Revederea după 50 de ani de la terminarea liceului. Îți mai recunoști colegii?

Revederea după 50 de ani de la terminarea liceului. Îți mai recunoști colegii?

Câți ani sunt de când ai terminat liceul? 5, 10, 25? Mai ții minte cum arătau colegii tăi? De când nu v-ați mai văzut la o cafea? Și dacă v-ați vedea acum, ați mai avea ce să vă spuneți? Ați fi niște străini sau v-ați simți din nou niște elevi care șușotesc în timpul orei? Povestea care urmează îți dă toate răspunsurile.

portretBântuiam prin țară ca turistul obișnuit și eram în trecere prin Câmpulung când am văzut în fața Hotelului Muscelul câțiva bătrânei adunați în trei cercuri. Am rămas locului, cu ochii pironiți la ei, iar în scurt timp am ajuns să fiu martor la povestea lor.

Imaginează-ți: domnii, îmbrăcați în costumele bune, doamnele, cu rochii făcute la comandă, cu părul pus pe bigudiuri și cu unghiile date cu ojă. Sunt veseli, iar ochii le sticlesc a surpriză, dor și nostalgie. Ei sunt promoția 1965 a liceului Nr. 2 din Câmpulung. Mulți se văd acum pentru prima dată după 50 de ani.

„Tu cine ești? „ Șuța Mărioara, de la B” „Aaaaa, daaaa, acum te recunosc!”

În scurt timp, în fața hotelului e ca-n curtea școlii. Se iau cu toții în brațe, își prezintă soții și soțiile, se țin de mână, râd mult și vorbesc și mai și.

„Nicoleasco, vino să ți-l prezint pe soțul meu. Uite, ea a fost colega mea de bancă”.

Stai și privești de pe margine, alături de trecătorii care încearcă să-și dea seama ce se petrece acolo, și te întrebi: „Câți ani or fi având oamenii ăștia? 15? 16? 17”? Că atâta viață pare că au în ei.

DSC_0353„Uite acum e cea mai mare satisfacție. Avem părul alb toți și nu ne mai cunoaștem între noi, dar avem aceeași atitudine, același comportament, doar că am mai îmbătrânit”, îmi spune Elena Cicu, în timp ce îmi prinde mâna între palme. În august împlinește 70 de ani. Are doi nepoți, dar o voioșie de elevă șugubeață și vioaie. Chiar poți să ți-o imaginezi, fără prea mare efort, alergând prin curtea liceului.

La o masă, pe postamentul terasei, este dirigu’. Stă puțin adus de spate asupra broșurii care astăzi i-a folosit drept catalog, cu câțiva foști elevi adunați roată în jurul lui. „Cum zici că te numești dumneata? Să te trec aici prezent”. „Sunt Neacșu Ion, domnule diriginte! Nu mă mai țineți minte?”.

Șișu Dumitru a fost profesor de chimie și diriginte la A, una din cele trei clase de profil real. Era prima lui serie și a crescut aproape o dată cu elevii săi.

„Nu-i mai recunosc, că după generația lor am plecat la Turnu Severin. Am plecat din Câmpulung de 47 de ani”, îmi spune domnul profesor.

DSC_0395Ion Adam și Mariana Stoica, Enăchescu pe numele de fată, au făcut telefonul fără fir de la începutul anului ca să adune toți colegii. Au mai făcut reuniuni și la 20 și la 25 de ani, dar cu oameni mai puțini. Acum trebuia să fie diferit, pentru că cifra e rotundă. Mariana i-a găsit și a vorbit cu toți la telefon, iar Ion a umblat după ei să-i filmeze.

Să le smulgă două, trei cuvinte despre foștii profesori și foștii colegi. A bătut Dâmbovița, Bucureștiul și Argeșul și i-a înregistrat pe 52 dintre colegi. Numai 20 au rămas nefilmați, nu că Ion s-ar fi dat bătut, ci pentru că erau toți ocupați cu muncile câmpului.

„Majoritatea s-au întors la țară pentru că s-au făcut profesori”, spune domnul Adam. Din generația 1965 a Liceului numărul 2 din Câmpulung au ieșit profesori de matematică, română, istorie, unii geologi, ingineri și silvicultori, dar mai toți au făcut facultăți.

DSC_0374„Noi am avut parte de o generație tânără de profesori. Au absolvit și au venit direct la noi. Erau tineri, entuziaști, și au influențat cariera multora dintre noi. Chiar și astăzi, aici, sunt multe profesoare de limba română. Noi ne uitam atunci la profesori ca la niște sfinți”, îmi explică fostul inginer de aeronave.

El s-a ocupat de partea tehnică, de realizarea și proiectarea filmului despre generația sa, iar Mariana Stoica i-a organizat, i-a pupat pe fiecare în parte, le-a spus tuturor bancuri și a sunat din clopoțel.

„Am fost și sunt o tânără nebună”, spune doamna în fața hotelului, loc ce le-a devenit astăzi curtea liceului.

Emoțiile și bucuria pe care le trăiesc foștii elevi ajung până la tine, un simplu privitor. Auzi povești, întâmplări și ți se face dor de ai tăi, de colegii alături de care ai trăit și tu ceva asemănător. Oare o să ajungem și noi să spunem: „Hai, măi, că te aștept de 50 de ani!”?

 
Text și foto: Oana Racheleanu

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Special 0 Comments

Îndrăgostit de Deltă, de Dunăre, de canoe şi, mai nou, de canotcă

Interviu de vacanţă cu… Ivan Patzaichin, canoist, multiplu laureat la Jocurile Olimpice, lipovean şi iniţiator şi promotor al Asociaţiei „Ivan Patzaichin – Mila 23” Marele laureat cu aur (de patru

Special 0 Comments

Mamă pentru 200 de Barbie

Cum îți imaginezi că arată o colecționară de păpuși Barbie? Blondă, machiată strident, îmbrăcată în roz și cocoțată mereu pe tocuri? Ei bine, nu e chiar așa! Cel puțin în

Special 1Comments

800 de kilometri, doar ea și bicicleta. Așa, pentru suflet

O bucureșteancă a bătut Franța în lung și-n lat, pe două roți, ca terapie pentru propriul suflet. Monica Brătescu a străbătut 800 de kilometri între Paris și Marsilia, în 12

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!