28 mai, Noaptea Albă a Literaturii Europene

28 mai, Noaptea Albă a Literaturii Europene

Pe 28 mai, de la 19.00 la 23.30, 13 țări europene vă dau întâlnire pentru a treia ediție a Nopții Literaturii Europene!

Şi pentru că este şi prima zi a Salonului Internațional de Carte Bookfest, Noaptea Literaturii Europene va fi găzduită de șase locuri deosebit de primitoare:Aiurart, Foișorul de Foc, Godot la Școală, Casa Mătăsari, Modelier și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC). Publicul este invitat să asiste la lecturi și spectacole care pun în valoare textele traduse în limba română ale unor autori europeni importanți: Daniel Glattauer(Austria), Karel Čapek (Cehia), Aléa Torik – prezentă la eveniment (Germania), Odysseas Elytisși Yorgos Seferis (Grecia), Italo Calvino (Italia),Hilary Mantel, Sarah Dunant, Philippa Gregory și William Shakespeare (Marea Britanie), Michał Walczak (Polonia), Rui Zink(Portugalia), Ioana Pârvulescu și Simona Sora (România), Ramón Gómez de la Serna (Spania),Orhan Pamuk (Turcia), Attila Mizser și Béla Hamvas (Ungaria) și Alain Berenboom (Valonia-Bruxelles).

Actorii Radu Iacoban, Ana Ularu, Ilinca Manolache, Mihaela Popa, Gabriel Spahiu, Gabriela Ioniță, Adrian Ciobanu, Florin Busuioc și George-Albert Costea, jurnalistul Liviu Mihaiu, scriitorul Ciprian Măceșaru, conferențiarul Bogdan Ștefănescu, profesorul universitar Mihaela Irimia, studenții de la UNATC și cei de la Catedra de Neogreacă, precum și pompieri din București vor citi sau interpreta fragmentele literare.

Lecturile și spectacolele vor avea loc în cele șase locuri în paralel, la fiecare 45 de minute, în intervalul orar 19.00-23.30. Publicul este invitat să circule de la un loc la altul și să asiste la cât mai multe evenimente. Asociaţia Green Revolution susține proiectul și deplasarea de la un loc la altul și pune la dispoziția publicului 40 de biciclete în centrul de închiriere din zona Foișorului de Foc (în baza înscrierilor până la data de 27 mai la adresa: claudiu.marin at icr.ro).

Harta și programul Nopții Literaturii Europene la București sunt disponibile pe site-urile organizatorilor și pe pagina: facebook.com/NoapteaLiteraturiiEuropene.

Accesul la evenimente este liber.

Noaptea Literaturii Europene este un proiect al clusterului EUNIC București (Rețeaua Europeană a Institutelor Culturale Naționale), coordonat în 2014 de Delegația Valonia-Bruxelles, și organizat de: Forumul Cultural Austriac, Centrul Ceh, Goethe-Institut, Fundația Culturală Greacă, Institutul Italian de Cultură„Vito Grasso“, British Council, Institutul Polonez, Camões – Instituto da Cooperação e da Língua / Ambasada Portugaliei în România, Institutul Cultural Român, Institutul Cervantes, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București și Delegaţia Valonia-Bruxelles. Partenerii evenimentului sunt: Aiurart, Muzeul Național al Pompierilor, Casa Mătăsari, Modelier, Godot la Școală, UNATC, Bookfest, Green Revolution și I’Velo.

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

EVENIMENTELE LUNII 0 Comments

„Florile Dalbe”, 13-14 decembrie, la Muzeul Satului

Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” organizează în perioada 13-14 decembrie 2014, Festivalul de datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou “Florile Dalbe”. Frumusețea datinilor și obiceiurilor, a costumelor

EVENIMENTELE LUNII 0 Comments

Competiție ecvestră cu exemplare de sute de mii de euro, lângă București

Clubul Equestria continuă tradiția începută acum cinci ani și își deschide calendarul competițional de anul acesta, începând de joi, 21 aprilie și până duminică, 24 aprilie, cu prima etapă a

EVENIMENTELE LUNII 0 Comments

Finala celui mai mare circuit ecvestru, Salonul Calului, se desfășoară între 24 – 27 septembrie

Circuitul Salonul Calului, cel mai important şi complex eveniment ecvestru din țară, își desfăşoară Finala ȋn perioada 24 – 27 septembrie 2015 la clubul de echitație Equestria, din Tâncăbeşti. Spre

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta