Jurnal de vacanță. Ce poți face în Herculane în afară de băi termale

Jurnal de vacanță. Ce poți face în Herculane în afară de băi termale

Poate că ai ridicat deja din sprânceană când ai văzut titlul și ți-ai zis, în gând: „Să te plimbi la braț cu bătrânii” sau „Să citești toată biblioteca pe care ai cărat-o cu tine” sau „Să dormi pe rupte” sau „Să-ți tai venele pe lung de plictiseală”. Nu condamn pe nimeni dacă a gândit așa. Eu am plecat la Băile Herculane cu patru cărți, jurnalul, agenda de lucru și laptopul, așa că nah, pot să înțeleg. Dar pe lângă tot arsenalul ăsta, ne-am luat și bicicletele. Și tare bine am făcut.

Am apucat să citesc primele 90 de pagini din numărul de vară de la Decât o Revistă și să deschid laptopul de două ori, că aveam ceva de publicat. În rest, nu prea am stat locului.

Am explorat stațiunea și împrejurimile cu bicicletele aproape în fiecare zi, mai puțin ziua în care am fost la Ponoare, județul Mehedinți (loc pe care îl recomand din tot sufletul) și la Orșova, unde ne-am plimbat cu barca. Pur și simplu ne urcam pe biciclete, lăsam curiozitatea să ne ghideze și constatam la finalul fiecărei zile că făceam cel puțin 10 kilometri. Hai stânga, hai dreapta, hai la izvorul ăla, ce-o fi acolo?, vedem ce e dincolo de serpentina asta și gata, promit că ne întoarcem…

Așa am descoperit un loc care mi-a plăcut atât de tare, încât mi-au dat lacrimile. La propriu. De la Biserica Catolică din Piața Hercules, am urcat pe trepte până sus, unde din du-te vino-ul din stațiune, m-am trezit ca un intrus în viața localnicilor. N-am nimerit chiar în sufrageria lor, dar doar pentru că era atât de liniște și de frumos acolo, am simțit că am dat buzna eu, turistul, în intimitatea lor.

O casă mare cu mai multe intrări direct din stradă, flori pe trepte, mai sus o altă casă cu o grădină plină de flori în față, o femeie care stropea roșiile plantate la stradă, Munții Mehedinți ca un uriaș care îți promite să te păzească orice ar fi. M-am uitat cu gura căscată la toate detaliile din jurul meu, am mers aproape pe vârfuri până la băncuța din fața primei case, m-am așezat și am fotografiat cu mintea momentul ăla. Apoi am mers mai sus, la ultima casă înainte de intrarea în pădure, și m-am minunat cu voce tare când am văzut o măsuță albastră, din lemn, și o curte inundată de flori și de verdeață. A apărut la geam un bătrânel care scutura ceva și eu, încurcată de parcă m-ar fi prins profa copiind de la colegul, am bălmăjit ceva că „ce frumos e aici la dumneavoastră”. Nu voiam să le stricăm liniștea cu aerul nostru de turiști curioși. Bătrânelul ne-a zâmbit și noi ne-am făcut că avem treabă mai sus, deși nu ne ardea de trasee prin pădure.

Am făcut un traseu câteva zile mai târziu și ne-am trezit că am coborât din pădure fix prin locul ăsta magic, ceea ce mi-e nu mi-a displăcut deloc, deloc, deși a trebuit apoi să mergem prin soare un kilometru, până la cazare.

Traseul pe care l-am făcut cu piciorul a fost ales după cum noi, eu și prietenul meu, facem multe alegeri în viață. Hai pe aici, ce-o fi acolo, hai că începem de aici și apoi mai vedem, mergem după semnul albastru sau ală galben? Așa am început traseul de la izvorul Diana III din stațiune, am dat de un foișor verde, apoi de Izvorul Munk (de care nu ne-am apropiat, că nu știam că e un izvor. Am văzut numai o bancă la soare și am zis „pas”), apoi de un foișor galben și am ajuns la Grota cu Aburi. Știam, cel puțin, unde vrem să ajungem. Vreo cinci kilometri de urcat, parcurși în vreo două ore presărate cu pauze de băut apă, de râs, de speriat prietenii la telefon că Oana bate cu un băț într-o sticlă de sticlă ca să nu se apropie ursul.

La un moment dat, când ne aflam într-o vale, au trecut cam la distanță de 20 metri de noi două căprioare. Cred că am uitat să respir câteva secunde de uimire. Au coborât în viteză și tot așa, fuga, fuga, au urcat pe munte și au dispărut. Iar mantra mea pentru următoarele 10 minute a devenit „OMG, nu-mi vine să cred!”.

Grota cu Aburi își merită numele, chiar ies aburi de acolo, și am fi fost și mai fericiți dacă nu ne-ar fi fost deja foarte cald. La coborâre ne-am dat drumul pe niște poteci despre care mult timp n-am fost siguri că făceau parte din traseu, că erau cam abrupte. Apoi au răsărit marcajele, am auzit mașinile, și am respirat ușurați. Erau scurtături ale traseului, evident. Suntem amatori, o recunoaștem cu voce tare.

Un alt loc de care ne-am îndrăgostit, și care a intrat în programul nostru zilnic de cum am ajuns acolo, a fost Parcul Central. Seara, când ne terminam plimbările, transpirați și obosiți, opream acolo să ne tragem sufletul. Renovat de curând, parcul era plin ochi, abia găseai o bancă liberă. Așa că de cele mai multe ori ne așezam direct pe iarbă și admiram de acolo spectacolul. Copii care fugăreau niște mingi, care se dădeau ca pe tobogan pe marginile unor scări, cu role, biciclete, trotinete, îmbrăcați de oraș sau cu picioarele goale, prieteni cunoscuți cu cinci minute în urmă, unii ținuți sub papuc de părinți, alții cocoțați prin copaci.

Dar actorul principal al acestei piese era un bătrânel care cânta la flaut. Începea o melodie, se oprea să mulțumească atunci când cineva îi lăsa bani, spunea glumițe pe care le înțelegeau doar cei din apropierea lui, căci boxele la care era legat microfonul nu băteau prea departe. Cânta Pantera Roz de câte trei ori la rând pentru copii, șlagăre pentru nostalgici, muzică clasică pentru urechi fine. Pe mine m-a cucerit total când a cântat Bolero și m-am văzut direct în Vama de altă dată.

Vizitele astea în parc erau bătute în cuie. „Băăăi, cum să nu mergem în parc? Stricăm tradiția!”. Așa au devenit și băile noaptea în apa sulfuroasă de la cazare. Ziua am tot văzut oameni înghesuiți în cădițe pe malul Cernei și nu ne-a încântat deloc ideea. Bine, nici n-aveam stare, dar nici nu am venit hotărâți să facem vreun tratament. Dar am avut marele noroc că la pensiunea Casa Lorabella, unde am fost cazați, aveam o cădiță de-asta cu apă sulfuroasă chiar în curte. Seara, după ora 23, când se închidea terasa, ne băgam în apă și ne uitam la stele.

Apropo de Casa Lorabella, o recomand fără să clipesc. Oamenii sunt super amabili, camerele curate, cădița la dispoziția ta oricând, iar terasa de pe malul Cernei este o binecuvântare când e prea cald afară. Dar ce trebuie să notez în mod special a fost mâncarea. Doamne, ce mâncare bună! Chiar am stabilit la un moment dat cu prietenul meu că e la fel de gustoasă ca cea de la restaurantul Energiea din București, pentru cunoscători, iar papanașii sunt cei mai buni pe care i-am mâncat noi anul ăsta. Nu sunt eu mare mâncace, la modul că nu mănânc mult, dar îmi place mâncarea bună. Și absolut de fiecare dată m-am ridicat de la masă aproape rostogolindu-mă, jur. Că nu te îndurai să lași în farfurie de bun ce era.

Și un mare, mare plus: meniul diversificat și sănătos. Trebuie să recunosc că mă așteptam să găsesc în meniu felurile clasice de pe la restaurantele din stațiuni: pulpă dezosată de pui cu cartofi prăjiți, ceafă cu cartofi prăjiți. Mă rog, ați prins ideea. Păi când am deschis prima dată meniul n-am știut ce să aleg: salată de ton cu avocado și capere, clătite cu spanac, ciorbă a la grec cu cartofi și afumătură, tagliatele cu midii, păstrăv, doradă, saramură de pui, salată de fructe cu semințe de chia, clătite cu înghețată și gem de fructe de pădure. Asta doar așa, ce mi-a trecut prin minte acum și mă opresc să mai scormonesc prin memorie, că și-așa îmi plouă în gură. Absolut tot ce am luat din meniu a fost delicios. Iar ospătarii de nota 20. Aleargă de dimineața până seara pe scările alea, cu câte trei farfurii într-o singură mână, și tot te întreabă de sănătate la sfârșitul turei. Iar patronul, cu câte un prosop de după gât, îi mai dirijează, le mai spune o vorbă bună, mai dă la bucătărie o comandă în locul lor, și e mai mereu prezent la intrarea în pensiune. Am avut cumva senzația de familie mare, în care toată lumea pune umărul să iasă treaba bine. Și probabil că așa se simt și ei, din moment ce unul dintre ospătari e acolo de 14 ani.

Peste tot pe unde te uiți în Herculane ai ceva de făcut, de explorat sau de care să te minunezi. Te fascinează și te amărăște o clădire, monument istoric, care e într-un grad avansat de degradare, vezi un izvor care țâșnește din zid, rămâi cu ochii la cum își organizează viața o familie care locuiește pe perioada concediului într-un Logan, admiri cum se joacă copiii localnicilor, departe de turiști, te pierzi pe străduțe, vorbești cu vânzătorii din piață, observi localnicii care își încarcă mașinile cu apă de izvor, dai un ban cântărețului la fluier sau la flaut, urmărești șerpii de apă în Cerna. Sunt atât de multe opțiuni, numai să fii deschis să le vezi. Noi n-am avut nici măcar un moment în care ne-am plictisit. Ba chiar am zis că am mai fi stat încă vreo săptămână, poate două, cel puțin. Dacă nu ne-ar fi chemat viața de oameni care au terminat concediul.

Trasee montane în Băile Herculane

Iată câteva trasee montane pe care le puteți face în Băile Herculane, dacă sunteți genul care pleacă cu lecțiile făcute de acasă:

Băile Herculane (Cartierul Zăvoi) – Izvorul Coronini – Izvorul Munk – Izvorul Diana III – 3.52 kilometri

Băile Herculane (Cartierul Zăvoi) – Platoul Coronini – Foișorul Verde – Izvorul Diana – 1.48 kilometri

Băile Herculane (Cartierul Zăvoi) – Platoul și Izvorul Coronini – Cracu lui Arendașu – Poiana cu Peri – 4.39 kilometri

Băile Herculane – Uzina Electrică Veche – Cheile Șaua Padina – 7.23 kilometri

Cartierul Zăvoi – Platoul Coronini – Foișorul Schneller – Izvorul Munk – Grota Cu Aburi – Piscul Ciorici ( Belvedere) – 2 ore

Izvorul Diana – Izvorul Munk – Piscul Jubiliar – Piscul Munk – Piscul Roșu – 2 ore

Capela Catolică – Grota Cu Aburi – Vârful Ciorici – Izvorul Elisabeta – Poiana Cu Peri – 3:30 ore

Gara CFR Băile Herculane – Aleea Simnicea – Culmea Seseminului – Poiana cu Peri – Culmea Mohornicului – Culmea mare – 4 ore

Plimbare de o zi pe lângă Herculane

Există foarte multe variante de excursii pe care le poți face într-o singură zi în împrejurimile stațiunii Băile Herculane. Noi am stabilit că mergem la Ponoarele, județul Mehedinți, iar în drum spre destinația finală să facem o plimbare prin Orșova. Numai că pe faleză, după cel mult zece pași, niște barcagii ne-au convins că ar fi păcat să nu facem o plimbare cu barca.

Așa că ne-am văzut în ambarcațiunea cu motor, fără să ne fi propus asta, dar fără să ne fi împotrivit prea tare, la volan cu Staicu Marin, un fost marinar la Poliția de Frontieră cu experiență, chef de glume și de distracții. „Numai noi și încă unii avem muzică pe barcă!”, a subliniat bărbatul în timp de boxele bubuiau pe Dunăre.

Am văzut Tabula Traiana, Cazanele Mici ale Dunării, Cazanele Mari, Mănăstirea Mraconia, Peștera Ponicova, statuia lui Decebal. La fiecare obiectiv turistic, marinarul oprea muzica și lăsa să meargă o înregistrare audio cu explicații despre ceea ce aveai în fața ochilor. Plimbarea a durat în jur de o oră și jumătate și a costat 50 de lei de persoană.

De acolo am mers la Ponoarele, un loc care îmi este foarte drag. Am vizitat și admirat din nou câmpurile de lapiezuri, valea pe care o inundă lacul termporar Zăton, Podul lui Dumnezeu și am intrat pentru prima dată în Peștera Ponoare. Cunoscută și sub numele de Peștera de la Podul Lui Dumnezeu, Peștera de la Pod, Peștera Podului sau Peștera de la Podul de Piatră, măsoară 734 de metri lungime și poate fi vizitată tot anul, mai puțin când Zătonul e foarte mare.

Ce mai poți vizita pe lângă Herculane

  • Ștrandul termal „7 izvoare”, Băile Herculane
  • Cascada Vânturatoarea, Băile Herculane
  • Cetatea medievală a Severinului
  • Mănăstirea Sfânta Ana din Orșova
  • Ruinele Fortificației medievale Tricule
  • Ruinele Cetății Drencova
  • Cheile Nerei
  • Excursii în Serbia
  • Mănăstirea Tismana
  • Porțile de Fier I
  • Morile de apă de la Eftimie Murgu (Rudăria)

Pensiunea de pe malul râului Cerna

Casa Lorabella, pensiunea ale cărei scări coboară până la buza râului Cerna, dispune de șase camere, două apartamente și 40 de locuri în care să șezi în tihnă și să te bucuri de bunătățile din meniu. De la 15 septembrie, prețul unei camere duble este de 100 de lei, o cameră single – 85 de lei, un apartament – 165 de lei, iar la un sejur de minimum trei zile, primești 10% reducere.

 

Autor: Oana Racheleanu 

Material publicat în ediția de septembrie 2017 a ziarului Turism Club. 

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

La pas prin lume 0 Comments

Turismul altfel. Ai da confortul pe o vacanţă plină de aventuri?

Dacă nu te-au atras niciodată ofertele all inclusive, cu mâncare și băutură la discreție, în timpul cărora de abia te mai poți rostogoli afară din hotel, sau dacă nu e

Plecari in doi 0 Comments

Cu aparatul de fotografiat prin Japonia

Japonia este o tara ce ne fascineaza intotdeauna, o destinatie de vizitat in orice perioada a anului. Noi ne incepem calatoria intr-una din lunile blande ale toamnei – noiembrie, pentru

La pas prin lume 0 Comments

Balcic, un orăşel romantic la malul mării

„O! Oraş de pietre albe, te salut pentru frumuseţea ta nemaivăzută”, poetul roman Ovidiu Ce loc poate fi mai romantic, acum, la început de vară, decât unul la malul mării.

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!