Ziua Lacului Vidraru
Săptămâna trecută, vineri, 16 august, Cetatea lui Vlad Ţepeş a găzduit un eveniment de neuitat: oamenii au fost foarte receptivi şi în acest an, au venit în număr mare, atmosfera a fost de nedescris iar evenimentul, un real succes.

Turiştii de weekend care au ales să viziteze zona de nord a Argeşului au făcut o alegere foarte bună, deoarece peisajele au fost unice, locurile de cazare au fost pe alese iar evenimentul, de neuitat.
Pȃnă la Cetatea lui Vlad Ţepeş – cum este numită fortăreaţa de la Poienari, turistii au avut de urcat 1.480 de trepte de beton, zidite în coama dealului, însă oboseala a dispărut instant atunci cand au ajuns la ruinele cetăţii, deoarece de acolo au putut să admire peisaje de vis: oraşul Curtea de Argeş, Cheile Argeşului, Munţii Făgăraş şi drumul spre Barajul Vidraru.
Iubitorii de muzică şi dansuri au avut posibilitatea să-i întalnească pe Iris, Vali Craciunescu, Blue Sound Chicago, precum şi ansambluri folclorice şi trupe de muzică din zonă şi au avut posibilitatea să descopere legendele, tradiţiile şi obiceiurile din zona lacului Vidraru.
Lacul Vidraru este un lac de acumulare, creat de barajul Vidraru pe râul Argeş şi este situat în spatele barajului Vidraru, între munţii Frunţii şi Ghiţu. Barajul este traversat de Transfăgărăşan, un drum ce străbate Munţii Făgăraș, cel mai înalt lanţ muntos din țară noastră, făcȃnd din acesta un areal turistic important.
„Mă bucur că se organizează în sfârşit şi la noi astfel de evenimente! Zona este foarte frumoasă şi merită să fie promovată!” – Alexandru Istrate turist
Turiştii care au dorit să profite din plin de frumuseţile zonei, au optat pentru călărit, plimbări cu trăsura, croaziere, s-au plimbat cu hidrobicicleta sau au închiriat bărci cu vâsle pentru pescuit. Pasionaţii de drumeţii au urcat la platforma de lângă Statuia lui Prometeu, spre Casa Argeşeană sau spre complexul turistic Piscul Negru.
„Sunt impresionat de atenţia acordată acestei zone. E tare frumoasă regiunea şi e păcat să nu cunoşti frumuseţile propriei ţări!” – localnic
Evenimentul din acest an a pus accent în primul rând pe prezent, un prezent modern, susţinut de personaje la modă, decor la modă, concerte, artificii şi interactivitate pentru copii şi adulţi şi a avut ca obiectiv dezvoltarea şi consolidarea la nivel naţional a turismului intern prin promovarea cu impact naţional a Lacului Vidraru precum şi valorificarea resurselor naturale din jurul acestuia.
Organizatorul evenimentului a fost Asociaţia Eco Natura, iar proiectul a fost finanţat prin Regio – Program Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, 53 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică.
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
O seara de luni la Gala Ambasadorii Turismului Romanesc
La iniţiativa doamnei Maria Grapini, Ministrul Delegat pentru IMM-uri, Mediu de afaceri şi Turism, luni, 19 august a.c a avut loc prima ediţie a Galei de decernare a titlului de
Cheile Caraşului, Parcul Naţional Semenic
In Munţii Banatului găsim Parcul Naţional Semenic şi rezervaţia Cheile Caraşului care, la rândul său, cuprinde două rezervaţii speologice : Peştera Comarnic şi Pestera Popovat, vestite prin monumentalitatea galeriilor, sălilor
România lansează primul cluster de turism pentru tineret din lume
Ministerul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism a lansat primul cluster de turism din lume destinat tinerilor, ceea ce înseamnă o colaborare între stat și mediul privat pentru atragerea






0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!