor pe scările templelor, pare că învie. La răsăritul soarelui, șarpele parcă vine spre pământ, iar la apus, pare că urcă spre cer. Este un moment emoționant, când te gândești că acest fenomen se petrece la fel, de mii de ani, pe scările piramidei El Castillo.
Tot în această perioadă are loc și Noche de Brujas (Noaptea vrăjitoarelor), o întâlnire a șamanilor, vindecătorilor și vrăjitorilor din toată țara.
Dacă te cazezi în Mexico City, poți vizita și complexul de piramide de la Teotihuacan, care se află la mică distanță. Traseul este ușor de parcurs, singurul incovenient ar fi că este vorba de un sit arheologic uriaș, așa că va trebui să petreci mai mult timp aici, pentru a vedea cât mai mult. Foarte interesant este de ajuns și la Uxmal, un complex de piramide așezate în cerc, unde se află și celebra piramidă a magicianului – La Piramide del Avidino. «

Nu te încrede în martie! E capricios și nesigur

Din cauza caracterului ei nesigur din punct de vedere meteorologic, caracter marcat de şiruri de zile calde, cu soare, întrerupte pe neaşteptate de zile geroase, cu ninsori, viscole şi îngheţ, strămoşii noştri au considerat luna martie drept una în care nu se poate avea încredere, scrie site-ul descopera.ro.
Conform aceleiași surse, în mitologia stră-românească, anul începea cu luna martie, dar după ce martie nu şi-a dezminţit caracterul şi le-ar fi înşelat pe toate cele unsprezece luni, a fost bătută de ianuarie şi în final înlocuită de aceasta la început de an. Se crede că, din acest motiv, luna martie îşi aminteşte de fiecare dată de înşelăciunile sale şi apoi râde vesel – atunci este vreme frumoasă; alteori însă îşi aminteşte de bătaia primită de la ianuarie şi atunci plânge, adică plouă sau ninge. Din punct de vedere istorico-religios, martie era şi prima lună a calendarului romanilor; dar şi dacii, precum majoritatea popoarelor europene, credeau că anul nou începe odată cu primăvara. Se pare că tot de la romani moştenim şi denumirea de martie, căci prima lună a primăverii era dedicată temutului Marte, zeu al războiului preluat de romani de la vechii greci, zeu invocat de romani în acea perioadă pentru ca forţa şi tem-peramentul luptător al zeităţii să vină în ajutorul primăverii, timidă şi slabă la început, în lupta acesteia cu iarna care nu se lăsa dusă uşor. Tot la romani, zeul Marte era o divinitate a vegetaţiei şi protector al căsătoriilor, înainte de a deveni întruchiparea războiului şi idol al războinicilor.

Autor: Silvia Mirea

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

La pas prin lume 0 Comments

Muzeul Bijuteriilor Regale din Alexandria se redeschide

  Peste 11.500 de artefacte aparținând familiei lui Mohamed Ali, fondatorul Egiptului modern, sunt expuse în acest muzeu – Muzeul Bijuteriilor Regale, situat în elegantul district Zizinya din Alexandria, Egipt.

La pas prin lume 1Comments

Frumoasă Bretania, venim să te vizităm!

A renunțat la carieră, la agoniseală și a ales să plece în Franța, pentru a fi alături de soțul ei, și el roman. Cu toate acestea, Mihaela Antoche, până nu

La pas prin lume 0 Comments

Instructorul de surf Tiberiu Balica duce românii pe cele mai însorite plaje

Cum ar fi dacă ai putea să spui că lucrezi și ești în vacanță în același timp? Biroul lui Tiberiu Balica este pe plajele din Insulele Canare, Portugalia, Peru şi

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!