O fată și o motocicletă, 4.300 de kilometri prin Balcani: «Acum știu că pot!»

O fată și o motocicletă, 4.300 de kilometri prin Balcani: «Acum știu că pot!»

Ina a întâlnit de-a lungul traseului mai multe grupuri de motocicliști

Ina Popa are 36 de ani, este administrator de vânzări, iar una dintre marile sale pasiuni este mersul pe motocicletă. Cealaltă mare dragoste a sa este scrisul. Pune cu măestrie în cuvinte tot ce trăiește pe motor sau pe propriile-i picioare și publică pe SlowRide.ro și pe InaPopa.ro. În luna august a plecat singură, pe două roți, într-o tură de 4.300 de kilometri, prin Balcani și a povestit pentru Turism Club, cum a fost concediul ei de vară.

Turism Club: Ce motocicletă conduci? Are un nume? Cam câți kilometri ai făcut până acum în șa?

Ina Popa: Conduc o motocicletă Honda CBF, cu cilindree de 600 cmc. Dar uite, nu are nume, nu mi-am botezat niciodată motocicletele – aceasta fiind a doua. Dacă ar fi să o personific însă, aș zice că e fată – așa o alint uneori când scăpăm din vreo situație mai strânsă în trafic: o bat ca și cum ai bate un cal pe crupă și-i zic bravo, fată!
Șirul kilometrilor l-am pierdut la un moment dat, deoarece m-am încurcat la calcule. Așa că am hotărât că am cât are și motocicleta de acum pe odometru – cam 80.000 km. Nu știu dacă sunt mulți sau puțini, dar sigur sunt plini de povești.

Dar în tura asta, care a fost traseul? L-ai avut stabilit de la început? Cum ai ales destinațiile?
Am pornit de la Marea Neagră de fapt, pentru că petrecusem înainte de asta 4 zile în Delta Dunării. Bulgaria am tăiat-o vâjâind și din Macedonia am ales Skopje, Canionul Matca, parcuri naționale (de fapt prin acestea am fost cam peste tot pe unde am putut – unde era verde pe hartă acolo și eu), apoi lacul Ohrid și Albania.
În Albania am coborât până în sudul țării, trecând niște munți uluitor de frumoși, apoi am urcat pe coasta mării spre Tirana și Muntenegru. Dacă de Muntenegru știam că va fi splendid, Albania a fost o surpriză imensă și m-am îndrăgostit pe loc de țara asta.
În Muntenegru doar am ”gustat” câte ceva din ce are de oferit, zona golfului Kotor, Durmitor, Lovcen și apoi am fugit în Bosnia și Herțegovina că începea să se apropie concediul de sfârșit. Am văzut Sarajevo și Podul Mostar, apoi Serbia și fuga acasă.

Cum de ai plecat singură la drum?
De ce nu? Cred că am căutat în mod special experiența aceasta, de a fi singură pe motocicletă la un tur prin mai multe țări, respectiv prin Balcani. Sigur că puteam căuta un partener de călătorie, o colegă, sau chiar am primit invitația de a mă alipi unui grup care mergea în aceeași direcție.
Însă n-am vrut deloc. Voiam să văd cum mă descurc, cum te duci la toaletă spre exemplu când ești singur la drum. Da, da, e un subiect interesant pentru motocicliști – ai o sumă de bagaje, unele legate pe motor care pot fi cu ușurință tăiate de un răuvoitor, unele care se desprind că sunt atașate cu magneți de rezervorul motorului, cască, echipament, mânuși… îți poți imagina mergând cu toate astea pe tron? Ei, de la detalii dintr-acestea mici până la orientare, interacțiune cu oamenii, dacă te simți singur așa hai-hui pe la străini, toate îmi stârneau curiozitatea – cum o fi? Cum or
face-o alții, care pleacă în călătorii de luni întregi?

Cum reacționează oamenii când văd o fată pe motor care circulă singură? De ce reacții ai avut parte?
Păi în marea lor majoritate pozitive. De la exclamații admirative, la primit cadouri, am trecut prin toate. Ba să ne facem poze, ba să îmi facă mie poze cu motorul că vedeau că sunt singură și nu pot să mă prind și pe mine și motocicleta într-o imagine, iar cea care m-a mișcat cel mai tare a fost o doamnă în vârstă de la cazarea din Sarajevo, care atunci când m-a văzut echipată la motor, a venit la mine și în cea mai dulce limbă bosniacă din care desigur că eu nu pricep o iotă, mi-a explicat, probabil, ce impresionată e de mine și că ei îi e frică să meargă până și pe bicicletă.
Mulți călători de cursă lungă spun că oamenii sunt în general buni și te ajută, de la un sfat de traseu până chiar la a-ți oferi un loc la masa lor sau de dormit dacă nu ai unde. Încep să cred că într-adevăr așa e. Sigur, nu sunt toți așa, dar peste tot pe unde mergem sunt oameni ca tine și ca mine, nu?

Ce pregătiri a presupus plimbarea asta?
Nu cine știe ce. Motorul în service la revizie și verificat înainte de plecare. Deschis hărțile și stabilit cam pe unde aș vrea să mă duc și câteva cazări programate dinainte, ca să nu bâjbâi după un loc cu pat și masă când aș fi prea obosită. Cam pe la jumătatea călătoriei însă nu mai aveam rezervări și lăsam găsitul cazării de pe o zi pe alta.

Câte zile a durat? Câți kilometri? Cât parcurgeai pe zi? Ai condus și noaptea?
Cam două săptămâni, în zilele mai grele mergând până la 500 km pe zi, dar media a fost undeva la 300 km pe zi, ca să mai și am timp de vizitat. În total, din București în București au fost peste 4.300 km (cu tot cu bucla pe la mare). Am avut două zile de pauză, fără condus în răstimpul acesta (mă rog, într-una tot s-au întâmplat 70 de kilometri, dar aceia nu se pun, nu?).
Am condus și noaptea, fir-ar să fie. Motocicliștii bătrâni zic că dacă vrei musai s-o cauți cu lumânarea, să mergi noaptea pe motor. Am intrat în Albania pe o noapte neagră-smoală căutând un camping, în Kotor am ajuns pe ultima geană de lumină, în Bosnia mi-am calculat greșit traseul și-am eșuat pe marginea drumului într-o cazare urâtă că mă prinsese întunericul și oboseala.

Unde te-ai cazat? În funcție de ce decideai unde să te oprești?
Am avut, cum ziceam, câteva cazări rezervate de acasă, în rest a fost așa – la camping în cort, pe marginea mării sau a lacului, motel urât pe marginea drumului că m-a prins noaptea, hotel cu piscină când simțeam că am obosit și merit să mă răsfăț, apartament în Kotor, pensiune, cam de toate. Asta pentru că era doar un concediu, dacă ar fi fost o călătorie mai lungă, de câteva luni (ce visez și eu, nu?), sigur aș fi decis altfel asupra cazărilor – optând probabil pentru variante mai ieftine.

Cum au reacționat prietenii, membrii familiei când au aflat că vei pleca singură?
Păi între ”ești nebună!” și ”suntem mândri de tine” cred că am cam avut toată gama de reacții cu variațiuni fine pe aceste teme. Mama e bucuroasă că mă plimb și îmi trăiesc pasiunea, dar probabil stă îngrijorată până mă vede înapoi acasă.

Ce situații în care ți-a luat-o inima la trap ai întâmpinat pe drum?
În Albania de exemplu, și spun asta fără să-mi știrbească vreun pic dragostea declarată pentru această țară, asfaltul prin munți e opțional. Mie mi-e cam frică dacă nu e asfalt, dar acum ce mai puteam să fac? Mi-am șoptit în barbă: ”singură te-ai băgat, Ino, aici, singură să te scoți!”, și dă-i înainte.
În trafic în general am fost foarte atentă, numai în Bosnia am tras o mare spaimă când un autoturism a tras dreapta fără semnal să iasă de pe drum, toți din spatele lui au frânat puternic, mai era și o triplare în depășire, ce să mai, aveam un zid de mașini în față. Am avut noroc că am reușit totuși să trec.
Și, nu de spaimă dar de prostie și de efort, mi-am ridicat singură pulsul când lângă Sarajevo pe o pantă îngrozitor de abruptă am băgat motocicleta prost și a trebuit s-o împing la deal cu spatele, cu toate cele 230 kg ale ei plus bagaje, că marșarier nu există. Cred că am slăbit un kilogram în câțiva metri.
A, și m-au înțepat din mers vreo cinci albine. Absolut sinistru. Nu știi cum să te oprești mai repede pe marginea drumului și să scoți haina și bestia care te hărtănește.

Dar ce fel de oameni ți-au ieșit în cale?
Oameni care mi-au dat o cafea când m-au văzut înțepată de albina de care tocmai ziceam. Care mi-au oferit o pătură să pun în cort, care mi-au dat indicații de traseu – ”du-te pe acolo, că e mai frumos”, motocicliști plecați și ei în vacanțele visurilor lor, gazde prietenoase, oameni care nu vorbesc boabă de engleză dar te ajută cum pot – e incredibil cum te poți înțelege cu un om când nu ai fir de cuvânt în comun. Per total a fost o experiență mai mult decât pozitivă cu oamenii, dacă pot spune așa. Sigur că putea fi și altfel, dar acum așa a fost.

Ce locuri ți-au rămas în suflet, unde te-ai întoarce cu drag?
Albania, clar. Lacul Ohrid, e splendid, trebuie să aflu care e cel mai scurt traseu către el. Muntenegru de încă vreo 5-6 ori până să zic că am văzut ceva. Și parcul național Galichica din Macedonia și parcul național Skadar (sau Skoder) din Muntenegru.

A existat vreun moment, pe traseu sau înainte, în care ți-a venit să renunți?
Înainte să plec multă lume îmi spunea că Albania e groaznică, traficul dificil (mi s-a părut mai solicitant în Bosnia și Herțegovina), și în general, că de ce vreau eu să mă duc pe-acolo? Dar nicio secundă nu mi-am pus problema să renunț, să evit Albania sau să mă întorc.

Scriai că ai o listă de lucruri pe care ți le-au dat oamenii pe traseu. Ce ai primit?
Păi le-am cam spus mai sus. Am primit un portofel (gol, desigur), o hartă, cafele, indicații, o filmare cu mine printr-unul dintre parcurile acelea de la niște polonezi întâlniți pe drum… nici nu mi le mai aduc aminte pe toate. Am primit curaj de la ei. Asta sigur.

Ți-au fost spulberate mituri pe care le știai despre oamenii sau locurile prin care ai trecut?
Acesta cu Albania de care toate lumea mă prevenea. În rest, mi s-au confirmat mai repede decât să mi se infirme – ca acela că oamenii în general ajută călătorii.

Ce ai mâncat special pe traseu și ai recomanda?
Am mâncat de la brânză și sardine din bagaj, la mese copioase din restaurantele din centrul capitalelor pe unde treceam. Dar tot Albania îmi vine în minte, cu un restaurant de pensiune din munți, unde am mâncat miel și o salată caldă de legume. Și cevapcici mai peste tot – un soi de mici cu alte arome, foarte buni.

După tura asta, ce recomandări ai pentru românii dornici de călătorii?
Să aibă curaj și să plece. Să se informeze dinainte, dar să nu creadă că un loc e ”așa și pe dincolo” până nu l-au văzut cu ochii lor. Nici pe mine să nu mă creadă, să meargă să vadă pentru ei.
Cum a fost călătoria asta pentru tine față de celelalte pe care le-ai mai făcut? Ai mai călătorit singură cu motocicleta?
Am mers singură numai prin România și anul trecut o tură până în Grecia și înapoi în care am plecat cu mari spaime. Acum însă nu mi se mai pare nimic așa deosebit – iaca și eu un om pe drum, ce poate fi mai normal și mai neieșit din comun?
Însă da, în forul meu interior mi-a dat un curaj nou – acum știu că pot. Deci, să tot plec! «

Autor: Oana Racheleanu

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Special 0 Comments

Liberi spre mare, cu bicicleta si longboard-ul!

Să ajungi la mare de 1 Mai e un fel de lege nescrisă pentru dependenții de distracție pe plajă. Să te duci la mare de 1 Mai sau în orice

Special 0 Comments

Mamă pentru 200 de Barbie

Cum îți imaginezi că arată o colecționară de păpuși Barbie? Blondă, machiată strident, îmbrăcată în roz și cocoțată mereu pe tocuri? Ei bine, nu e chiar așa! Cel puțin în

Special 0 Comments

Milioane de oameni își găsesc iubirea online, pe aceste aplicații!

Nu mai este nimic ciudat să auzi cupluri care s-au cunoscut online. Dacă ești singur, te bucuri pentru ei, dar poate că te și întrebi cum de s-au găsit. Iată

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!