Mii de turiști străini călătoresc în România pentru proceduri estetice
Sunt români care au ales să trăiască în alte țări și în fiecare an, când vin acasă în vacanță au grijă să își programeze și ședințele la estetician, dar sunt și foarte mulți străini care aleg să petreacă la noi în țară vacanțe pentru frumusețe, în cadrul cărora să se bucure de servicii turistice și medicale, deopotrivă, susține managerul Eva Medical, Dr. Erghin Hagicalil. Potrivit acestuia, cei mai mulți dintre pacienții străini sunt italieni, germani, francezi și israelieni.

În ultimii ani a crescut numărul pacienților străini care aleg să facă intervenții și tratamente estetice în România, dar numărul românilor care trăiesc și lucrează în străinătate, care recurg la servicii medicale dermato-estetice și de chirurgie estetică a rămas, în continuare mai mare. Partea bună pentru turismul medical din România este faptul că aceștia din urmă aduc, în fiecare an, la tratament cunoștințe, membrii de familie sau prieteni din țările de rezidență.
”În România, față de vestul Europei sau de Statele Unite, costurile procedurilor estetice sunt chiar și de cinci ori mai mici, iar calitatea serviciilor, aparatura performantă și competența medicilor sunt la cel mai înalt nivel, iar aceste lucruri, împreună cu o recomandare bună din partea unui pacient mulțumit și cu frumusețile pe care le are țara noastră din punct de vedere turistic pot convinge pe oricine să facă turism medical în România. De aceea sunt multe cereri din partea italienilor, germanilor, francezilor și israelienilor”, explică medicul.
Conform unor date oficiale făcute publice de Asociația Națională a Agențiilor de Turism, anual, 7000 de străini vin în România pentru tratamente.
Cifra este foarte mică, susțin specialiștii, comparativ cu numărul clinicilor și al specialiștilor de la noi din țară, care pot oferi servicii de top, cu materiale de cea mai bună calitate, la prețuri atractive și oferă disponibilitate pentru programări.
”Din păcate, foarte mulți pacienți din România care au nevoie de anumite intervenții amână sau renunță la idee, din cauza capacității financiare reduse, cum se întâmplă, spre exemplu, în cazurile de incontinență urinară, în care procedurile de rejuvenare pot ameliora sau remedia complet problema, dacă sunt efectuate în stadii incipiente sau medii. Așa s-a ajuns ca 80% din cazuri să ajungă în stadii avansate, care nu mai pot fi tratate prin proceduri minim invazive”, explică specialistul Eva Medical.
Potrivit medicului, există însă și pacienți care își doresc servicii de turism medical integrate, de la preluarea de la aeroport, până la cazare, tratamente și program turistic, pentru că vor cu adevărat să simtă că au fost în vacanță.
Autor: Corina Rob
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
Ședință foto incendiară cu Marius Marin la Târgul de Turism
Cine a fost joi, 13 noiembrie, la deschidere Târgului de Turism de la Romexpo și a trecut pe la Standul Malta Travel a putut asista la o ședință foto unică. Protagoniști: cântărețul Marius Marin și iepurașul Playboy, Andreea Popa. Cei
Munții Făgăraș devin «acasă»pentru zimbri. Primii au ajuns deja în țară
Dispărut de pe meleagurile noastre acum aproximativ 200 de ani, zimbrul a fost reintrodus cu succes în ultimii ani în județele Neamț, Caraș-Severin și Hunedoara. Fundația Conservation Carpathia extinde acest
Numărul turiștilor străini a crescut în primele 10 luni din 2012
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada ianuarie-octombrie 2012 de 6,898 milioane, în creștere cu 5, 3% față de perioada similară a anului






0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!