A fost cândva… Crăciunul. Tu știi povestea Nașterii lui Iisus?
În fiecare iarnă, la apropierea Crăciunului, îmi vin în minte versurile: “Și îngerii cântând în cer/Cu flori de măr în mână”. Și acum tot caut, printre globurile din magazine, pe cele pictate cu flori de măr… Poezia lui George Coșbuc, în care mama povestește copilașilor “de Iisus” mi se pare că spune totul despre miracolul Crăciunului…
Eu am crescut cu bunicii, până m-am dus la școală, pe la 6 ani. Iar bunica, mama-mare adică, mi-a îmbogățit copilăria cu toate poveștile și poeziile noastre tradiționale, cu toate urările populare, făcute cu ocazia fiecărei sărbători. De Crăciun, an de an, pe primul loc era “Povestea de Crăciun” a lui Coșbuc.
După ce ne aduceam aminte amândouă versurile, eu îi ziceam: “Și cum a fost atunci, hai, spu-ne-mi?!”. Iar mama-mare începea să povestească, de parcă fusese acolo. Și îmi reamintea fiecare detaliu al miracolului.
Povestea începea cu Maica Domnului, tânără fată, care lucra în grădină când i s-a arătat o făptură luminoasă, îngerul Gabriel. Mai departe povestea era despre cum a primit, cu mare credință, dar și frică, Buna Vestire, cum l-a întrebat pe înger: “De ce, cum se poate?”, și acesta i-ar fi amintit marile ei haruri sufletești pentru care a fost aleasă să-l poarte în pântece pe fiul Domnului.
Mai târziu, a fost logodită cu Iosif, care s-a îndoit și el, și apoi a crezut minunea cu tot sufletul și a hotărât să fie ocrotitorul Maicii Sfinte. Iar când s-a dat de știre despre recensământul lui Irod, ei au plecat din Nazaret spre orașul de baștină al lui Iosif.
Dar scena care urmează parcă mă impresiona cel mai mult: se spune că în Bethleem nu i-a primit nimeni în găzduire, deși au bătut la multe uși, la hanuri, dar și la case, până într-un târziu, când unui hangiu bătrân i s-a făcut milă de femeia tânără și însărcinată și a îndrumat-o spre sălașul păstorilor, de la marginea orașului. Așa au ajuns cei doi în grajdul în care Iosif a făcut culcuș copilașului în iesle, cu fân proaspăt și curat. Iar apoi s-a petrecut minunea: nașterea lui Iisus, sub ochii și suflarea călduroasă a vitelor, urmată de sosirea păstorilor – care au fost anunțați de îngeri -, uimiți de întâmplare și de strălucirea stelei de pe cer.
Voi știți cum cei trei magi, sosiți din trei țări ale Răsăritului, au ajuns și ei la grajd că-lăuziți de steaua cea luminoasă? Ei bine, povestea spune că magii se aflau pe drum de 12 zile. Tare îmi plăcea să le spun numele… Cum îi chema? Caspar, Melchior și Balthazar! Când au ajuns la locul nașterii, au îngenuncheat în fața Sfintei Familii, pe fânul din ieslea cea săracă, cu mantiile lor acoperite de blănuri și pietre scumpe, și i-au oferit pruncului Iisus cele trei daruri: tămâie, aur și mir.
Și uite-așa, stând cu ochii pe fereastră, ascultam povestea Crăciunului, an de an, așteptând colindătorii, care veneau cu Steaua: “Steaua sus răsare, ca o taină mare…” Chiar și acum mă surprind uneori rememorând aceste amintiri, când privesc la copacii din grădină, luminați de stele și de zăpadă. Apoi mă întorc către copilul meu și îi spun și lui povestea. Și pentru că, vorba aceea, scrisul rămâne, am așternut-o și aici, pentru voi, cei care credeți în minuni. «
Poveste de Crăciun, de George Coșbuc
Afară ninge liniştit,
În casă arde focul;
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.
E noapte, patul e făcut,
Dar cine să se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar şi dulce.
Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
Cum boul peste el sufla
Căldură ca să-i facă.
Cum au venit la ieslea lui
Păstorii de la stână
Şi îngerii cântând din cer,
Cu flori de măr în mână.
- Îți dorești să mergi la Bethleem sau la Nazareth?
Există numeroase pelerinaje care se fac în Israel chiar și acum, în perioada Sărbătorilor de iarnă. Prețul mediu al unei excursii de 6 – 8 zile se situează între 500 și 700 de euro, cu transport și cazare incluse. Pentru că locurile sfinte, în care s-au petrecut acum mai bine de 2.000 de ani evenimentele scrise în cărțile sfinte și în cele de istorie, încă există și și-au păstrat încărcătura emoțională uriașă de atunci.
- Obiectivele pe care să le ai în vedere:
– Orașul Bethleem, unde se află Biserica Ortodoxă a Nașterii Domnului;
– Mânăstirea Sfântul Teodosie, cu Peștera Magilor;
– Orașul Nazareth, unde se află Biserica Ortodoxă Sfântul Gavriil, cu Izvorul Sfintei Fecioare Maria, precum și Biserica Romano-Catolică Buna Vestire, ridicată pe locul casei Sfintei Familii;
– Mânăstirea Sfântul Sava, din pustiul Iudeii;
– Grota Laptelui, unde se presupune că ar fi locuit Sfânta Familie, până la fuga în Egipt.
- Învață colinde cu noi!
Nu uita de colindele noastre de Crăciun și repetă-le cu copiii, nepoții, copiii prietenilor. Dacă nu le știi, găsești mai jos o colecție minunată, din care nu vor lipsi: „Steaua”, „Florile dalbe” și altele, la fel de frumoase.
Steaua sus răsare
Steaua sus răsare
Ca o taină mare
Steaua strălucește
Și lumii vestește
Și lumii vestește.
Că astăzi curata
Prea nevinovata
Fecioara Maria
Naște pe Mesia
Naște pe Mesia.
Magii cum zăriră
Steaua și porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-L vază
Pe Hristos să-L vază.
Și dacă porniră
Îndată-L găsiră
La dânsul intrară
Și i se închinară
Și i se închinară.
Cu daruri gătite,
Lui Hristos menite,
Luând fiecare
Bucurie mare
Bucurie mare.
Care bucurie
Si aici să fie,
De la tinerețe
Pân’ la bătrânețe
Pân’ la bătrânețe.
Am plecat să colindăm!
Am plecat să colindăm
Domn, Domn sa-nălțăm
Când boierii nu-s acasă
Domn, Domn să-nălțăm
C-au plecat la vânătoare
Domn, Domn să-nălțăm
Sa vâneze căprioare
Domn, Domn să-nălțăm
Căprioare n-au vânat
Domn, Domn să-nălțăm
Și-au vânat un iepuraș
Domn, Domn să-nălțăm
Să facă din pielea lui
Domn, Domn să-nălțăm
Veșmânt frumos Domnului
Domn, Domn să-nălțăm
O ce veste minunată!
O, ce veste minunată!
În Betleem ni s-arată
Astăzi s-a născut
Cel făr’ de-nceput
Cum au zis prorocii.
II.
Că la Betleem Maria
Săvârşind călătoria,
Într-un mic sălaş,
Lângă-acel oraş,
A născut pe Mesia.
III.
Pe fiul în al Său nume,
Tatăl L-a trimis în lume,
Să se nască
Şi să crească,
Să ne mântuiască.
Florile dalbe
Școală gazdă din pătuţ
Florile dalbe,
Şi ne dă un colăcuţ
Florile, florile dalbe.
Că mămuca n-o făcut
Florile dalbe,
Sâtă rară n-o avut
Florile, florile dalbe.
Pe când sâtă-o căpătat
Florile dalbe
Covata ni s-o crăpat.
Florile, florile dalbe
Când covata o lichit
Florile dalbe
Cuptioru’ nu s-o urnit
Florile, florile dalbe
Când cuptoru’ o pornit
Florile dalbe
Anul Nou o şi venit
Florile, florile dalbe
Florile, florile dalbe.
Deschide ușa, creștine!
Deschide usa, creștine
Deschide usa, creștine
Ca venim din nou la tine
La mulți ani, mulți ani cu bine
Și la Viflaim am fost
Și la Viflaim am fost
Unde s-a născut Hristos
La mulți ani, mulți ani cu bine
Și-am văzut și pe-a sa mama
Și-am văzut și pe-a sa mama
Pe care Maria-o cheamă
La mulți ani, mulți ani cu bine
Umbla-n sus și umbla-n jos
Umbla-n sus și umbla-n jos
Ca să nască pe Hristos
La mulți ani, mulți ani cu bine
Mai târziu găsi apoi
Mai târziu găsi apoi
Un staul frumos de oi
La mulți ani, mulți ani cu bine
Cete de îngeri coboară
Cete de îngeri coboară
Staulul de-l înconjoară
La mulți ani, mulți ani cu bine
Îngerii cu flori în mână
Îngerii cu flori în mână
Împletesc mândră cununa
La mulți ani, mulți ani cu bine
Pe cunună-i scris frumos
Pe cunună-i scris frumos
Astăzi s-a născut Hristos
La mulți ani, mulți ani cu bine!
Astăzi s-a născut Hristos!
Astăzi s-a născut Hristos,
Mesia chip luminos
Lăudați și cântați,
Și vă bucurați!
Mititel, înfășețel,
În scutec de bumbăcel,
Laudăți și cântați,
Și vă bucurați!
Vântul bate, nu-l răzbate,
Neaua ninge, nu-l atinge,
Lăudați și cântați,
Și vă bucurați!
Și de acum până-n vecie,
Mila Domnului să fie,
Lăudați și cântați,
Și vă bucurați!
Legănelul lui Iisus
Colo-n sus pe-un deal frumos,
Unde-i cerul luminos,
Într-un leagăn stă culcat;
Fiul Maicii înfășat.
Refren:
Leagăn verde, legănel
Tot din lemn de păltinel
Leagăn verde, legănel
Tot din lemn de păltinel.
Raza blândă a soarelui,
Scaldă fața Domnului,
Vântul dulce îl trăgană,
Pruncul de ni-l leagănă.
Refren:
Leagăn verde, legănel
Tot din lemn de păltinel
Leagăn verde, legănel
Tot din lemn de păltinel.
Cântă îngerii în cor,
Să vestească tuturor,
Astăzi cerul s-a deschis,
Pe Hristos ni l-a trimis.
Refren:
Leagăn verde, legănel
Tot din lemn de păltinel
Leagăn verde, legănel
Tot din lemn de păltinel. (bis)
Autor: Silvia Mirea
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
„Candela de veghe”, la Muzeul Satului, din 7 august
Muzeul Național Al Satului „Dimitrie Gusti” și Muzeul Județean Ialomita organizează expoziția de icoane și pictură ”Candela de Veghe” dedicată anului omagial Euharistic și tricentenarului Sfinților Martiri Brâncoveni. La vernisaj
Și copiii se distrează!
Simpaticii actori ai Teatrului Zurli sunt hotărâți să învețe cât mai mulți pici din toată țara cântecele de pe albumul lor “Am o căsuță mica”, așa că au pus la
La mare, de 1 Mai, muzica electro face legea
Dacă ești un obișnuit al vacanțelor de 1 Mai petrecute la mare și ți-e dor de o distracție cu prietenii, nu trebuie să ratezi petrecerile de pe plaja din Mamaia
0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!