Pentru o familie de cazaci zaporojeni din Sfântu Gheorghe, Delta e cel mai frumos loc de pe Pământ

Pentru o familie de cazaci zaporojeni din Sfântu Gheorghe, Delta e cel mai frumos loc de pe Pământ

Sunt oameni pentru care locul în care s-au născut rămâne sfânt, indiferent unde îi duce viața și, mai mult decât atât, dovedesc asta de câte ori au ocazia. Așa este pentru Eduard Acsente Delta în care s-a născut și pe care, de mic copil, a învățat-o pe de rost, pentru ca acum să le-o poată dezvălui celor care își doresc să se bucure de minunile ei ascunse. Și acum însă, la 48 de ani, spune că e Delta lui și se bucură ca atunci de fiecare drum cu barca, de fiecare insulă de stufăriș și de fiecare pelican.

Pentru un tulcean get-beget, dragostea pentru natură e ceva care vine firesc, începând de la primul contact cu frumu-sețea Deltei, până la înțelegerea completă a lucrurilor. Doar că nu se pricep să facă din aceste descoperiri povești de spus lumii întregi, precum o face Eduard Acsente.

Bunicul lui, tatăl mamei sale, Stelian Ivanovici, a fost cel care a făcut din el povestitorul de azi. A avut răbdare și l-a luat cu el la pescuit, iar nopțile și le petreceau în jurul focului, pe baltă, povestind despre tot ce a citit. Deși anii de școală erau destul de săraci în acea perioadă, și cu atât mai mult într-un loc atât de îndepărtat precum orașul său natal, Sfântu Gheorghe, bunicul lui a făcut minuni, reușind să îi insufle nepotului dragostea pentru citit și să-i dea harul lui de povestitor.

„La vârsta de 15 ani am început să plimb cu barca tatălui meu, la râme, primii turiști. Tot atunci am început și «cercetările» în domeniul ghidăriei. După ce am terminat școala m-am angajat ca Inspector de Mediu la Administrația Rezer-vației Biosferei Delta Dunării, iar aici m-am specializat în ornitologie, floră și faună, ihtiologie, geografie și geneza Deltei Dunării și a Dobrogei. Pasiunea pentru istorie a venit firesc, o dată cu interesul tot mai crescut al turiștilor pentru tradițiile și obiceiurile locuitorilor deltei și cu controversele legate de etniile care trăiesc în deltă”, a povestit Eduard Acsente, pentru Turism Club.

Cel mai rău îl deranja când lumea spunea că în deltă trăiesc doar lipoveni, realizând că oamenii nu aveau de unde să știe mai mult de atât. Așa s-a hotărât să le fie ghid tuturor celor care doresc să viziteze Delta Dunării și Dobrogea și să afle cât mai multe despre acestea din gura unui localnic.

Azi este considerat unul dintre cei mai charismatici, interesanți și căutați ghizi de turism din deltă. Mai mult, și-a schimbat și înfățișarea astfel încât să fie cât mai apropiată  de cea a vestiților cazaci zaporojeni, strămoșii lui, spre deliciul turiștilor care îl văd ca pe un erou din cărțile de istorie.

A ținut însă pasul cu vremurile și uneori chiar le-a depășit, ca idei și inițiative, așa că și-a înființat un site care vorbește tot despre dragostea lui pentru Delta Dunării, dar și despre evenimentele pe care le organizează, tradiții și proiecte: deltaluieddy.ro.

Și-a luat fată de «hahol»

Un om cu atâta drag pentru locurile natale nu putea merge departe pentru a-și găsi femeia visurilor, ci a pus ochii pe Aniela, o fată frumoasă din Sfântu
Gheorghe, căreia îi plăceau la fel de mult istoria și tradițiile locului.

Fiind fiică de “hahol” (n.r.: nume dat ucrainenilor de către ruși) și-a dorit mereu ca toată lumea să îi știe originile, așa că a participat cu tot sufletul la campaniile soțului ei, susținându-l mereu pe acesta în tot ce a întreprins. Au făcut împreună cercetări despre etnia, istoria, tradițiile, portul și cultura ucraineană din Delta Dunării, înființând chiar și o afacere online unde sunt descrise multe din pasiunile ucrainenilor din Dobrogea și de unde cei interesați își pot achiziționa suvenire: „Suvenir Ucrainean de Sfântu Gheorghe”.

Astăzi, familia Acsente posedă o impresionantă colecție de ținute originale vechi și foarte vechi ucrainene, iar Aniela confecționează pentru cei intere-sați coronițe de flori și păpuși tipic ucrainene.

Au mers mereu umăr la umăr, iar atunci când au părăsit orașul natal, pentru Constanța, mult mai ofertantă în acele vremuri pentru doi tineri aflați la început de drum, tot împreună au făcut pasul.

Acum 23 de ani s-a născut primul și singurul lor copil, iar cum – știți vorba aceea! -, așchia nu sare departe de trunchi, Diana Maria a urmat cursurile Facultății de Geografia Turismului, este în prezent ghid local și calcă apăsat pe urmele părinților, ajutându-i la promovarea etniei și a zonei Deltei Dunării și ducând mai departe tradițiile familiei.

„Misiunea noastră  este să facem cunoscute tuturor istoria, cultura și tradițiile etniei noastre, să ajutăm oamenii să înțeleagă și să iubească locurile din care provenim și să facem un turism autentic, bazat pe valorile noastre. În curând, casa noastră din Sfântu Gheorghe va fi pregătită într-un mod tipic tradițional ucrainean să primească turiștii, care vor putea gusta și mai bine din cultura, tradițiile și moște-nirea noastră genetică”, s-a destăinuit Eduard Acsente sau Eddy, cum îl știe lumea. «

El a lansat «Sărbătoarea Scrumbiei de Dunăre»

De câțiva ani, familia Acsente organizează „Sărbătoarea Scrumbiei de Dunăre”, între 1 și 3 mai, în orașul Sfântu
Gheorghe, din Delta Dunării. „La prima ediție s-au înscris doar câteva persoane, dar de la an la an numărul cererilor a devenit tot mai mare, astfel încât, în acest an, am ajuns să dispunem de aproximativ 40 de locuri.

În cele trei zile, participanții vor trăi experiențe inedite constând în mâncare tradițională bazată în special pe scrumbie, excursii în locuri de vis, degustări de caviar și vinuri de colecție și multe istorii despre deltă și oamenii ei”, a mai spus Eddy. 

În cadrul acestei sărbători a scrumbiei, turiștii sunt preluați de la Murighiol, apoi sunt aduși la pensiunile de trei margarete din Sfântu Gheorghe, pentru cazare. Urmează prânzuri tradiționale, excursii, povești despre geneza și isoria deltei, despre pescuit, cine de neuitat, un miniconcert de muzică etno ruso-ucraineană, iar povestea se repetă cu locuri noi și preparate tradiționale diferite pe tot parcursul celor trei zile.

 Sărbătoarea Pescarilor are loc între 24 și 27 septembrie 

Evenimentul de toamnă se adresează atât iubitorilor de natură, și tradiții, cât și pasionaților de pescuit sportiv care vor să petreacă timp în natură alături de familie.

Cu toții au ocazia să descopere însă locuri minunate din deltă și să se delecteze cu preparate tradiționale și vinuri dobrogene, dar partidele de pescuit sunt rezervate „profesioniștilor”, care vor avea de ales între pescuitul la crap sau somn ori pescuitul pe canale, la știucă. Programul zilelor, pe larg, se află deja pe deltaluieddy.ro.

Autor: Corina Rob

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Turist in Romania 0 Comments

Stațiunea Băile Turda – un reper pentru tratamentul balneo-climatic și relaxare

Stațiunea Băile Turda – un reper pentru tratamentul balneo-climatic și relaxare. Municipiul Turda are în implementare, începând cu data de 24.04.2018 proiectul „Reabilitare și modernizare infrastructură rutieră și utilități din

Turist in Romania 0 Comments

Rendez-Vous cu ”Alice în Țara Minunilor”, la ceainărie, în Pitești

Ceaiul rămâne una dintre băuturile preferate, mai ales în zilele înfrigurate de toamnă. În această periodă, cei mai mulți sunt în căutare de locuri primitoare, dar și cu cele mai

Turist in Romania 0 Comments

Aniversare dublă: Air France și KLM

Pentru toți cei care călătoresc frecvent luna a adus o dublă aniversare – Air France a aniversat pe 7 octombrie 80 de ani de la înființare, în timp ce compania

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta