Violonistul și statuia vivantă aduc arta pe străzile din România și din Europa

Violonistul și statuia vivantă aduc arta pe străzile din România și din Europa

Maria și Ștefan au un lucru important în comun: colorează strada. El este violonist și ea statuie vivantă și fiecare dintre ei înveselește câte un colț din România sau din Europa. Fac oamenii să se oprească o clipă în loc, să zâmbească, să-și bucure ochii, urechile și sufletele.

De câteva veri umblă împreună prin lume cu autostopul, dorm prin couchsurfing și se opresc ici, colo ca să facă viața orașelor străine mai frumoasă decât este. El își imprimă acordurile până în adâncul sufletului trecătorului grăbit, iar ea îi face pe toți să se oprească o clipă sau măcar să privească mai cu atenție: „E vie? Respiră?”. Sunt turiști-artiști care au avut vacanțe „de lucru” în Ungaria, Austria, Germania, Olanda, Franța sau Italia.

„El e violonist și eu statuie, adică el face muzică și eu tac! Ceea ce e o combinație grozavă”, explică Maria.

11874432_902094079864328_1549762840_o

Când nu sunt violonist și statuie vivantă, cei doi lucrează în Asociația non-guvernamentală Education Studio, acolo unde fac programe de dezvoltare personală prin metode artistice pentru tinerii din Cluj-Napoca și pentru străini.

Ștefan cântă în stradă de cinci ani, iar Maria este statuie de marmură în Cluj de doi ani, iar seara, când se adună acasă după o zi de activități la Asociație și de făcut artă în stradă, își povestesc despre reacțiile care i-au însuflețit și despre pasele mai grele.

Ce așteaptă de la public? „Un zâmbet, o privire apreciativă sau o vorbă bună sunt întotdeauna mai valoroase decât orice recompensă financiară”, spune Ștefan.

Ștefan, violonistul ce-ți bucură pașii grăbiți

476161_10152738503430375_1027740474_o

Ștefan are 25 de ani și cântă în stradă din 2010. Îi place muzica, dar îi plac și călătoriile, așa că a luat la pas, să încânte urechile atente, Constanţa, Bucureşti, Braşov, Sibiu, Cluj, Timişoara, Arad, Budapesta, Vienna, Munchen, Stuttgart, Amsterdam, Bruxelles, Milano, Torino, Lyon, Montpellier, Toulouse, La Rochelle, Nantes, Paris, Lublin, Atena, Insula Paros, Nisipurile de aur.

A pus mâna prima dată pe vioară la vârsta de cinci ani și de atunci nu s-a mai dezlipit de ea până la 15 ani, când viața i-a scos în cale alte bucurii și l-a făcut să uite o vreme de muzică. Dar după cinci ani, Ștefan s-a întors la prima dragoste și acum, după alți cinci, se simte că-și iubește mult vioara, căci îl vezi cum închide ochii și fuge numaidecât într-o altă lume, cu tot cu arcuș și corzi, atunci când cântă.

Oamenii îi aruncă un zâmbet, o vorbă bună, alții rămân pironiți locului preț de o melodie sau îl înlănțuie în îmbrățișări vesele.

„O bătrânică, în Cluj, mi-a coborât scrisori în plic agăţate de aţă, de la etajul 1. În ele mă felicita şi îmi spunea cât de mult speră să ajung să cânt pe o scenă mare. O altă bătrânică, în Constanţa, mi-a dăruit vioara ei la care a cântat când era foarte mică. Sunt unii oameni care vin în fiecare zi să mă asculte”, povesteşte băiatul.

A primit tot felul de recompense, pe lângă zâmbete și voie bună, de la numere de telefon, cărticele cu rugăciuni, flori, ciocolată, până la cozonaci și o pungă cu cinci kilograme de monede.

11045411_897590256930982_4401681747970494835_o

Ștefan își câștigă existența din cântatul în stradă, așa că bate străzile Clujului cam de cinci ori pe săptămână (depinde totuși de vreme), câte două, trei ore pe zi. Cântă numai în picioare, ținându-și strâns iubita cu corzi.

Chiar și cu rana de la gât pe care instrumentul i-a făcut-o acum mult timp și pe care o întreține cu fiecare acord, băiatul cântă cu pasiune muzica clasica de Bach, Schubert sau Ciprian Porumbescu, teme din filme și seriale precum “Nasul”, “Amelie”, “Game of Thrones”, „Pirații din Caraibe” sau piese cunoscute, cum ar fi: „Somewhere over the rainbow”, „Pantera roz”, „Amazing grace”, “Zaraza”, dar și melodii de la Beatles, Vama Veche, Muse și mulți alții.

Maria, statuia de marmură și Crăiasa Zăpezilor

Ștefan e cel care a convins-o pe Maria să facă artă stradală.

„Țin minte că, atunci când mi-a aruncat ideea cu statuia, am trecut printr-o mare perioadă de negare. Mă gândeam că e o nebunie. Apoi am început să nu pot dormi din cauza imaginii statuii. Începuse să mă bântuie efectiv. O încorporasem atât de mult, încât trebuia să o scot afară cumva. Am desenat modelul, am adunat materiale și am croit costumul. Așa m-am vindecat!”, povestește Maria.

cluj

Când o vezi costumată în statuie antică de marmură, cu privirea țintă într-un loc fix, aproape fără suflare și fără nicio reacție, în ciuda insistențelor unora de a o scoate din ale ei, ai băga mâna în foc ca fata a făcut o facultate de teatru. Sau măcar un curs, ceva.

„Am absolvit secția de Antropologie la Facultatea de Sociologie din Cluj, iar ce fac când sunt statuie sunt lucruri pe care le-am învățat în stradă și nu îmi dau seama cum. Cred că încerc să mențin o stare de prezență și atenție continuă. Chiar dacă pare că am privirea țintită într-un singur loc, încerc să am o prezență de 360 de grade. Tot timpul sunt oameni care încearcă să mă sperie, dar de obicei reușesc să nu mă mișc… pe dinafară, dar în sufletul meu tresar puțin că sunt și eu om, nu-s de piatră”, se amuză Maria.

Ca să fii statuie vivantă nu te arunci pur și simplu într-un costum, te cocoți pe un soclu și te lupți cu tine să nu te miști. Mai întâi de toate, Maria face exerciții fizice sau înoată ca să nu se aleagă apoi cu dureri de spate și de genunchi. Apoi mai acordă o oră și jumătate costumatului, machiatului și pregătirii soluției pentru baloane, căci Maria îi răsplătește pe trecători cu baloane uriașe de săpun.

Pe urmă sunt câteva lucruri pe care nu le înveți în școală și nici la cine știe ce cursuri: iubire de oameni, o bună relație cu corpul tău și răbdare. Ai nevoie de multă răbdare să poți să stai două ore, chiar și trei ore și jumătate, fără să te miști.

Atunci când discuți cu o statuie vivantă, inevitabil apare întrebarea: „La ce te gândești când stai locului? Faci introspecții, liste de cumpărături, planuri de viitor?”

M-a lămurit Maria imediat: „Trebuie să am ceva foarte important în gând ca să mă gândesc la altceva. În general sunt toată prezentă acolo, altfel dacă mă ia valul, te pomenești că mă mișc sau mă șterg pe față sau cine mai știe ce fără să-mi dau seama. Mai sunt momente în care îmi zboară gândul și visez la tot felul de lucruri, dar revin repede. Pe de altă parte, oamenii ajută foarte mult să stai prezent. E așa de colorată strada și de complexă încât poți tot timpul să fii surprins de ceva”.

Este statuie vivantă de doi ani și iese în stradă chiar și iarna, căci are un costum care să-i țină de cald și când îți ies aburi din gură. Atunci este Crăiasa Zăpezilor.

„Am făcut statuie la Sibiu iarna trecută și pe aproape 0 grade, încât nu mai era o minune că păream înghețată”, povestește fata.

cluj (2)

În doi ani, s-a bucurat de tot felul de reacții: „Copiii sunt tot timpul confuzi, neștiind dacă sunt totuși vie, sau zână, sau…robot, sau ceva din alt univers! Adulții apreciază mai mult efortul de a sta nemișcată, bărbații spun că sunt femeia perfectă, pentru că nu vorbesc, alții că m-ar lua acasă să mă pună în vitrină. Cei mai interesanți sunt ”provocatorii”, cei care se opresc în fața mea, se uită fix în ochii mei preț de ceva vreme să vadă dacă nu clipesc sau mișc. După o vreme se opresc și zic: ‘Domne`, jos pălăria!’ și pleacă râzând. Într-o zi la Constanța, ne urcăm într-un taxi, să mergem la treabă. Eu eram deja statuie și Ștefan cu vioara. Ștefan intră primul. ”Liber?” ”Da, vă rog!” Când intru și eu văd așa o tresărire bruscă pe fața șoferului. Nu zice nimic, nici eu nu ziceam. Urmează câteva secunde de tensiune evidentă în mașină. La un moment dat șoferul nu mai poate și zice: Domnișoară, să nu vă supărați pe mine, dar când v-am văzut intrând m-am gândit: Doamne, ce-i cu stafia asta de se urcă la mine în mașină?!”, își amintește amuzată Maria.

După ce îi lași un bănuț în cutie, e mai mare bucuria să o vezi cum face baloane, dă mâna cu oamenii, face reverențe sau semne cu mâna și, la zile mari, mai face chiar și cu ochiul.

Ce este street art

Street art (street performance sau artă stradală) presupune o manifestaţie artistică desfăşurată în public, de cele mai multe ori recompensată de cei ce apreciază. Aici se încadrează muzicieni sau trupe, statui vivante, pictori care fac potrete sau caricaturi, dansatori, jongleori sau acrobaţi.

„Pentru mine, arta stradală este un lucru unic care intersectează foarte frumos arta și socialul. Spre deosebire de arta de pe scenă, să fii în stradă te expune la reacții mult mai directe ale oamenilor, simți că aparții spațiului, comunității, că oamenii nu sunt atât de constrânși de reguli și formate: nu aplaudă la pauză, ci dacă chiar te apreciază, interacționează cu tine, te ating, te întrerup, îți vorbesc. Câteodată, ca artist stradal, zona de confort ți se reduce considerabil, dar îți asumi asta din momentul în care ieși în stradă” – Maria

Autor: Oana Racheleanu.

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

La pas prin lume 0 Comments

Promoție TAP Portugal, între 1 și 7 septembrie

Așa cum și-a obișnuit clienții, TAP Portugal oferă în perioada 1-7 septembrie o promoție de neratat, pe discount din tariful final de 10 și 15%, din toate tarifele din grilă,

EVENIMENTELE LUNII 0 Comments

Încep festivalurile de toamnă, în toată Europa, dar și în țară

Ce dacă se termină vacanța! Putem prelungi puțin distracția în luna septembrie, la petrecerile sau festivalurile organizate în marile orașe din țară sau de prin marile orașe europene.  22 de

De vazut & savurat 0 Comments

O rețetă specială, pentru cititorii Turism Club

Oferită cu detalii prețioase, de către bucătarul șef Florin Ivan, de la Cherhanaua Ancora Midii în sos de vin alb Ingrediente (pentru o porție): 500 g midii, spălate în 2-3

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!