Prima mea călătorie cu autostopul: București – Linz

Când te plictisești de destinațiile turistice în care merge toată lumea sau când pur și simplu ți se pare că viața ta are nevoie de un praf de sare și puțină adrenalină, încerci ceva ce se face măcar o dată-n viață. La mine asta a însemnat să plec cu autostopul în Linz, Austria.

Pregătiri pentru aventura cu „ia-mă, nene”

În primă fază m-am întrebat cum să plec eu așa, de nebună, fără să știu când ajung și unde o să pun capul pe pernă? Cum să plec eu într-o țară necunoscută, într-un oraș nemaicălcat, cu șoferi care poate se vor îndura de mine și mă vor culege de pe marginea șoselei? Cum? Uite-așa cum am plecat. M-am documentat o noapte întreagă și m-am calmat. Mi-am notat traseul București – Linz, am făcut liste cu obiective de văzut, am printat hărți și, nu în ultimul rând, am citit tot felul de sfaturi și de povești de-ale oamenilor care umblă în toată lumea asta mare cu autostopul. Nu mi-au folosit apoi la nimic, că n-am avut nevoie, dar trebuia cumva să calmez turistul tipic din mine. Marele meu avantaj și motivul pentru care nu mi-a folosit documentarea de jurnalist conștiincios a fost Florin Arjocu, de la drumliber.ro, prieten ce a făcut peste 160.000 de kilometri cu “ia-mă, nene” și care m-a însoțit în călătorie.

O experiență turistică inedită prin Europa

Acesta este primul episod dintr-o serie de materiale despre aventura mea cu autostopul, care poate fi rezumată pe scurt: șase zile, patru orașe vizitate, trei țări, 10 șoferi, 2.525 de kilometri, 60 de euro cheltuiți. Urmează povești din șederea în Linz și în Viena, întoarcerea la București și sfaturi pentru cei care vor să călătorească astfel.

Am plecat într-o sâmbătă de noiembrie, dar nu cu noaptea în cap, cum se pornește la drum, ci lejer, pe la 14.00. Ne-am așezat la ieșirea din București și în 10 minute ne-a și pescuit cineva. Primul șofer ne-a dus până la Râmnicu Vâlcea și în 15 minute am găsit o altă mașină care ne-a dus până în Deva. Cu cinci ore și jumătate în urmă eram în București și uite că nu e deloc rău.

A doua zi am avut parte de cele mai frustrante 40 de minute din toată călătoria, căci nu ne lua nimeni. Și nu eram pe pământ străin, ci în Deva. Deși nu oprea nicio mașină, eu aveam și pretenția să mergem cu TIR-ul, să văd cum e. Vreau și eu să simt cum e să fii înalt tare, să te afli deasupra tuturor. Și am simțit, până la Arad. De acolo am coborât, într-o mașină mică, ce ne-a dus până în Budapesta, a urmat Gyor, de unde doi proaspăt însurăței din Țara Oașului ne-au purtat până la granița cu Austria și ultimul șofer, din Rădăuți, ne-a debarcat aproape de destinația finală.

Descoperind orașul Linz

Gazda noastră din Linz, găsită pe couchsurfing.com, ne-a cules de la marginea orașului în miez de noapte, ne-a arătat casa, „Aici dormi tu, aici doarme el, asta-i baia, asta-i bucătăria, asta-i cheia”, și-a plecat. Pesemne că nu consideră, ca mulți europeni, că românii sunt țigani.

Luni dimineață am luat singură orașul la pas. Am mers așa 11 ore și am cunoscut Linzul altfel decât în ghidurile turistice. M-am rătăcit pe străzi urmărind câte o clădire interesantă, pe care o vedeam în zare, și-apoi mă căutam pe hartă ca să o iau iarăși de la capăt. Am vorbit cu localnicii, am hoinărit pe străduțe și prin anticariate și m-am plimbat cu tramvaiul fără să știu unde merg.

Dacă ajungi în Linz, sub nicio formă nu trebuie să ratezi Ars Electronica Center, Muzeul Viitorului. Chiar dacă este vorba despre tehnologie și nu despre tablouri, întotdeauna vei găsi o expoziție care să te uimească.

Când vrei o vacanță ieftină, cea mai bună variantă este să călătorești cu autostopul, să te cazezi prin couchsurfing și vei da banii numai pe mâncare și pe bilete la transportul în comun. Iar experiența e cu siguranță diferită de ce ai trăit până atunci. (Oana Racheleanu)