Aproape tot ce trebuie să știi înainte să pleci cu cățelul în vacanță

Aproape tot ce trebuie să știi înainte să pleci cu cățelul în vacanță

De curând, în viața noastră a apărut un ghem de blană care ne aduce atât de multă fericire încât nici nu concepem să plecăm pe undeva fără el. Cum se apropie perioada concediilor, m-am documentat bine în legătură cu ce pot să fac ca să avem parte de o vacanță minunată alături de cățelul nostru, Otto. Vă spun și vouă, pentru că nu se știe când veți avea nevoie.

Vacanțele spontane sunt, de multe ori, cele mai reușite, numai că n-o să poți face asta dacă ai un cățel care abia învață ce reguli trebuie să respecte, iar acest proces poate dura și o lună. Evident, prima regulă este legată de obiceiul de a-și face nevoile afară, ca să nu ai vreo surpriză în camera de hotel. Scoate-l afară regulat, la aceleași ore, de 3 sau 4 ori pe zi.

„Câinele trebuie să fie obișnuit cu cușca în care va fi transportat dinainte de călătorie. Cumperi o cușcă potrivită, îi faci un culcuș, îi pui acolo jucăria preferată sau mâncare, îl chemi înăuntru și îi dai recompensă. Exersezi așa câte puțin în fiecare zi. Poate dura chiar și 30 de zile până se obișnuiește”, mi-a explicat Cezar Popescu, de la clubul de dresaj canin Ringstar.

În plus, în perioada în care începi pregătirile pentru vacanță, trebuie să îți înveți animalul de companie comenzile de bază: „Aici”, utilă ca să previi pierderea lui, „Așteaptă”, pentru momentele când așteptați la semafor, de exemplu, și „Fui”, care este o negație în limba latină.

„Fui este folosit în dresaj pentru că în comunicarea cu un câine trebuie să folosim cât de puțin posibil cuvinte pe care le utilizăm acasă, în discuțiile obișnuite, pentru că se bulversează”, a adăugat Cezar care, m-a lămurit că trecerea de la „Nu”, așa cum l-am învățat noi pe Otto, la „Fui” se face treptat, folosind o vreme comanda „Nu Fui”, apoi numai „Fui”.

Potrivit acestuia, proprietarii pot dresa singuri cățeii ghidându-se după informațiile de pe internet, dar sunt câteva situații în care este nevoie totuși de consilierea unui specialist: „Uneori nu e suficient să citești ceva și să pui în practică. Depinde de cățel, de stăpân. Sunt stăpâni care nu se pot impune în fața cățelului, atunci trebuie învățat de dresor cum să se poarte, cum să vorbească, astfel încât câinele să înțeleagă cine e șeful haitei”.

Aproape tot ce trebuie să știi înainte să pleci cu cățelul în vacanță

Transportul cățelului

Cu mașina

Când te hotărăști să pleci cu cățelul într-o excursie cu mașina, ai grijă să nu fie primul drum de acest gen pe care îl face micuțul. Are nevoie de timp să se obișnuiască cu interiorul și cu balansul. Dacă descoperi că are rău de mașină, care poate să treacă în timp, odată cu vârsta, ai grijă să nu îi dai să mănânce cel puțin cu 2 ore înainte de plecare. Nu te speria! Ca să moară de foame vor trebui să treacă între 3 și 5 săptămâni fără mâncare.

Capacitatea de rezistență a unui câine la drumul cu mașina este de maximum 4 ore, așa că trebuie să faci opriri în mod regulat, timp în care îi dea să bea apă undeva la aer, într-un loc liniștit, fără balans. Ține-l în lesă când îl plimbi și nu-l lăsa niciodată liber, mai ales la benzinărie sau în apropierea unei străzi aglomerate.

Nu lăsa niciodată câinele singur în mașină cu geamurile închise, vara, chiar dacă mașina e parcată la umbra pentru că o să moară. Poți să îl lași cel mult 10 minute, la umbră, dar cu toate geamurile deschise puțin pentru a se ventila aerul. În plus, poți lăsa pe bordul mașinii numărul tău de telefon, pentru orice eventualitate.

„După ce ați ajuns la destinație, așteaptă 30 de minute până când cățelul se liniștește, apoi dă-i în primul rând să bea apă pentru că din cauza stresului cauzat de mașină a pierdut mult lichid. Să nu-i dai niciodată apă de la frigider! După o oră, două, urmează și mâncarea”, m-a mai sfătuit Cezar Popescu.

Cu avionul

Atunci când hotărăști să zbori peste mări și țări cu tot cu Azorel al tău, trebuie să verifici regulamentul companiei aeriene cu care zbori. Unele nu acceptă deloc animale de companie la bord, iar procedurile pot diferi în funcție de țara unde vreți să mergeți, dar și de rasa animalului (multe companii nu acceptă câinii din rasele rottweiler și pitbull).

În funcție de compania aeriană, cățelul va avea acces în cabina de pasageri dacă nu depășește 5 kilograme cu tot cu cușcă sau, în alte cazuri, 10 kilograme sau la cală, într-un compartiment special, aerisit și încălzit.

Înainte de a-ți rezerva biletul, interesează-te la compania aeriană dacă pentru zborul pe care l-ai ales mai este loc și pentru cățelul tău, căci este permis un număr limitat de animale de companie pe aeronavă (între 2 și 3).

Pentru călătoria cu avionul, cățelul tău va avea nevoie de o cușcă specială, omologată pentru transport aerian, sub standardele IATA. Aceasta trebuie să fie suficient de încăpătoare, astfel încât el să stea în picioare și să se poată întoarce, și să respecte dimensiunile impuse de compania aeriană.

Aproape tot ce trebuie să știi înainte să pleci cu cățelul în vacanță

Cu trenul

Potrivit CFR Călători, „transportul câinilor însoțiți este admis numai pentru cei prevăzuți cu botniță, ținuți în lesă pe podeaua vagonului, în compartimente, în vagoane la clasa a 2-a, dacă nici un călător nu protestează”.

Câinii de talie mică, ce sunt ținuți în brațe sau cei transportați în cuști, nu vor plăti bilet de călătorie. Pentru un câine ținut liber pe podeaua vagonului se va plăti un bilet în valoare de 50% din tariful standard pentru acea rută. Controlorul sau alte organe autorizate îți pot solicita să prezinți carnetul de sănătate, pentru a verifica dacă animalul este sănătos.

Cu cățelul la mare

Potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 19/2006, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10.000 lei (RON) şi 20.000 lei (RON) permiterea accesului cu animale pe plajă, cu excepţia câinilor din dotarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a câinilor utilitari ai persoanelor cu dizabilităţi.

Dacă nu concepi să te desparți de prietenul tău necuvântător nici la mare și ai pus bani deoparte pentru amendă, atunci avem pentru tine câteva sfaturi oferite de dresorul Cezar Popescu.

„Înotul e foarte sănătos pentru câini. Dacă se poate să înoate de dimineață până seara, cu atât mai  bine. Dacă ai un cățel cu frică de apa, exersezi acasă înainte să pleci cu el: pui apă călduță (nu fierbinte!) în cadă, cam cât să îi ajungă până la piept, și te joci cu el. Iar la mare, ia-l cu tine în apă, dar ține-l mereu în brațe. Joacă-te cu el în apă cam 5 minute, din 2 în 2 ore”, a spus acesta.

Dresorul a comentat situațiile pe care le-am văzut cu toții la mare, când un cățel legat de șezlong latră după stăpânii lui, plecați în apă, de alarmează toată plaja: „Nu aș recomanda ca un cățel să fie legat de șezlong. Cel puțin trebuie să fie sub o umbrelă, pentru că altfel se încinge nisipul sub el. Să stea acolo 10 minute, e ok. Dar dacă stă pe plajă, să ai un prosop pe care să stea și pe care să îl uzi în permanență”.

Aproape tot ce trebuie să știi înainte să pleci cu cățelul în vacanță

Ca să părăsească țara, animalul tău de companie are nevoie de:

  • Carnet de sănătate valabil;
  • Pașaport de călătorie internațional sau european, eliberat de medicul veterinar;
  • Micro-CIP de identificare;
  • Toate vaccinurile la zi, plus vaccinurile obligatorii în conformitate cu cerințele de acces pe teritoriul țării de destinație. Pe teritoriul UE este necesar vaccinul antirabie.
  • Să fie sănătos, curat, iar femelele să nu fie gestante.
  • Unele companii și unele țări solicită un certificat de sănătate eliberat de medicul veterinar cu un anumit număr de zile înainte de îmbarcare.

TRUC

Atunci când vă întoarceți din vacanță, o să observi că prietenul tău necuvântător este foarte trist, nu-i arde deloc de joacă, ba nici nu prea se atinge de mâncare. Și el, ca și tine, poate suferi de o ușoară depresie la întoarcerea într-un spațiu închis și la viața obișnuită.

Ca să îi faci această trecere mai ușoară, ieși cu el mai des afară, apoi diminuează treptat numărul de ieșiri. „Ieși 3 zile de câte 4, 5 ori pe zi afară, apoi a 4-a zi de 4 ori, apoi după 2 zile numai de 3 ori”, explică dresorul Cezar Popescu.

Mâncarea în deplasare

Aceasta trebuie să fie aceeași pe care o consumă și acasă, de preferat cea specială pentru câini. „Mulți zic că îi dau numai hrană gătită de ei. Dar știi câte proteine să pui, câte grăsimi, câte vitamine, având în vedere necesitatea cățelului?”, întreabă retoric dresorul.

În plus, poți să îi iei la pachet legume crude, cum ar fi morcovi, ardei gras sau țelină.

Aproape tot ce trebuie să știi înainte să pleci cu cățelul în vacanță

Alte sfaturi:

  • Dacă afară este foarte cald, nu forța câinele să alerge. În aceste condiții, atunci când vă întoarceți acasă, nu îl lăsa să bea apă imediat, ci așteaptă să se liniștească.
  • Controlează cățelul de căpușe din jumătate în jumătate de oră atunci când sunteți la munte sau în zone limitrofe ale orașelor. Picăturile împotriva căpușelor trebuie aplicate cățelului cu cel puțin o săptămână înainte de plecare.
  • Atunci când pleci undeva, asigură-te că ai la îndemână un număr de telefon pentru urgențe medical veterinare.
  • Indiferent cu ce sau unde călătoriți, ia cu tine toate actele cățelului (carnetul de sănătate cu vaccinările și deparazitările la zi).
  • Dacă excursia voastră presupune să vă cazați, sună dinainte la hotel sau la pensiune și verifică dacă e ok să îți aduci și patrupedul.
  • Oriunde te duci, nu uita vasele pentru apă și mâncare, șervețele umede, pungi și jucăria lui preferată.
  • Atașează la zgarda cățelului un card plastifiat sau un medalion cu numele lui și numărul tău de telefon.

Autor: Oana Racheleanu

Foto: Oana Racheleanu, Jurnal Fotografic

Material publicat în ediția de mai a ziarului Turism Club, apărut împreună cu Jurnalul Național.

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

La pas prin lume 0 Comments

Christina Gramma, autoarea singurei enciclopedii românești de hair design, lansează moda călătoriilor estetico-terapeutice

Sunt oameni meniți să facă lucrurile pe care le fac, indiferent de pregătirea pe care o au, iar Christina Grama este unul dintre ei. A terminat Facultatea de Drept, dar

La pas prin lume 0 Comments

Ce zici de o cafea la… Paris?

Cum ar fi să găsim ca pretext pentru o vacanță, o ceașcă de cafea? De poveste, dar nu imposibil! Tocmai de aceea hai să visăm că ne-am putea invita perechea

La pas prin lume 0 Comments

Doi români au plătit 84.000 de euro, ca să facă Revelionul în Rai

  În ciuda statisticilor care arată că mergem prea puțin în vacanță, în comparație cu restul europenilor, ”au explodat” practic cererile pentru destinații exotice precum Thailanda, Maldive, Republica Dominicană, Mexic,

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta