24 ianuarie, momentul Unirii, în Iași și Focșani
Anul acesta, 24 ianuarie este într-o zi de sâmbătă, așadar vom avea timp să călătorim și să ne amintim de Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza de acum 156 de ani.
În Iași, manifestările legate de împlinirea a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române va avea loc tot în Piața Unirii, începând cu ora 11.00, cu momente folclorice, o masă tradițională și o retragere cu torție, pe traseul Piața Unirii – Grădinile Palas, unde va fi arborat tricolorul. Pentru a afla mai multe despre momentul Marii Uniri, puteți vizita și câtev obiective turistice din zonă:
– Muzeul Memorial ”Mihail Kogălniceanu”, aflat pe strada Mihail Kogălniceanu, la nr. 10, între orele 10-00 – 17.00, de marți până duminică;
– Muzeul Unirii, Strada Lăpuşneanu nr. 14, cu program de vizitare: marţi-duminică, 10.00-17.00.
– Palatul "Al. I. Cuza" de la Ruginoasa, marţi-duminică, 10.00-17.00.
Costul unui bilet de vizitare variază de la 3 la 12 lei.
În Focșani, Ziua Unirii Principatelor Române se va serba în Piața Unirii, cu un concert al Muzicii Militare a Garnizoanei Focșani și al Corului Pastorala, începând cu ora 15.00. Ansamblul folcloric Țara Vrancei și actorii Teatrului municipal “Gheorghe Pastia”vor avea îmbogăți atmosfera. Puteți marca momentul și printr-o vizită la Muzeul de Istorie și Arheologie, din Focșani, sau puteți merge în comuna Câmpuri, pentru a vizita Casa Memorială “Ioan Roată”. (image credit: palatulculturii.ro)
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
Transilvania Snowkite Festival @ Muntele Mare, 16-20 Ianuarie ’13
Transilvania Snowkite Festival 2013, organizat de Scoala de Zmei, va avea loc in 16 – 20 ianuarie 2013. Locatia este una extrem de frumoasa: Muntele Mare – Muntii Apuseni, cu
SUVENIR DE BUCUREȘTI -ediția de iarnă
Expoziție de pictură, grafică și artă decorativă 18 noiembrie 2014 – 10 ianuarie 2015 Din 2010 încoace, ELITE ART GALLERY a dezvoltat Proiectul Suvenir de București în diverse maniere: concurs
Namaste India, la a VI-a ediție
Centrul Cultural „Rabindranath Tagore“ şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din București vă invită, în perioada 23-25 mai 2014, la cea de-a VI-a ediţie a festivalului „Namaste India“, un






0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!