Malta, într-o expoziție, la București

Malta, într-o expoziție, la București

Malta este una dintre destinațiile turistice de top pentru turiștii români. Oferă cultură – mai ales prin numărul mare de monumente UNESCO reunite pe insulele din Marea Mediterană, relaxare de calitate, prin hoteluri de multe stele, și peisaje superbe. Iar expoziția de pictură ce tocmai s-a deschis vă arată câteva dintre acestea. Așadar, vă invităm la Centrul de Cultură Arhitecturală a UAR, Strada Jean Louis Calderon nr. 48, unde din 10 septembrie s-a deschis expoziţia de pictură a Cristinei Ţurlea,intitulată „Malta – muze, îngeri, mandale”.

„Malta – spune pictoriţa – m-a uluit din prima clipă cu un peisaj copleşitor. Stâncă aproape lipsită de verdeaţă şi mare, albastru fără limită care-ţi inundă privirea. Cum vor fi văzut poeţii  maltezi peisajul acesta? Întâmplător am dat peste câteva versuri ale lui Anton Buttigieg, sigur poet doar în timpul liber, la câte a avut de făcut (a trăit între 1912 şi 1983, a fost poliţist, magistrat, politician, preşedinte de partid, ministru şi în cele din urmă preşedinte, între 1976 şi 1981), dar cu nenumărate premii pentru versurile sale. Spunea Buttigieg:

In Malta every time

I look around me

from everywhere

I see the sea looking at me

with his blue eye.

Adică, într-o traducere lipsită de eleganţă: “În Malta, oricând/ privesc în jurul meu/ de oriunde/ văd marea privindu-mă/ cu ochii ei albaştri.

Marea, obsedantă, e prima impresie din Malta, apoi piatra de soare condensat şi poveştile insulei, cu fiinţele lor de lumină.

O fascinaţie transpusă în imagini.”

Arhitect de profesie, doctor în arhitectură din 2007, autoare a mai multor volume din domeniu („Arhitectura şi spaţiile publice”, „Cronica restaurării Palatului Vechi BNR”, „Centrul istoric financiar-bancar al Bucureştilor”, toate apărute la Editura Cadmos), Cristina Ţurlea a avut mai multe expoziţii personale:  „Culori şi culoare”, pictură, 2010, Sala Octav Doicescu, UAR; „City-ul bancar Bucureşti”, fotografie, 2010, Sala Rotondă, BNR; „înSemne în Culoare”, pictură, 2011, Centrul de Cultură Arhitecturală UAR;  „Joc de Culori”, pictură, Sala Rotondă BNR. A participat la două expoziţii colective:  „Dincolo de arhitectură”, pictură, 2011, Galeria Dialog, Primăria Sectorului 2 Bucureşti;  „Culori în familie”, pictură, 2014, Centrul Cultural „Mihai Eminescu”.

 

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Editorial 0 Comments

Aniversarea a 80 de ani a expeditiei printului Kamal el Din la Gilf Kebir

Sub auspiciile Ministerului de Turism al Egiptului si ale Autoritatii de Turism a Egiptului (ETA), in perioada 14 – 26 martie 2014 se va desfasura in Desertul Egiptului o expeditie

Editorial 0 Comments

Superoferte pe litoral, în programul ZILE GRATUITE DE VACANŢĂ

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia de Promovare Litoral-Delta Dunării (ALDD) anunţă superoferte de vacanţă pentru turişti, pe litoralul românesc, în

Editorial 0 Comments

Șezătoarea din Țara Hațegului prinde viață de Rusalii

Localnicii din Țara Hațegului îi invită pe iubitorii de turism lent să asculte poveștile lor, să se bucure de muzica locului, să deguste bucate locale și să descopere natura la

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!