600 de sportivi TRANSFIER închid, sâmbătă, Transfăgărășanul

600 de sportivi TRANSFIER închid, sâmbătă, Transfăgărășanul

Turiștii care își vor petrece weekend-ul 8-10 septembrie în zona Transfăgărășan, între Barajul Vidraru, Valea cu Pești și Bâlea Lac, vor avea parte de o zi de sâmbătă sub semnul sportului și al performanței, dar și al restricțiilor de circulație. Ei vor avea ocazia să-i vadă în competiție pe cei 600 de participanți înscriși în competiția TRANSFIER 2017.

Trei competiții de anvergură vor anima, sâmbătă, 9 septembrie tronsonul de Transfăgărășan cuprins între Barajul Vidraru și Cabana Bâlea Lac, cu prilejul unei noi ediții a întrecerii devenite tradiție în ultimii ani: TRANSFIER.

Prima dintre acestea se numește TRANSFIER HALF IRON MAN  și este practic Campionatul Național de triatlon pe distanță semi-lungă si al treilea cel mai dificil triatlon din lume. În cadrul acestei competiții, concurenții vor avea de parcurs 1,9 km înot, 90 km ciclism, 21 km alergare și 392 trepte.

A doua mare întrecere este TRANSFIER OLIMPIC – etapa a 5-a a Circuitului Național de Triathlon – etapa premium, iar a treia competiție se numește KOT (KIng of Transfăgărășan) – etapa de ciclism din Road GRAND TOUR – Circuitul Național de Ciclism.

Startul competițiilor va fi dat, ca și anul trecut, în dreptul Hotelului Valea cu Pești. Tot de aici vor porni și înotătorii în parcurgerea celor 1,9 kilometri pe Lacul Vidraru. ”În prima dintre competiții, concurenții pornesc 1,9 km înot, de la debarcaderul de la Valea cu Pești, apoi merg cu bicicletele până la Bâlea Lac și se întorc la locul de start, pentru a parcurge apoi, în alergare, distanța între Valea cu Pești și Vidraru, de trei ori, adică un total de 21 km”, ne-a explicat Dumitru Grecu, președintele Asociației Turistice Transfăgărășan.

Premierea câștigătorilor va avea loc la capătul celor 392 de trepte de la Vidraru, lângă statuia lui Prometeu, celebrul ”Iron Man” de pe Transfăgărășan.

Potrivit organizatorilor, în competiția din acest an s-au înscris 600 de participanți din 10 țări, între care și Australia.

Având în vedere amploarea competițiilor sportive, în zona cuprinsă între Barajul Vidraru și Bâlea Lac va fi oprită, sâmbătă, circulația autovehiculelor, între orele 7.30 și 18.00, așa că turiștii care trebuie să ajungă la cazare pe Transfăgărășan, sunt rugați să tranziteze zona înainte sau după acest interval.

Mai multe detalii despre competiție și partenerii evenimentului găsiți pe http://transfier.nostressevents.ro/ .

Autor: Rodica Lazăr

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

EVENIMENTELE LUNII 0 Comments

20 de artiști pictează stațiunea Straja

Departe de aglomerația de pe Valea Prahovei, stațiunea Straja din Hunedoara, plină de istorie, de locuri de vis, de culoare, de liniște și de energie, este gazdă, în această săptămână,

EVENIMENTELE LUNII 0 Comments

Rador vă invită la Gaudeamus 2014

Agenția de presă Rador a Radio România vă invită la unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului: Târgul Gaudeamus, ce are loc la Romexpo până pe 23 noiembrie

EVENIMENTELE LUNII 0 Comments

Muzică și veselie, la Balkanik Fest, în septembrie

Cum să nu vii la bâlciul de la Balkanik Festival când știi că te-așteptă castanele, fisticul și alunele prăjite chiar sub ochii tăi? Așa sună una dintre invitațiile la festivalul

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta