Ponoare, minunea Domnului, desăvârșită de oamenii locului

Când ajungi în comuna Ponoarele, în județul Mehedinți, te simți ca acasă, chiar dacă ești la sute de kilometri depărtare de locul în care te-ai născut. Natura îți rezervă câte o minunăție la tot pasul, portul popular îți bucură ochii, dansurile te cheamă să joci în horă, iar oamenii îți încălzesc sufletul numai din priviri. Totul te face să stai în zonă mai mult decât ți-ai propus, iar când pleci știi clar că o să te mai întorci.

Comuna Ponoarele este la 5 kilometri de Baia de Aramă. Numără 15 sate și 990 de gospodării care adăpostesc 3.000 de suflete calde și primitoare. Pentru acești oameni, câteva lucruri sunt foarte importante pe lumea asta: pe lângă sănătate, natura curată, mâncarea sănătoasă, portul străvechi, dansurile din bunici și frăția dintre localnici. Iată ce poți să vizitezi în zonă:

• Podul lui Dumnezeu

Podul lui Dumnezeu sau Podul natural este o arcadă uriaşă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin, traversând Valea Pragului. Este cel mai mare pod natural din țară și singurul funcționabil, al doilea ca mărime din Europa. S-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate: 30 de metri lungime, 13 metri înălţime, 22 de metri lăţime şi 9 metri deschidere.

• Peştera Ponoarele

În imediata apropiere a podului se află Peştera de la Pod sau Peştera Ponoarele, inclusă în re-zer-vația naturală Complexul Carstic Ponoarele. Este o rezervație speologică a Academiei Române, care face legătura între Podul lui Dumnezeu și Lacul Zăton și găzduiește o importantă colonie de lilieci protejați prin lege.

• Câmpurile de lapiezuri

Lapiezurile sunt forme carstice și reprezintă adevărate riduri brăzdate de timp pe suprafeţele calcaroase. Şanţurile depăşesc uneori 4 – 5 metri lungime şi au o adâncime de până la 30 de centimetri, în care a apărut vegetaţia: lumânărică, cimbrişor, urzici. Pentru că sunt formate sub altitudinea de 600 de metri, aceste câmpuri constituie adevărate unicate la nivel european.

• Pădurea de liliac

Această pădure este o rezervație botanică cu o suprafață de 20 de hectare, declarată monument natural de interes național. Influenţa climei submediteraneene a favorizat aici dezvoltarea unei flore specifice: liliacul, frăsinica, vişinul turcesc, mojdreanul, păducelul, cărpiniţa şi mult admirata lalea neagră. Şi fauna e reprezentată de câteva specii rare, ocrotite de lege: vipera cu corn, scorpionul şi broasca ţestoasă. Ca să te bucuri cu adevărat de ce are pădurea mai frumos, viziteaz-o la începutul lunii mai, când înflorește liliacul. Culorile și mai ales mirosul ți se vor întipări în minte pentru totdeauna. Tot în acea perioadă are loc și Sărbătoarea Liliacului, când se țin spectacole de muzică populară.

• Zătonul Mare şi Zătonul Mic

Zătonul Mare şi Zătonul Mic sunt două lacuri de origine carstică, de dimensiuni diferite, aflate de o parte şi de alta a Peşterii de la Pod. Ca fenomen carstic, lacul Zătonul Mare prezintă particularităţi deosebite şi poate atinge dimensiuni impresionante, de aproape 2,5 kilometri şi o adâncime de 20 metri în punctul maxim de la nivelul solului. Cercetătorul Cristian Lascu l-a numit „lacul fantomă” pentru că apele acestuia dispar în timpul sezonului secetos.

• Cheile Băluţei

Cheile Băluței se află la o distanță de 5 kilometri față de centrul comunei, asigurând conexiunea dintre satele Băluța și Delureni. Impresionează prin sălbăticia și frumusețea stâncilor, a peșterii și a calcarelor măcinate care curg pe vale.

Tradițiile de Sărbători
din Ponoarele

Cele 3.000 de gospodării din comuna Ponoarele sunt împrăștiate pe 70 de kilometri pătrați, așa că să nu te mire dacă într-un loc tradițiile de sărbători dictează într-un fel, iar cinci case mai încolo regulile sunt altele. În unele părți ale comunei colindatul de Crăciun începe dimineața, iar în altele după ce se înserează. În anumite sate colindătorii intră în case, iar în altele trec numai pe la porți.

Chiar și așa, peste tot „pițărăii” (colindătorii) primesc colaci, cozonac și dulciuri de post, iar vinul și țuica sunt nelipsite.

„În cele 15 sate nu e nicăieri la fel. Sunt sate în care merg numai copiii la colindat, dar sunt sate în care merge toată lumea, de la 7 la 70 de ani. Pițărăii trebuie să aibă traistă, care este legitimația Mehedințiului, și colindă, un băţ de alun decojit şi decorat – prin afumare – cu romburi şi spirale”, mi-a explicat viceprimarul de la Ponoarele, Gheorghescu Vasile.

„După ce la prima gospodărie se strâng cei mai mulți, în jur de 100, se împrăștie pe drum în grupuri mai mici. Fiecare casă are la poartă cel puțin un membru al familiei care împarte colaci, fructe, dulciuri, vin sau țuică. Noi știm din an în an că trebuie să facem aproximativ 130 de colaci și de la an la an, în funcție de câți colaci ne rămân, știm dacă au fost mai puțini colindători”, povestește Letiția Paulescu, de la Asociația „Me-hedințiul de sub munte”, care locuiește în satul Ponoarele.

Colacii se dau de pomană pentru cei adormiți și cert este că, indiferent din ce zonă a comunei ești, trebuie să îi ai pregătiți, căci altfel vei fi de râsul satului tot anul. „Cel puțin 100 de colaci trebuie să ai. Toată lumea îi face dinainte. Să te ferească Dumnezeu să rămâi fără colaci pentru pițărăi, că ești de râsul satului, al zonei. Sunt reguli nescrise, dar să nu încerci să le încalci, că-s mai periculoase decât cele scrise”, spune râzând viceprimarul.

Când vine vorba despre cântat, din nou lucrurile diferă de la sat la sat. Trecând prin comună poți să ai noroc să auzi colinde mai vechi, de pe vremea bunilor, sau mai noi, de-ale lui Hrușcă. Dar mai poți, de asemenea, să n-auzi nicio unduire de voce. În unele așezări, colindatul înseamnă numai să umbli din casă în casă, să schimbi câte o vorbă, două cu gazda, să faci glume, dar nu să cânți.

Există tradiții interesante și de Anul Nou, care încă se mai păstrează: „Pe 31 decembrie, înainte de 12 noaptea, se desfac foile unei cepe și în ele se pune o cantitate egală de sare. Dimineață, în funcție de câtă apă s-a strâns în foile de ceapă, gospodina își dă seama, pentru toate cele 12 luni, dacă vor fi bogate în precipitații sau secetoase”, îmi povestește Letiția. «

Au colecții și ateliere de ii

Pentru că ponorenii iubesc portul popular și pentru că nu s-au mai mulțumit cu ce-au găsit prin lăzile de zestre au început să-și fabrice chiar ei ii, catrințe și oprege. În comuna Ponoarele există trei ateliere de ii unde lucrează numai localnice. Fie că muncesc în ateliere, de acasă, în timp ce mai pun o oală pe foc, sau la păzitul oilor la păscut, femeile respectă modelele vechi de mai bine de o sută de ani. Un bărbat se poate lăuda însă cu cea mai mare colecție de ii. Nelu Dumitrașcu, din satul Ludu, comuna Ponoarele, a adunat nu mai puțin de 300 de costume populare. Cele mai multe sunt moștenite, dar are și unele care au fost donate de oamenii care au vrut să-și știe obiectele de artă apreciate și în siguranță. Cea mai veche ie are peste 100 de ani, dar viața asta lungă a minunatului obiect de colecție are un preț: colecționarul trebuie să spele toate iile, din când în când, numai cu săpun de casă și cu apă. În plus, ca să țină dăunătorii la distanță, folosește doar levănțică.

Ansamblul Liliac de la Ponoare

Directorul școlii generale din satul Ponoarele coordonează activitatea unui ansamblu în care evoluează, se formează și dansează 12 perechi de copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. „Liliac de la Ponoare” s-a născut din dorința de a păstra dansurile autentice care începeau să se piardă.

Elena Martinescu este directorul școlii, învățător, dar mai ales mare iubitoare de joc, muzică și port popular. „Am crescut cu dansurile, că pe vremea când eram copil, încă se mai făceau horele populare. Eu am locuit lângă lăutari și am avut în sânge jocul și muzica. Atunci când auzeam vioara, simțeam că nu ajung mai repede ca să pot să joc. După ce plecau cei din satele mai îndepărtate, rămâneam cu lăutarii și de la ei am învățat. Dar un rol important l-a avut și învățătoarea mea”, povestește coordonatoarea grupului.

Drumeții cu «Mehedințiul de sub munte»

Cu așa o zonă frumoasă ar fi fost păcat să se bucure de ea numai localnicii, așa că o mână de tineri au înființat Asociația pentru turism „Mehedințiul de sub munte”, cu scopul de a promova acest colț de Rai și de a implica oamenii din zonele izolate în ceea ce caută orășenii din ce în ce mai mult: agroturism.

„Noi nu vrem ca asociație să ieșim în față. Pentru noi e mult mai important să creăm evenimente, să organizăm lucruri frumoase care să aducă oamenii în zonă, să se simtă bine și să revină. Avem niște obiective care să ne aducă venituri destinate exclusiv persoanelor din comunitate, în special persoanelor din zonele izolate. Încercăm să dezvoltăm economia locală creându-le oamenilor oportu-nități de muncă și încercăm să îi învățăm să se ajute singuri. Încercăm să dezvoltăm conceptul de turism în gospodăriile oamenilor, iar turiștii să vadă viața autentică din zonă, chiar și cum se face agricultură tradițională”, a explicat Letiția Paulescu, managerul Asociației „Mehedințiul de sub munte”.

Această asociație oferă drumeții montane, activități în aer liber, team building-uri, cazare în camping, închiriere de biciclete, mese de tenis și corturi și tiroliană.

Autor: Oana Racheleanu