La mulți ani, Irlanda!

La mulți ani, Irlanda!

Pe 17 martie este sărbătoarea Sfântului Patrik și ziua națională a Irlandei, prilej de mare sărbătoare în această țară și peste tot în lume unde se află irlandezi. 

Irlanda se prezintă cu o natură sălbatică şi stâncoasă, dar care este salvată însă de căldura şi veselia locuitorilor, mereu deschişi în a purta o conversaţie la o halbă de bere. Irlandezii au o grămadă de legende pline de spiriduşi, zâne şi alte făpturi magice care îţi pot îndeplini trei dorinţe sau îţi pot încurca minţile dacă le scoţi din pepeni. Iar dealurile molcome, acoperite de lanuri verzi şi păduri bătrâne, la poalele cărora se află căsuţe cochete oferă peisaje demne de vederi romantice.

Sfântul Patrick este o imagine simbol a Irlandei. Legenda spune că acesta s-a născut într-o familie bogată din Anglia, a fost răpit în timpul copilăriei şi a fost dus sclav în Irlanda. Aici el a devenit creştin şi printre minunile realizate de el a fost să bage în pământ toţi şerpii din această ţară, motiv pentru care de atunci nu au mai fost văzute astfel de lighioane pe insulă. 

Un alt simbol puternic al Irlandei este trifoiul, ale cărui trei foi verzi, în formă de inimă, au proprietăţi magice. Druizii credeau că trifoiul este o plantă specială, cu puterea de a te proteja de tot ce e rău, iar creştinii l-au preluat, considerând că frunzele verzi în număr de trei reprezintă Sfânta Treime. De aceea, de ziua Sfântului Patrik, orice irlandez va purta ceva verde, dacă nu chiar o insignă în formă de trifoi, pălării cu acest model imprimat sau eşarfe înverzite.

Şi zânele au un loc aparte în mitologia irlandeză, ele fiind personaje puternice, frumoase, dar şi răzbunătoare. Cele mai simpatice personaje din legende sunt spiriduşii, care o dată prinşi trebuie să îţi îndeplinească trei dorinţe. Dar ei sunt şi foarte şmecheri, încercând mereu să te păcălească. Se spune că ei sunt înnebuniţi după aur şi bijuterii, pe care le ascund la capătul curcubeielor. 

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

La pas prin lume 0 Comments

Trebuie să ajungi măcar o dată în viață acasă la Papa, la Vatican

Unele dintre ele sunt mai mici decât un cartier, dar cu toate astea sunt țări, independente și pline de monumente, numai bune de bifat în agenda unui turist care se

La pas prin lume 0 Comments

Adelina Pestrițu a petrecut o săptămână în Malta, Insula de miere

S-ar întoarce oricând în Laguna Albastră și n-ar refuza nicicând un sandviș maltez cu pâine prăjită, ulei de măsline, bulion dulce și condimente mediteraneene, ne-a mărturisit Adelina Pestrițu, vlogger EDA

La pas prin lume 0 Comments

Insula Afroditei, împărăția plajelor perfecte

Cipru este, alături de Vatican, San Marino sau Malta, una din cele 10 țări cu suprafețe foarte mici din Europa. A treia cea mai mare insulă din Mediterana oferă, în

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!