Maramureş -zonă ideală pentru sărbătorilor de iarnă

Zonă ideală pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, Maramureşul atrage, în fiecare an, mii de vizitatori. Principalele atracţii ale zonei sunt bisericile de lemn, unele dintre ele introduse în patrimoniul mondial al UNESCO în decembrie 1999, zona muntoasă, obiceiurile populare care au rămas nealterate de comercial şi, nu în ultimul rând, arta culinară. În fiecare an, rezervările la hotelurile şi la pensiunile din zonă se fac încă din vară. Situat în partea de nord a ţării, Maramureşul este delimitat la nord de frontiera cu Ucraina si prezinta un relief variat ce cuprinde Munţii Rodnei (cei mai înalţi), Munţii Maramureşului, lanţul vulcanic Igniş-Gutâi-Ţibleş cat si răuri: Tisa, Vişeu, Iza, Lăpuş şi Someş.

Atracţiilele turistice sunt nenumărate. Pe langă munţi, Maramureşul este recunoscut pentru bisericile de lemn ridicate după 1900 până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, care sunt asociate cu un curent de revenire la ortodoxie a unor colectivităţi din Maramureş. Bisericile de lemn din Lăpuş se găsesc în partea de sud a judeţului Maramureş, acestea făcând parte din grupul de biserici romanesti de lemn din nordul Transilvanie. Din ansamblul de opt biserici de lemn din Maramureş introduse în patrimoniul mondial al UNESCO în decembrie 1999 face parte şi biserica de lemn Sfinţii Arhangheli din Rogoz, din Ţara Lăpuşului. Tot aici întâlnim şi bisericile de lemn din Chioar. În perioada medievală, Cetatea Chioarului a funcţionat ca district de sine stătător, cunoscută şi sub numele de Cetatea de Piatră.

Una dintre atracţiile turistice din zona maramureşului este localitatea Săpânţa, celebră în lume prin cimitirul din localitate – cimitirul vesel din Săpânţa, operă a meşterului Stan Pătraş – 1935. Crucile gravate şi colorate de meşter şi de ucenicii săi reprezintă ironic, dar fără răutate, viaţa celui răposat, atât prin realizările sale, cât şi prin obiceiurile rele ale acestuia, aceasta conferindu-i o notă de originalitate deosebită şi unicitate în întreaga lume.

Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanţe umoristice, persoanele respective. Ineditul acestui cimitir este diferenţierea faţă de majoritatea culturilor popoarelor, care consideră moartea ca un eveniment foarte solemn. Uneori, cultura aparte a acestui cimitir a fost pusă în legătură cu cultura dacilor, a căror filosofie era bazată pe nemurire şi pe consideraţia că moartea era un motiv de bucurie, persoana respectivă ajungând într-o altă viaţă, mai bună. Cimitirul îşi are originea în câteva cruci sculptate de Stan Ioan Pătraş. Astfel, în 1935, Pătraş a sculptat primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică şi o atracţie turistică.