Nava-fanion a Greenpeace vine în România. Rainbow Warrior dă alarma schimbărilor climatice

Rainbow Warrior, nava-fanion a Greenpeace, vine în România în perioada 29 mai – 2 iunie, pentru a semnala legătura dintre modul în care producem energie în prezent și modificarea climei planetei. Constanța e prima oprire dintr-un tur european de 5 luni, care promovează soluțiile energetice curate și solicită ambiții mai înalte și acțiuni decisive pentru protejarea climei, din partea liderilor europeni.
Oamenii de știință au ajuns la un consens și au dat un nume fenomenelor meteorologice extreme care afectează planeta din ce în mai mult: schimbări climatice. Mai mult, au avertizat că politicienii și sectorul de business trebuie să oprească orice sprijin pentru combustibilii fosili, principalii agresori ai climei, și să deschidă calea pentru energia regenerabilă. Viteza aplicării unor măsuri benefice climei trebuie să crească pentru a nu încălzi planeta cu mai mult de 1,5 grade Celsius. Altfel, schimbările vor fi catastrofale și iremediabile, iar generația viitoare nu va mai avea un viitor, susțin specialiștii de mediu.
Vasul călătorește pe oceanele și mările Terrei, pentru proiecte științifice, sau pentru a protesta împotriva marilor poluatori. Este o platformă de conectare a celor care cred că pot și vor să ajute planeta fiind una din cele mai „verzi” nave din lume: folosește preponderent velele pentru deplasare, nu deversează deșeuri în mare, iar materialele folosite pentru construirea sa au fost alese doar din surse ce respectă normele etice ale Greenpeace.

Vasul va fi ancorat în Constanța timp de 5 zile (29 mai – 2 iunie), perioadă în care vor fi organizate diferite evenimente la bord și în port, lângă navă, atât pentru publicul larg, cât și pentru media.
Mesajul pentru România: stop cărbune, folosiți energie curată!
România este încă tributară energiei pe cărbune. Deși are potențial major pentru folosirea energiei din surse regenerabile (soare, vânt), politicienii români au continuat să sprijine, chiar și cu prețul penalizării de către Comisia Europeană, producția pe cărbune, extrem de nocivă pentru mediu și sănătate. Europa merge în direcția decarbonării, astfel încât până în 2050 Uniunea să nu mai producă emisii care să afecteze clima.
”Ne dorim un plan curajos din partea statului român pentru reducerea utilizării combustibililor fosili. Mai multe țări membre ale UE au stabilit deja un traseu pentru eliminarea cărbunelui din sectorul energetic. România, din contră, sprijină acest sector foarte poluant pentru planetă și sănătatea oamenilor, per-mițând funcționarea termocentralelor care nu respectă normele europene. Termenul ferm solicitat de noi pentru închiderea pro-ducției de energie pe cărbune este 2030”, declară Alin Tănase, coordonator de campanii Greenpeace România. «
Autor: Rodica Lazăr
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
«Stând în cap»: 110 fotografii din toată lumea
Sigur știi pozele alea în care turiștii împing Turnul din Pisa, imită statuia lui Iisus Mântuitorul din Rio de Janeiro sau cuprind Turnul Eiffel între degete. Cristian Băluță (foto) nu
Peste 20 de artiști vor transforma etajul 6 al Institutului Clinic Fundeni, în galerie de artă pentru copiii grav bolnavi
Peste 20 dintre artiștii importanti ai momentului vor transforma etajul 6 al Institutului Clinic Fundeni, în galerie de artă pentru copiii bolnavi de leucemie, cancere si alte boli grave, internați
Un portughez vrea să schimbe viețile românilor prin Capoeira
Poate că o să ți se pară complicat numele Luís Pirata Nunes și crezi că o să-l uiți imediat după ce citești ultimul „s”, dar sigur n-o să-ți iasă






0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!