La mare, de 1 Mai, muzica electro face legea
Dacă ești un obișnuit al vacanțelor de 1 Mai petrecute la mare și ți-e dor de o distracție cu prietenii, nu trebuie să ratezi petrecerile de pe plaja din Mamaia Nord. Cei mai tari DJ-i ai momentului se vor întrece în show-uri de sunet și lumină. Biletele s-au pus deja în vânzare, însă vor putea fi achiziționate și direct de la intrare.
Atunci când spui 1 Mai spui amintiri, prieteni, dans și zile însorite – chiar dacă puțin cam reci – pe care le aștepți în fiecare an cu sufletul la gură! Iar anul acesta nu face ex-cepție, mai ales că distracția coincide cu vacanța de Paște.
”Am pregătit un line-up complex și apreciat de orice iubitor al muzicii electronice, cu care vom călători timp de trei nopți albe și înstelate și trei zile însorite pe plaja care ne va fi tărâm al dansului, fără oprire”, au declarat reprezentanții The Mission – Dance Weekend 07.
Pentru cunoscătorii genului, nume precum Sven Vath, Luciano, Sasha, Guy Gerber, Magda, Art Department, Dennis Ferrer, Mathew Jonson, Rodriguez JR Benoit & Sergio, Golan, Mendo, Michel Cleis, Sebastian Mullaert (aka MINILOGUE), Ernesto Ferreyra, Cesar Merveille, Nakadia, Adrian Eftimie, Rosario Internulo, Bog, Victor Stancov sau Fouchat sunt suficiente pentru a-i convinge că cele trei zile și trei nopți cuprinse între 29 aprilie și 2 mai vor fi de neuitat la malul mării. Biletele vor costa 50 de lei la intrare, înainte de ora 00.00 și 70 de lei după miezul nopții. La spectacolele din timpul zilei intrarea va costa 20 de lei. «
Trei zile de festival la Șuncuiuș, în Bihor
Zona de relaxare, cățărare și excursii Șuncuiuș, aflată la circa un kilometru de localitatea cu același nume, în defileul Crișului Repede, în munții Pădurea Craiului, din județul Bihor, se va transforma, pentru trei zile în scenă electro, la a treia ediție a Gigahertz Music Festival 2016. Distracția, care va aduna, cel mai probabil, iubitori ai muzicii electronice din nordul țării și din afara României va începe pe 29 aprilie și se va încheia cu o petrecere de pomină, pe 1 mai. La fel ca în cazul edițiilor anterioare, evenimentul va avea loc dincolo de dealul situat vizavi de Peștera Unguru Mare. Intrarea se va face pe baza brățărilor de acces, care se vor putea achiziționa doar de la cele 3 puncte de intrare pe platoul festivalului. Prețul brățărilor este de 40 de lei și include campingul și parcarea pe platou pentru cele 3 zile. Dacă vrei să mergi, ține cont că numărul parcărilor este limitat!
Ospăț cu flori la Sfântu Gheorghe, de 1 Mai
Când v-am spus, într-un material anterior să profitați de beneficiile florilor pentru
sănătate, nu anticipam acest eveniment dedicat tot lor. E vorba de Festivalul florilor comestibile – nu, nu te gândi că este vreun eveniment hipiot acum în 2016! – , un fest gastronomic exotic programat să aibă loc la Sfântu Gheorghe, exact de 1 Mai. Așadar, dacă vei ajunge în zonă cu ocazia evenimentului, vei avea ocazia să deguști trandafirii, zorelele, gălbenelele, crăițele, mușcatele, florile de dovlecei, păpădia, panseluțele, levănțica, mușețelul, liliacul alb, florile de tei, talpa gâștii și limba mielului, în rețete pe care nici nu ți le-ai imaginat. În meniu vor fi incluse șnitele din flori de soc, salată de trandafiri și liliac alb, gogoși cu mușcate, friptură de pui cu struguri și flori de dovleac, ruladă de orez cu pepene galben și gălbenele ori curcan în sos alb cu mentă și panseluțe. Mai spun atât: am mâncat flori de dovlecei, pane și umplute, și au fost delicioase!
Autor: Corina Rob
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
În Kyoto pentru 2012 World Shakuhachi Festival
Odată început Festivalul Shakuhachi Kyoto 2012 veţi găsi numeroase ocazii să ascultaţi muzică excepţională, să interacţionaţi cu ceilalţi turişti şi să vedeţi o mulţime de expoziţii. La tabăra Rocky Shakuhachi
Aviz călătorillor! Triatlonul închide Transfăgărășanul pe 25 iulie
Se anunță un weekend superactiv pe Transfăgărășan și pe Lacul Vidraru, unde este programat, pe 25 și 26 iulie, Triatlonul olimpic TRANSFIER, cu participare internațională. Concurenții vor înota 1,9 km
Toamna petrecem! Iată câteva din evenimentele lunii septembrie!
Chiar daca vara fierbinte s-a dus deja, toamna se anunță una incendiara, nu la capitolul temperaturi, ci la cel de evenimente. Daca nu vrei sa stai în casa pâna când






0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!