Scapă de răul de transport fără medicamente! Află cum e posibil!

Știi acea stare de rău și greață care apare după un drum cu mașina, cu avionul, cu autocarul sau pe parcursul unei croaziere, și care afectează oameni de toate vârstele? Se numește sindromul răului de transport și, potrivit fizioterapeutului Ramona Pavel, de la Bio Ortoclinic poate fi vindecat printr-un proces de reeducare vestibulară, total neinvaziv.

Chiar dacă este menționat încă din vremea lui Darwin, sindromul răului de transport (cinetozele), nu a fost niciodată luat în serios și cercetat cu adevărat în profunzime.
Amețeală, oboseală, greață sunt simptomele cele mai des întâlnite ale afecțiunii. Dacă mișcarea ce produce greață nu este rezolvată atunci apare chiar voma, însă aceasta nu eliberează pacientul de starea de rău, care va continua până când stimulul încetează.
”Vinovată pentru acest disconfort este o mică porțiune din creier, aria postremă ce activează voma în cazul intoxicațiilor și în cazul conflictelor apărute între ochi și urechea internă. Când simțim mișcarea, dar nu o vedem (ca atunci când navigăm de exemplu) informațiile care ajung către creier, dinspre urechea internă și, respectiv, dinspre ochi, apare o discordanță senzorială și este activat un fel de sistem de apărare care se comportă că și când a detectat o toxină și încearcă să o elimine prin vomă”, susține fizioterapeutul Ramona Pavel.
Aceasta este de fapt cea mai comună ipoteză despre cauza râului de transport: că reprezintă un mecanism de apărare împotriva neurotoxinelor . Potrivit specialistului, când circulăm cu mijloacele de transport se produc niște stimulări ale sistemelor senzoriale, iar dacă sistemul nervos central nu reușește să le integreze, apar semnele de apărare și starea de rău.
”Barany, un cercetător austriac, a arătat încă din 1921 că defilarea imaginilor în vederea periferică poate cauza greață și vomă. De atunci, multe cure și prevenții au fost propuse pentru răul de transport pe lângă medicație însă cea cu efecte prelungite demonstrate științific este reeducarea specifică a urechii interne cunoscută drept reeducare vestibulara. Medicația cea mai des utilizată este combinația antiemetice/antihistaminice dar anumite medicamente din aceste clase sunt interzise de exemplu în USA de către FDA. Această tratează simptomele râului de transport nu și cauza lui. Multe tratamente farmacologice care pot fi eficace pentru greață și vomă nu sunt neapărat eficace pentru răul de transport. În ultimul timp se evită foarte mult medicația pentru vomă și greață datorită efectelor negative pe care le poate avea asupra sistemului nervos central”, explică fizioterapeutul cu supraspecializare în tratarea problemelor de echilibru, vertij și a amețelilor.
Acesta arată că, în baza ultimelor studii științifice, unele ralizate de profesori emeriți de la universități dinb Washington și Seattle, reeducarea vestibulară, chiar daca presupune o perioadă de cură mai prelungită, este eficace pe termen mai lung (ani întregi) decât medicația (doar câteva ore), pentru că produce fenomenul de adaptare și obișnuință la stimul. ”Reeducarea vestibulară se face doar de către specialiști în domeniu și constă într-o evaluare inițială a sistemelor senzoriale urmată apoi de o stimulare vestibulară importantă cu fotoliul rotator și dacă este necesar cu Platforma Computerizată Dinamică”, susține fiziterapeutul Bio Ortoclinic, care activează de 10 ani, cu rezultate spectaculoase, în Antibes, Franța și a adus în România, în această lună, sistemul de testare Multitest Equilibre, patentat și utilizat de multe centre de cercetare. Acesta evaluează, tratează și previne tulburările de echilibru și postură din toate domeniile medicale în care acestea pot apărea (ORL, neurologie, sport, pediatrie, traumatologie, chirurgie post operatorie șold/genunchi/ligamente etc).
Pentru mai multe informații despre specialist și despre felul în care decurg ședințele de terapie intrați pe http://ortoclinic.ro/ro/vertij-si-postura.

Corina Rob

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

La pas prin lume 0 Comments

Adelina Pestrițu a petrecut o săptămână în Malta, Insula de miere

S-ar întoarce oricând în Laguna Albastră și n-ar refuza nicicând un sandviș maltez cu pâine prăjită, ulei de măsline, bulion dulce și condimente mediteraneene, ne-a mărturisit Adelina Pestrițu, vlogger EDA

Special 0 Comments

Să ne îmbrăcăm în ie, de sărbători

De secole, ia românească a cucerit prin rafinamentul broderiei și măiestria artistică. A reprezentat întotdeauna un izvor nesecat de inspirație pentru artiști români de aici sau de peste hotare, iar

Special 1Comments

Un portughez vrea să schimbe viețile românilor prin Capoeira

  Poate că o să ți se pară complicat numele Luís Pirata Nunes și crezi că o să-l uiți imediat după ce citești ultimul „s”, dar sigur n-o să-ți iasă

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!