România lansează primul cluster de turism pentru tineret din lume

România lansează primul cluster de turism pentru tineret din lume

Ministerul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism a lansat primul cluster de turism din lume destinat tinerilor, ceea ce înseamnă o colaborare între stat și mediul privat pentru atragerea turiștilor tineri din străinătate. Astfel, ministrul Florin Jianu estimează că numărul turiștilor străini tineri în România va crește cu 10% în fiecare an. Prin acest proiect, în care sunt implicate statul, companii, agenții de turism, transportatori și asociații de turism, vor fi realizate programe de tip city break, de evenimente și schimburi de experiențe pentru tinerii străini, dar vor fi obținute și finanțări din fonduri europene cu ajutorul cărora tinerii din România să pornească mici business-uri în turism.

Programele din acest cluster pentru tineret vizează atragerea turiștilor între 20 și 32 de ani, însă segmentul poate fi extins și la 16 ani și 39 de ani. Persoanele din această categorie de vârstă sunt turiști care călătoresc în străinătate pentru experiențe, pentru evenimente, leisure, clubbing și adventure și preferă în general cazările la hosteluri sau hoteluri ieftine, și nu la hoteluri sofisticate și scumpe.

 

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Turist in Romania 0 Comments

F.P.T.R. şi ANAT lansează programul „Weekend în Bucureşti”

Preţuri între 159 și 259 de lei pentru 2 nopți de cazare în Bucureşti în decembrie Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), împreună cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism

Turist in Romania 1Comments

Tratament ca în mina de sare, la ”salina dintre blocuri”

Nu e chiar la îndemână să ajungi la salină când ai nevoie de tratament. Probabil că tocmai de la această idee au pornit și clinicile care au decis să deschidă

Turist in Romania 0 Comments

Lacul Bolboci, Munţii Bucegi

Lacul artificial Bolboci construit din anrocamente – piatră provenită din cariera de pe Podul cu Florile (muntele Zănoaga) – are un volum util de 13 milioane metri cubi şi îl găsiţi

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta