Viața este o călătorie

Viața este o călătorie

Interviu de vacanță cu Ciprian Teodorescu

Pe Ciprian l-am întâlnit într-o seară rece de noiembrie în oraș, să vorbim, cum altfel, de vacanțe, pasiuni și ce înseamnă a fi turist prin România. Deși arhitect de meserie, Ciprian s-a făcut remarcat la Vocea României, unde a făcut parte din echipa Loredanei Groza. Astăzi, străbate țara săptămânal între Suceava, orașul în care locuiește cu familia și București, pentru concerte. Iar în timpul liber, se bucură cât poate de vacanțe. (Simona Neață)

Să începem cu… România sau străinătate? Unde preferi să te refugiezi în timpul liber?

Depinde foarte mult de cât timp liber am. În funcție de asta, aleg o destinație. În principiu, țara noastră îmi place foarte mult și mai am o groază de lucruri de văzut, deci nu mă dau înapoi de la destinații românești. Singurul minus pe care îl avem noi în țară sunt serviciile.

Ce fel de turist esti? Oaspete în resorturile All Inclusive sau turist activ prin orașele Europei?

Cred ca sunt mai degrabă un turist activ prin orașele Europei, și nu numai ale acestui continent.

Ce preferi mai bine? Vacanta cu familia sau escapadele cu prietenii?

Sunt doua lucruri total diferite pe care nu am cum să le prefer una în fața alteia, îmi plac în aceeași masură, pentru că și într-o situație și în alta abordam același stil dinamic, activ, aventurier.

Care sunt destinațiile tale preferate pe care le-ai recomanda cititorilor?

În general eu recomand oamenilor să meargă să vadă și alte civilizații. Este un fapt  marcant, să vezi alte culturi, alte comportamente, alte moduri de a-ți trăi viața. Așadar Asia, Africa….etc.

Care este locul de suflet pe care l-ai revedea oricând?

Barcelona. Simt ca este un oraș pe care l-aș vedea de multe ori fară să mă plictisesc. Iar pe locul doi este Praga.

Ce părere ai de turismul românesc? Ce ne lipsește pentru a promova România?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După cum spuneam, turismul în România este la un nivel la care nici nu știu dacă se poate numi turism…. eu i-aș spune mai degraba agro-turism. Parerea mea e că românii nu știu să facă asta. Și nu, nu îmi este teamă să generalizez pentru că cei care știu cu adevărat sunt prea puțini și copleșiți de ceilalți. Apoi, aș vrea să spun ceva care este mult prea evident. Românii, și asta pleacă de la nivel înalt, își bat joc de Litoralul românesc.și cred că ar trebui luate niște măsuri drastice vis a vis de asta. Ca o a doua opțiune personală, consider că ar trebui instaurată promovarea masivă a Deltei

Dunării. În rest cred cu tărie că ar trebui valorificat orice obiectiv românesc, așa cum fac alte țări.

În care locuri din România ai alege să-ți petreci sărbatorile de iarnă?

Nu aș alege altă destinație româneasca pentru sărbătorile decât Bucovina, locul meu natal. Nu cred că a fost vreun an în care să lipsesc din sânul familiei și din aceste locuri de sărbători.

Ești din Suceava. Care sunt recomandările tale pentru cei care vin să viziteze Bucovina?

Ooooo.. sunt atât de multe locuri și atât de frumoase! Aș recomanda un tur

al mânăstirilor dar nu din cel făcut într-o zi, în care să galopezi între lacașurile de cult, ci unul de vreo 2 săptămani, în care să profiți de serviciile zonei,  oferite de o mână de oameni, care știu să facă turism. Recomand călduros un popas la pensiunea Hilde’S din orașul Gura Humorului.

Care din frazele de mai jos ți se potrivește mai bine: a) O călătorie se măsoară cel mai bine în prieteni și nu în kilometric; b) Pentru mine viața este o călătorie – nu știi niciodată care va fi următoarea ta destinație.

Cred că ambele fraze sunt pe deplin adevărate și valabile dar din propria experiență pot spune că cea de-a doua mi se potrivește mult mai bine.

Care a fost vacanța ta preferată? Detalii & impresii

India a fost destinația care m-a marcat cu adevărat, mai ales că nu am fost acolo ca turist ci ca prieten, nu am stat la hotel ci la oameni acasă, în sânul familiei lor, observându- le îndeaproape toate obiceiurile și modul de viață. Am fost acolo la nunta unei prietene și a partenerului ei de viață, originar din India, Ahmedabad. Am trăit clipe cu adevărat miraculoase, pline de nou, de frapant , de exclamații, de controverse, de

lucruri neobisnuite, de senzațional. Nunta în sine, cu tot cu pregătirile ei, la care am participat cu mult drag, au durat 2 săptămâni, iar apoi am profitat  la maxim de zona în care eram, îmi doream enorm să o vizitez, ca om și ca arhitect deopotrivă.

Au fost 3 săptămâni de vis, în care am trăit modul lor de viață, am mâncat fără nici o reținere mâncarea lor – care by the way mi-a plăcut foarte mult –  am interacționat cu ei ca și cum eram un membru al familiei. Am fost tratat cu multă căldură și respect de niște oameni simpli, credincioși, cu un suflet imens. Am să mă întorc acolo cu prima ocazie, sa-mi reântâlnesc aceșpti oameni dragi și să mai văd un pic din frumoasa Indie care, recunosc cu mâna pe inimă, m-a cucerit  și m-a copleșit.

*Fotografii din arhiva personala – trip to India @ Ciprian Teodorescu

 

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Turist in Romania 0 Comments

„Experience Bucharest”, evenimentul prin care străinii văd Bucureștiul autentic

Bucureștiul îi uimește, fără îndoială, pe turiștii străini prin clădirile părăsite ce contrastează cu cele noi, luxoase, prin ospitalitatea și prietenia celor ce locuiesc în Capitală, prin petrecerile care se

Vacante active 0 Comments

Sundarbans: tărâmul pădurii frumoase și al zeiței Bonbibi

Timp de două săptămâni, am călătorit în Delta Gangelui sacru, în Sundarbans, aflată în statul indian Bengalul de Vest. Am trecut prin orașe și sate cu nume melodioase ca ale

Plecari in doi 0 Comments

Maya in Wanderland: o mamă și fiica ei de șase ani, într-un an sabatic

Cezarina este din Alexandria, dar și-a petrecut ultimii 11 ani în Damasc (Siria), Egipt și Maroc. În noiembrie 2016 și-a luat fiica de șase ani, Maya, și a plecat să

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta