România în Afganistan – expoziție foto

România în Afganistan – expoziție foto

Fotografii realizate de corespondenţii de război ai Radio România. Proiect marca Radio România Actualităţi

Timp de 12 ani, Armata Română a luptat alături de marile armate ale lumii, într-un loc în care istoria se scrie în fiecare clipă cu sânge. Timp de 12 ani, militarii români şi-au făcut datoria la peste 5.000 de kilometri de casă, câştigând respectul şi admiraţia partenerilor de coaliţie. Au fost 12 ani de eforturi la care şi Radio România a luat parte, şi suntem mândri să marcăm ziua postului public de Radio printr-o expoziţie cu fotografiile realizate de reporterii de război ai Radio România în acest teatru de operaţii. Vernisajul expoziţiei România în Afganistan – 12 ani de parteneriat strategic româno-american va avea loc vineri, 24 octombrie, la ora 11:30, în foaierul Sălii Radio.

De la imaginile document cu primul câmp românesc din Kandahar, realizate de Radu Dobriţoiu şi Mario Balint, şi până la instantaneele cu ultimul batalion românesc de manevră surprinse de Ilie Pintea, fotografiile care au însoţit relatările, reportajele şi documentarele din zona de conflict ilustrează cooperarea ireproşabilă a Armatei Române cu partenerii de coaliţie, în special cu militarii americani. Dincolo de aspectul documentar al imaginilor surprinse în Afghanistan, expoziţia marchează, la ceas aniversar, paşii hotărâţi făcuţi de cea mai veche corporaţie media din România în era digitală şi dau un plus de vizibilitate postului şi, mai ales, site-ului web al Radio România, care constituie platforma pe care ascultătorii pot vedea ce aud la radio.

Fiecare dintre cele 50 de fotografii expuse aici are o poveste, iar fiecare dintre personajele surprinse de reporterii noştri de război a trecut prin situaţii specifice unui teatru de operaţii. Nu doar oamenii au avut partea lor de ”aventură” în Afganistan, ci şi aparatele colegilor noştri: Radu Dobriţoiu a făcut fotografii cu unul dintre primele aparate foto digitale, care consuma un set de acumulatori pentru câteva cadre, Mario Balint a făcut fotografii pe film, iar Ilie Pintea s-a ales cu un obiectiv foto mai puţin, după ce praful Afganistanului s-a insinuat în lentile.

Vă invităm să descoperiţi Afganistanul aşa cum l-au văzut corespondenţii de război ai Radio România. Mai multe fotografii, dar şi documentarele multimedia realizate în teatrul de operaţii sunt disponibile pe www.romania-actualitati.ro

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

EVENIMENTELE LUNII 0 Comments

Pictori care știu drumul spre suflet, reuniți în Munții Apuseni

Ca să spui dacă-ți place o pictură nu ai nevoie de studii de specialitate. E nevoie doar ca desenul respectiv să facă într-un fel și să-ți ajungă direct la suflet.

EVENIMENTELE LUNII 0 Comments

Din 15 mai, EUROPAfest, la Caffe Festival Ibis

În fiecare seară din perioada 15-22 mai, începând cu 20:00, artiştii din cadrul EUROPAfest, veniţi de pe 4 continente vor susţine concerte live în mijlocul publicului, la Caffe Festival Ibis.

EVENIMENTELE LUNII 0 Comments

Să vedem o expoziţie uimitoare, la MNAR

Doar până pe 27 aprilie mai este deschisă, la Muzeul Naţional de Artă al României, Expoziţia Biedermeier în Ţările Române 1815-1859. Dacă iubiţi arta, dar şi moda şi stilul, aveţi

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!