Caloianul și Paparudele, ritualuri pentru aducerea ploii
De când lumea și pământul, oamenii au recurs la tot felul de ritualuri prin care să îmbuneze sau să le ceară favoruri zeităților. Caloianul, sau “Scaloianul”, “Ene-Iene”, “Muma ploii” şi “Tatăl soarelui”, dar și Paparudele au rolul să aducă ploaia în a treia joi după Paște, dar și vara, ori de câte ori pământul fierbe, iar grânele se usucă.
Bunicii și străbunicii noștri din Oltenia, Muntenia și Dobrogea, unde secetele erau frecvente, păstrau acest obicei cu sfințenie, iar de curând copiii din nordul Dobrogei au reînviat ritualul, alături de profesori și bibliotecari.
Ce este Caloianul?
Caloianul era solul trimis de oameni la Zeul Ploii, pentru a-l îndupleca să dezlege ploile. Astfel, în a treia săptămână după Paște, dar și pe vreme de secetă, copiii construiau o păpușă din lut, pe care o împodobeau cu coji colorate de ouă păstrate de la Paște, cu flori și cu busuioc. Îl îngropau apoi pe câmp, la răscruce de drumuri ori pe mal de râu, iar a doua zi sau după trei zile, în funcție de obiceiul din zona respectivă, dezgropau Caloianul și îl duceau cu alai la o apă curgătoare.
Copiii, fete și băieți, erau costumați în părinții Caloianului, dar și în preot, dascăl, gropar, țigan și țigancă, iar roluri importante aveau și Paparudele ori bocitoarele.
Ele cântau: „Iene-Iene, Caloiene,/ Ia cerului torţile/ Şi deschide porţile/ Şi porneşte ploile,/ Curgă ca şuvoile,/ Umple-se pâraiele/ printre toate văile,/ Umple-se fântânile,/ Să răsară grânele,/ Florile, verdeţele,/ Să crească fânaţele/ Să-s-adape vitele,/ Fie multe pitele”.
Caloianul era apoi trimis pe o apă curgătoare, pe o scândură de lemn, să tulbure apele și norii, așa cum se întâmplă înainte să plouă. Alaiul pornea apoi spre casa gazdei, acolo unde a fost confecționat Caloianul, sau acasă la un alt copil din grup, unde avea loc pomana Caloianului, iar copiii erau așteptați de către adulți cu plăcinte.
Semnificații
Cea mai veche atestare a datinii legate de Caloianul pare a fi o relatare a lui Diodor Sicul: „În Phrygia, întâmplându-se odată să cadă o epidemie asupra oamenilor, iar de altă parte suferind şi pământul de secetă, oamenii consultară oracolul asupra mijloacelor prin care să depărteze de la ei aceste calamităţi, iar oracolul le răspunse că să înmormânteze trupul lui Attys şi să o venereze pe Kybele ca divinitate. Însă, din pricina vechimii, din trupul lui Attys nu mai rămăsese nimic, phrygienii au făcut imaginea tânărului, pe care apoi, plângând-o, o înmormântară, îndeplinind şi onorurile funebre potrivite cu soarta lui, şi acest obicei ei îl ţin constant până în zilele noastre”.
Din informaţiile etnografice şi textele „cântate“ (bocite) de cortegiul funerar în timpul înmormântării rezultă că „mortul“ este un copil dispărut în condiţii necunoscute, găsit de mama sa, după îndelungate căutări, prin vâlcele, colnice, păduri, grădină, curtea casei sau la „Fântâna Mare“, probabil înecat. Acest suflet neprihănit este iniţiat şi trimis la divinitate în secvenţa centrală a ceremonialului (Înmormântarea Caloianului), prin rituri funerare preistorice: înhumarea urmată de înviere (dezgroparea ei după trei zile), abandonarea în apă sau „dată“ pe o apă curgătoare.
În alai erau și trei paparude, care aveau au un rol foarte important în acest ritual de invocare a ploii. Acestea purtau pe cap coronițe din frunze și flori, cărora le dădeau drumul pe apă, alături de Caloian, și dădeau tonul la stropit și la cântat.
„Paparudă rudă,/ Vino de ne udă/ Cu găleata – leata/ Peste toată gloata,/ Cu ciubărul – bărul/ Peste tot poporul./ Dă-ne, Doamne, cheile/ Să descuiem Cerurile,/ Să pornească ploile,/ Să curgă şiroaiele,/ Să umple pâraiele./ Hai, ploiţă, hai!/ Udă tu pământurile,/ Ca să crească grânele/ Mari ca şi porumbele. Hai, ploiţă, hai!”.
Tradiții duse mai departe
Dobrogenii prețuiesc tradițiile, iar unul dintre ritualurile pe care nu vor să-l lase să moară este Caloianul. Copiii din unele sate din județul Tulcea, cum ar fi Greci, Jijila, Luncavița și Smârdan, urmează obiceiul după regulile vechi și îl reconstituie împreună cu profesorii și bibliotecarii.
Cântecul Caloianului
Caloiene, Caloiene,
Ți-a pus mama numele Stoiene
Te-a prăpădit mama prin pădurea deasă
Caloiene, Caloiene
Roagă-te la Dumnezeu
Ca să-mi dea cheițele
Să descui portițele
Să curgă ploițele
Ca să-ți fac pomenile.
Iene, Scaloiene!
Tinerel te-am îngropat,
De pomană că ţi-am dat,
Apă multă şi vin mult
Să dea Domnul ca un sfânt,
Apă multă să ne ude,
Să ne facă poame multe!
Text: Oana Racheleanu; Foto: Școala Maior Murgescu Smârdan, Tulcea, Romania Slow Cities, Lee Miller (1938)
Articol publicat în ediția de aprilie 2015 a ziarului Turism Club.
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
Șezătoare modernă în buricul Bucureștiului. „De la ora 18 aici se coase”
Portul popular românesc a revenit din nou în atenția publicului, așa că vedem la tot pasul, în piață și în mall-uri, haine inspirate din folclor. În vremurile astea, când iile
Vine Moș Nicolae!
Pe 6 decembrie, an de an, vine Moş Nicolae, sfântul ce întruchipează dărnicia. Ne amintim în această zi de legenda ce ne spune despre pungile cu galbeni pe care Sfântul
Traditii & Folclor
Folclorul romanesc reprezinta totalitatea creatiilor culturii spirituale romanești, sintagma referindu-se la producțiile etniilor vorbitoare de limba română în toate dialectele ei în interiorul granitelor tarii. Avem astfel cantece populare, legende,
0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!