O lansare de carte, „Cu sufletul la gură”, de Cristina Chirilă
Notează-ți în agendă că joi, 22 mai, la ora 20.00, trebuie să fii negreșit la ceainăria Serendipity, din Dumbrava Roșie, numărul 12. Cristina Chirilă, doctor în psihologie cu pasiuni multiple precum pictura, cinematografia și literatura, își lansează cu emoție prima carte.
La Serendipity te vei așeza într-un leagăn, vei savura ceaiuri aromate și turtă dulce ca-n copilărie și-ți vei stimula intelectul răsfoind paginile cărții „Cu sufletul la gură”.
Evenimentul va aduce laolaltă numai oameni frumoși, iar Cristina Chirilă îți va semna cartea, pe care o poți cumpăra și în momentul lansării, dar și din librării, și îți va face cadou un adiobook în lectura actriței Cătălina Mustață, ca să trăiești mai intens scriitura.
“Cu sufletul la gură” este un roman autobiografic fictiv cu intrigi amoroase, o corespondență din care reies cât se poate de frust dorințe și voluptăți, un roman care urmărește drumul chinuit, plin de răzgândiri, sinuos și agonizant al unei puștoaice îndrăgostite de un artist care suferă de o tulburare psihică, o carte despre artă și legătura ei cu nebunia, despre moralitate, despre perversitatea sistemului, despre vulnerabilități, despre dinamica duală și conflictuală a naturii umane, despre neliniști și sex.
“Cu sufletul la gură” se dorește a fi un roman al iubirii absolute. Al iubirii care trece prin tot ce e în sufletul unei femei, de la fenomene legate de corporalitate și afecte, la intimitatea unei relații profunde, de la dorință și excitație sexuală la temeri, resemnări, la o intimitate caldă și senină. O iubire care trece prin visele și obsesiile ei, prin parfumul, prin lenjeria ei, de la admirație la gelozie, de la iubire la deznădejde, de la divinizare la reificare. E genul de carte care “oripilează făpturile de pension și dă cu tifla celor care cred că sexul se face doar cu lumina stinsă și eventual în aceeași zi a săptămânii”.
Serendipity e o ceainărie pitită între ziduri acoperite de iederă și tufe de trandafiri, unde te poți ascunde de zgomotul și agitația Bucureștiului, un loc ideal pentru o astfel de lectură. Așa că dă ”join” la evenimentul creat pe Facebook și ne vedem joi, la 20, la Serendipity.
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
De Înviere, aducem în case lumină și sfințim bucatele
Biserica ne învață că, dintre toate minunile Mântuitorului, cea mai mare și mai uimitoare este propria Sa Înviere din morți. Se spune că aceasta este, în același timp, și cea
Festivalul PROVINO Cluj –14-17 martie 2013
Organizat in inima orasului, in perioada 14 – 17 martie, in incinta Muzeului de Arta Cluj-Napoca, Festivalul de Vin, Arta si Gastronomie PROVINO 2013 va aduce iubitorilor de vin clujeni
Redeschidem Colțul Berii la Historia!
Din meniul zilnic nu vor lipsi cârnăciorii proaspeți și savuroși, la care se asortează foarte bine și ofertele speciale la bere! Un deliciu pentru orice gurmand care dorește să se






0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!