Nuntă tradițională în 2015: căruțe, ii și chiuituri

Ce limuzină, smochinguri, domnișoare de onoare asortate, jartiere și rochii de prințese? Ce, asta-i nuntă românească? Hai să fie cu ii, căruțe, năframe, floarea-soarelui, țuică și multe chiuituri. Poate Florina și Cristi n-au gândit exact așa cum scriu eu, dar nunta lor, tradițională de la primul până la ultimul detaliu, așa a ieșit. Am fost martor la „nunta fără prejudecăți”, cum au numit-o o parte din cei 200 de invitați, și vă povestesc lucrurile exact așa cum s-au întâmplat.

Florina și Cristi au fost împreună din 2009 până în 2013, apoi un an au luat o pauză, cât să-și așeze și unul, și celălalt, ce nu era la loc. Când au simțit că fiecare e în echilibru cu el, că sunt două sfere complete, și-au reluat relația la începutul anului 2015 cu și mai multă implicare și dăruire.

În aprilie, Cristi a simțit că este momentul să o întrebe pe Florina dacă este pregătită să îi dea mâna pentru o viață întreagă. N-a găsit un inel pe plac, așa că avea pregătit, pentru momentul special, unul cu istorie. Aștepta cuminte, pe un lănțișor, la gâtul lui.

„L-am cumpărat în liceu și când am renunțat la el, i l-am dat bunicii. Ea l-a purtat mult timp, până când a decedat”, povestește Cristi.

În seara de Înviere, după ce au luat lumină, cei doi băteau dealurile din Cornu, de pe lângă Câmpina. S-au plimbat, au poposit la o cruce mare, luminată, apoi Cristi a așteptat ca Florina să se liniștească puțin și să contenească cu cel „Mergem acasă?”. Atunci, în liniștea nopții, Cristi a scos de la gât inelul și a făcut un pas mare, dar firesc.

„N-a fost o cerere în căsătorie obișnuită, de genul “Vrei să te căsătorești cu mine?“. M-a întrebat dacă vreau să mergem împreună pe același drum, în armonie și iubire. N-am avut deloc emoții pentru că totul s-a desfășurat într-un ritm natural, a venit totul de la sine”, își amintește Florina.

Tradiții din bunici și străbunici

Au știut clar ce fel de nuntă vor: una tradițională românească, ce-o să vorbească numai despre ei. Au spus că în niciun caz nu vor aștepta un an întreg până la petrecere, așa că au stabilit data la jumătatea lui august, după Sfânta Maria și înaintea zilei de naștere a Florinei. Trebuia să fie duminica, pe zi.

„Înainte, în sate, nunțile se anunțau joia și se oficiau duminica, după slujba de la biserică. Apoi, pentru că toată lumea din sat era prezentă la slujbă, mergeau cu toții la mire acasă. De joi până duminică tot satul ajuta la pregătirile pentru nuntă. Era o implicare a întregii comunități”, explică fata.

Trebuia să fie în natură, la jumătatea distanței dintre Ploiești, orașul natal al Florinei, și București, al lui Cristi, căci au respectat tradiția în care mirele o ia de acasă pe mireasă. Au ales un cort de evenimente din Snagov, cu lac, iarbă proaspătă și țâșnitori sub care invitații și-au mai înmuiat iile din când în când.

„Ne-am dorit o nuntă tradițională ca să aducem energia bunicilor și străbunicilor în prezent pentru că este o legătură foarte faină, pe care noi o uităm. Noi ca popor ne îndepărtăm foarte ușor de tradițiile care sunt foarte importante în primul rând datorită apartenenței la un grup cu care te mândrești”, susține Cristi.

„Toate tradiţiile pe care le-am văzut la nunţile din ultima vreme sunt străine. Cu jartiera, cu furatul miresei. Noi am căutat înainte tradiţiile la nivelul ţării, dar şi în zonele în care am avut noi bunici şi străbunici. La mine în Muntenia şi la Cristi în Oltenia şi Ardeal. Am căutat să vedem cu care dintre tradiţiile astea rezonăm, că şi printre astea erau unele pe care nu le simţeam. Nu ni se păreau că au o semnificație care să aducă valoare”, completează Flo.

„Cea mai relaxată mireasă”

Acum probabil te aștepți ca eu să-ți povestesc momentul pregătirilor de nuntă în care Florina s-a transformat în bridezilla, a făcut istericale, a țipat și s-a stresat. Ei bine, n-a existat așa ceva. Pentru că sunt oameni echilibrați, cu liniște în ei și drag de tot ce-i în jur, pregătirile s-au desfășurat cu răbdare și cu încredere. Încredere în cine? În cei care s-au ocupat de costume, tort, fotografii, inele, muzică. În toți oamenii responsabili de petrecerea lor.

Rochia de mireasă, ia și brâul mirelui le-au comandat la un atelier de creații populare, iar când n-au reușit să dea de meșteri timp de trei săptămâni, au găsit rapid o variantă de rezervă: rochia cu motive tradiționale a unei prietene și o ie oarecare. Când în sfârșit au aflat care-i treaba cu costumele lor, Florina le-a dat mână liberă la creativitate și așa a stârnit reacția: „Mireasă mai relaxată decât tine n-am mai văzut”.

La fel de relaxați au fost și în privința tortului, pe care l-au văzut prima dată direct la nuntă, a invitațiilor realizate de o prietenă și chiar și a verighetelor unicat, făcute într-un timp foarte scurt, de un artist care a bătut simboluri alese în cupru și argint.

„Le-am dat mână liberă şi le-am zis că avem încredere că o să facă o treabă grozavă. Tuturor le-am zis: “Noi vă dăm ideea, ce rezonează cu noi, dar fiecare dintre voi are un dar pe care noi îl recunoaştem, că de-aia v-am ales. Vă lăsăm pe voi să vă manifestaţi creativitatea”. Şi au ieşit lucruri extraordinare! Ce înseamnă să le oferi oamenilor libertatea de a crea”, spune mireasa.

Desfășurător. Nunta pe repede-nainte

Dacă ar fi să-ți povestesc cum a fost nunta și ce s-a întâmplat acolo, ar trebui să citești trei zile și trei nopți, cum țin nunțile în povești, așa că o să derulez totul pe repede-nainte.

Ziua nunții a început cu mireasa plimbându-se singură, când abia se crăpase de ziuă, prin Ploiești. Venise la oraș să-și pună cununa în păr, și cum era mult prea dimineață, a luat la pas locurile copilăriei, le-a salutat și le-a anunțat că asta e ziua în care face primii pași în întemeierea unei familii. Florina a copilărit în Ploiești, apoi când a ajuns la liceu s-a mutat cu toată familia în Strejnicu, un sat la 3 kilometri.

Cam pe la aceleași ore, mirele era bărbierit de cavalerii de onoare, ca simbol al trecerii lui de la statutul de băiat la cel de bărbat. Când și mireasa a fost gătită cu rochie de zână cu brâu la mijloc și cunună de flori pe cap, mirele a venit să-și ia viitoarea soție de acasă. După ce cu o seară înainte bătuseră brazii, un obicei de prin părțile locului în care erau împodobiți brazi și afișați la poartă, ca să știe tot trecătorul că acolo este o nuntă, acum au dansat bradul, mână-n mână cu toți invitații.

S-a făcut apoi o horă și mai mare, prin care mireasa și-a luat rămas bun de la părinți și soră, de la casă și de la rude, apoi nașa a rupt turta și a împărțit-o nu numai la fetele nemăritate, cum e datina, ci și la toți pofticioșii.

Tot alaiul a urcat în căruțe, cu ii, flori, acordeon și chiuituri, iar mirii au mers înainte de au stropit cu busuioc pe la trei case de suflet pentru mireasă. Când au terminat cu busuiocul, alaiul a plecat tot într-o chiuială spre starea civilă.

Cununia religioasă a avut loc la un fost schit de maici, Schitul Turbați, care, deși micuț, parcă s-a dilatat astfel încât să audă toți cei 100 de nuntași prezenți jurămintele pe care și le fac mirii în fața lui Dumnezeu.

La restaurant, invitații n-au fost întâmpinați cu șampanie și pișcoturi, că asta nu-i tradiție de-a noastră, ci cu țuică, turtă din mălai și sare.

Dansul mirilor n-a fost un vals învățat de la vreun campion la dansuri de societate sau vreo coregrafie cu giumbușlucuri, ci „Sârba la izvoare”, un dans de horă adaptat de miri cât să-l poată dansa în doi și, bineînțeles, care să le spună povestea.

La petrecere, nuntașii s-au cinstit cu mâncăruri ușoare, sănătoase și cu sărmăluțe făcute la tuci, la foc de lemne, iar setea, după atâta jucat în picioarele goale, și-au potolit-o cu vin de butuc adus direct din beciul tatălui miresei.

Mai spre mijlocul nopții, nașa i-a dat jos miresei voalul și i-a legat pe cap o năframă, ca semn că acum e femeie la casa ei.

Cum se vede o nuntă tradițională în timpuri moderne

Pe lângă faptul că multă lume din jurul lor le-a spus că este imposibil să organizezi o nuntă în patru luni, au fost unii care au crezut că treaba asta cu nunta tradițională este o glumă. Spuneau: “Băi să nu faceți mișto de mine, să mă lăsați să fiu acolo singurul nebun care vine cu ie, sandale și pantaloni de in“.

Dar la petrecere toată lumea s-a simțit bine, iar nunta a primit calificativul de „fără prejudecăți”.

Lăutarul s-a entuziasmat ca un copil când a auzit că o să cânte din căruță, iar cei doi violoniști din formație au spus că n-au mai văzut așa ceva. Și or fi fost la câteva zeci, sute de nunți.

În sat s-a tot vorbit despre tinerii ăia care au făcut nuntă cu căruțe, iar noi, prietenii mirilor, am așezat nunta asta pe locul întâi în topul nunților la care ne-am simțit cel mai bine.

„Am simțit că a pornit de la noi, de la starea noastră, că noi am fost cu oamenii, ne-am bucurat alături de ei, am dansat, i-am îmbrățișat sincer. Am fost noi. N-am avut emoții deloc, n-am avut niciun stres. A fost peste așteptările noastre, tocmai pentru că nu am avut așteptări”, concluzionează mireasa.

Crezi că poți să faci un exercițiu și să-ți imaginezi toate nunțile la care o să mergi de acum încolo în stil tradițional? Cu datini culese cu grijă, cu ii, căruțe, hore în picioarele goale, simplitate, voie bună, fără pic de stres? Ei, cum ar fi?

Obiceiuri

• Cea mai dragă dintre tradiții le-a fost cea cu busuiocul. Înainte, când se lua mireasa de acasă, tot alaiul mergea pe la patru fântâni, din toate punctele cardinale ale satului, iar mirii stropeau cu busuioc, ca o binecuvântare. Florina și Cristi au adaptat obiceiul și au stropit la trei case, la „mamele” miresei, adică mama sa și mamele a două prietene alături de care a crescut. Atunci, cu căruțele, cu tot alaiul și cu lăutarii, mirii au trezit satul la viață.
• Nașii, aleși cu trei săptămâni înainte de nuntă, au făcut rost de porturi tradiționale vechi din zona Ceahlăului, direct din lada de zestre a unor bătrâni. Nașa le-a luat la mână cu croșeta, cu ac și ață, le-a recondiționat și apoi le-au purtat cu mândrie.
• Ca toți invitații să aibă o amintire de la nunta lor, mirii au făcut mărturiile cât se poate de românești: două pandantive, un soare și o lună, pe un șnur cu tricolor. Soarele și luna sunt simbolurile masculinității și feminității în tradiția românească. Nu se așteptau ca oamenii să le ia de pe mese, darămite să le mai și pună și la mână în timpul petrecerii?

 Text: Oana Racheleanu, Foto: Grabazei Photography, arhiva invitaților.