La Suceava, pe treptele cetăţii de scaun

La Suceava, pe treptele cetăţii de scaun

În inima Bucovinei, pământ al legendelor şi al faptelor de vitejie, vizitatorii îşi îndreaptă paşii către acel loc în care, istoria acestei părţi a României, este mai prezentă decât oricând. O istorie de curaj şi voinţă, petrecută între zidurile Cetăţii de Scaun. Este poate cel mai îndrăgit simbol al zonei, într-o regiune în care, cultura populară, portul, obiceiurile şi lăcaşele de cult impresionează prin frumuseţea lor inedită.

Identificându-se cu figura legendarului domnitor Ştefan cel Mare, Cetatea de Scaun a Sucevei reprezintă pentru români simbolul curajului şi a rezistenţei împotriva celor care încălcau graniţele ţării. Iar astăzi, cetatea aminteşte vizitatorilor trăinicia valorilor curate. Din centrul Sucevei, căile ce duc la cetate vă conduc pe drumuri umbroase, preţ de câteva minute. Dacă preferaţi însă să vă bucuraţi de o plimbare frumoasă până în parcul vechii cetăţi ( aproximativ 15 minute) urcând cele peste o sută de trepte până la  statuia ecvestra a lui Stefan cel Mare, atunci veţi avea parte de una dintre cele mai plăcute plimbări în aer liber. Construită în timpul domniei lui Petru I Musat (1375 – 1391), Cetatea  de Scaun a fost menţionată pentru prima dată documentar la 10 februarie 1388. Dar privind calmitatea împrejurimilor, acum este greu de imaginat trecutul zbuciumat al cetăţii. Între zidurile ei, Ştefan cel Mare a respins în 1476 asediul oştilor turceşti aflate sub comanda sultanului Mahomed al II-lea, supranumit şi cuceritorul Constantinopolului. Cu ziduri întărite de peste 10 metri şi o grosime de aproape 4 metri, atunci când puntea mobilă a podului suspendat era ridicată, locul devenea de necucerit. În prezent, lucrările de restaurare ale cetăţii au mai şters din vechile răni ale zidurilor. Copii Sucevei se strecoară azi printre ruinele încăperilor şi duc propiile bătălii imaginare cu oştile potrivnice. Este pentru ei un loc magic de joacă, plin de poveşti şi legende. Iar pentru turişti, Cetatea de Scaun a Sucevei reprezintă cu onoare, pe harta turistică a României, trecutul glorios al Moldovei.

 

Cetatea de Scaun a fost asediată puternic în timpul domniei lui Ştefan cel Mare(1476,1485,1497) fără a putea fi cucerită.

Popas la Cetatea Şcheia

Un turist grăbit observă cu greu puţinele fragmente de zid ce străpung verdeaţa dealului Zamca. Pare un loc ca oricare altul, o colină pitorească revendicată de natură. În momentul de faţă, din Cetatea Şcheia mai există doar ruinele unui contrafort din partea de vest a aşezării. Locul, cunoscut sub numele de Septilici, se află la 1,5 km nord vest de oraş. Datorită amplasamentului strategic, zona a fost aleasă ca punct de supraveghere a drumurilor dinspre nord şi vest, iar cercetările arheologice au scos la iveală ruinele unei cetăţi construită la sfârşitul sec.al XlV-lea, în timpul domniei lui Petru I Muşat. Zidurile, precum şi turnurile cetăţii, ridicate din bolovani de carieră, aveau un perimetru interior de 260 de metri iar arheologii estimează că suprafaţa cetăţii ajungea la 1.450 metri pătraţi. Însă viaţa cetăţii a fost de scurtă durată. Domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) demolează edificiul iar arheologia modernă mai are încă de demonstrat motivele acestei distrugeri.Acum, cutreierând agale colinele verzi, vântul aduce parcă ecoul întâmplărilor de demult iar Şcheia, îngropată de vreme, trăieşte încă cu fiecare turist ce îi cunoaşte povestea.

Monumentul de arhitectură medievală Mirăuţi

Pe strada Mirăuţilor numărul 17, cea mai veche biserică a Sucevei a primit în ultimi ani vizita a milioane de turişti. Restaurat în forma actuală la sfârşitul secolului trecut, lăcaşul de cult, ctitorie a lui Petru I Muşat (sec. XIV), a constituit până în anul 1522,  locul în care erau miruiţi viitori domnitori ai Moldovei. Tot aici a fost uns ca domn al Moldovei şi Stefan Cel Mare.În anul 1956 în incinta bisericii s-au descoperit fragmente din piatra de mormant a Evdochiei de Kiev, prima soţie a domnitorului iar la restaurarea din 1996-1997 s-a descoperit şi mormântul lui Petru I Muşat. Biserica este situată la jumătatea distanţei dintre Curtea Domnească şi Cetatea de Scaun, pe locul cunoscut în vechime sub numele de „Dealul Tatarilor”, suferind de-a lungul vremii numerose restauri. Este un loc uimitor care facinează prin culorile vii ale picturilor şi sfinţenia relicvelor pe care le ocroteşte. O dovadă palpabilă a credinţei nestrămutate a poporului român.

Obiective turistice în Suceava

-Ruinele Curţii Domneşti.

Bd. Ana Ipatescu

Muzeul judetean

Str. Stefan cel Mare Nr. 33, înfiinţat în anul 1900;

-Muzeul de arta populara

Str. Ciprian Porumbescu nr. 5; functioneaza în clădire a fostului Han Domnesc( sec. XVI)
Monumentul de arhitectura medievală
Mânăstirea Sfântul Ioan (sec. XVI)

Str. Ioan Voda Viteazul, nr. 2
Monumentul de arhitectură medievală Biserica Sf. Dumitru (1534-1535)

str. Curtea Domnească

Mânăstirea Zamca (armeneasca, 1606)

Str. Zamca;

– Statuia ecvestră a lui Stefan cel Mare (1977)

opera a sculptorului Eftimie Bârlădeanu

Statuia lui Petru Muşat

Str. Stefan cel Mare; operă a sculptorului Paul Vasilescu
– Parcul central

 

На данный ""момент его враги это и ""ваши враги.

Они думают, что мы используем это, чтобы их ""уничтожить.

Правда, здесь только первые буквы, но ""догадаться нетрудно они говорят сами за себя.

начал ""было Римо, но Чиун остановил ""его нетерпеливым жес-том.

Это означало, что стрелять можно было только в случае, если противник ""первым вступит ""в бой.

В эту записку была завернута маленькая бомбочка, которую президент ""обнаружил в кармане пиджака.

Я услышал воющее рычание собаки.

Особенно теперь, во время войны.

Я даже уверен в том, что сестру-то он и вспоминает.

Он принялся было старательно извиняться перед барменом, ""но едва он начал говорить, мужчина с бочкообразной грудью, сидевший за столиком в углу комнаты, поднялся.

Впрочем, это меньше всего их интересовало.

Наверное, именно "Скачать электронную книги бесплатно сталкер"поэтому я против химического оружия.

Он остановился, и они подошли к нему.

Мне подвластны силы, о которых ты не имеешь ни малейшего представления, силы, которые ты не в состоянии себе представить.

А что требуется для того, чтобы присоединиться к походу, спросил Римо.

Билл подозвал официанта, который снова возник и многозначительно мялся рядом.

Люди уже привыкли к танкам на улицах.

Основная часть моих наблюдений касается настоящих, серьезных пороков.

Ешь овощи, глубоко дышишь и водишь хороводы.

А рядом Черный Джек утешал Виолу, прижимая ее к своей черной груди.

ЭКЗАМЕН Город обычно просыпался уже в три утра, в четыре открывались лавчонки помельче, в пять двери больших магазинов и ворота заводов, а в шесть собиралась в своих канцеляриях вся конторская братия.

То, что Перривезеры выказывали нравственное отношение к насекомым еще не означало, будто в финансовых делах они дураки.

Изложу его буквально в двух словах.

Опять этот запах, он всегда вызывал у Валдрона тошноту и страх.

Говорят, что катящийся камень не обрастет мхом, а беспокойный разум собирает весь мох.

Иногда это полезно, но способность предвидеть смертный час тех, кого любишь, и порой надолго вперед, сомнительное удовольствие.

Один шахтер с глазу на глаз, без свидетелей, избил инженера.

Итак, я все еще должен тебе четыреста девять долларов за услуги.

Но проводник наотрез отказывался плыть дальше.

Запишите все это мне на карточку, попросил Римо бросая на стойку пластиковый квадратик.

Слушай "Облік і аудит реалізації робіт та послуг в сучасних умовах господарювання"так, чтобы все услышать, и смотри так, чтобы "Облік і аудит товарно-матеріальних цінностей (на матеріалах ВАТ ‘Завод ‘Червоний Жовтень’)"все "Облік і контроль за рухом основних засобів в Кіровоградській митниці"системі звітності підприємства”>Облік і аудит нематеріальних "Облік і контроль розрахунків з покупцями і замовниками"активів та відображення їх у системі "Облік і контроль в органах Пенсійного фонду України: теорія та практика"звітності підприємства"увидеть.

После продажи мулов можно будет купить хороший "Облік інших необоротних активів ВАТ ‘Рівненський завод тракторних агрегатів’"основних засобів на вагонній дільниці станції”>Облік і аудит основних засобів на вагонній дільниці станції"участок земли и наладить все хозяйство.

По мере "Облік і аудит реалізації робіт та послуг в сучасних умовах господарювання"того как усиливается "Облік і аудит основних засобів на вагонній дільниці станції"власть религии и растут знания, подобных лиц начинают ненавидеть и бояться, а в конце концов считать просто обманщиками.

Его видел человек, который единственный во всем Техасе отчасти уже разгадал эту тайну.

Он ходил по плотине пруда долго, пока его не нашел патруль полевой жандармерии, разыскивавший русского беглеца.

Она видела всю эту резню, знала Оцеолу и видела, как он нанес последний удар агенту.

Может, "скачать на телефон реальных пацанов"за всю историю по этой формуле и было "прохождение игры черное зеркало 3"получено каких-нибудь несколько унций.

Но мораль тогда "дабстеп лучшие скачать"как-то казалась не относящейся к делу.

В лунном "скачать песню рэп"свете пустыня выглядела жутковато глубокие "драйверы для наушников скачать"тени контрастировали со сверкавшими, словно "скачать рок метал"иней, песчинками.

Пришел еще один, потом еще "скачать игру на компьютер спора"один, пришли и остальные, а Мастер Синанджу сидел "скачать фильм лето одноклассники любовь в хорошем качестве"с каменным лицом "большая книга магии скачать бесплатно"и ледяным взором.

Вы просто животное, отрезала Дара.

Рабинович не испытывал своих "kmplayer для андроид скачать"способностей на уборщицах и прочем персонале.

На его фоне в вышине проплыл "кс сорс v34 скачать" черный силуэт крысс-паука, "скачать песню форсаж 4" закрыв на мгновение луну.

Вместо того чтобы ехать обычной неторопливой рысью и положиться на "олимпийские игры в детском саду" свое искусство следопыта, он, "Кодекс Братана" по-видимому, с не меньшей решимостью задался целью "игровые автоматы конами" не выпускать Колхауна из виду.

Изрядно пришлось поработать, заметил он.

Скелет любимца Джорджа до сих "Программы для загрузки игр" пор стоит у него в лаборатории.

А "Карьера менеджера" на втором этаже стоит еще одна.

Зная распространенный взгляд на дуэли, "музыка из фильма терминатора скачать" я был уверен, что "Русский язык для начальной школы в таблицах и схемах: правила и орфограммы, определения…" Аренс Ринггольд примет мой вызов, и радовался, что "м.а.булгаков собачье сердце краткое содержание" мне удалось добиться этого, не открывая моей тайны.

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

De vazut & savurat 0 Comments

Laura Constantin face expoziție de henna, după un an sabatic

  Laura a studiat desenul la Liceul de Arte până în clasa a 9-a, când l-a dat pe profilul mate-info. Au urmat apoi ASE-ul și un job în bancă până

Turist in Romania 0 Comments

Rendez-Vous cu ”Alice în Țara Minunilor”, la ceainărie, în Pitești

Ceaiul rămâne una dintre băuturile preferate, mai ales în zilele înfrigurate de toamnă. În această periodă, cei mai mulți sunt în căutare de locuri primitoare, dar și cu cele mai

Util in vacanta 0 Comments

Recomandări de la localnici. 7 locuri pe care trebuie să le vizitezi în Amsterdam

Mare norocoși mai sunt cei care au prieteni prin alte țări, că au unde pleca în vacanță și, mai ales, află despre locuri care le rămân apoi pe lista favorite.

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!