Impozitul forfetar, aprobat de Guvern şi trimis în Parlament
Este oficial. Proiectul de lege ce prevede introducerea impozitului forfetar urmează să fie aprobat de Executiv şi transmis Parlamen-tului, data prevăzută de intrare în vigoare fiind anul viitor. Conform noilor modificări ale Codului Fiscal, barurile şi cafenelele amplasate în centrul Capitalei sau în primele şapte mari oraşe vor plăti, anual, în funcţie de suprafaţă, între 1.500 şi 3.400 euro, în timp ce în localurile din oraşe, care nu sunt municipii, vor achita între 310 euro şi 2.000 euro.
În ceea ce îi priveşte pe proprietarii hotelurilor de 4 şi 5 stele din Capitală, proiectul de lege prevede că aceştia vor plăti un impozit forfetar, pe loc de cazare, între 468 şi 891 de lei, astfel un hotel de trei stele din Cluj va achita între 205 şi 244 lei, iar o unitate de 1-2 stele din Buşteni circa 120 lei, taxa pentru pensiune fiind cu 20% mai mică faţă de hotel.
Deţinătorul unui restaurant cu o suprafaţă de 150 metri pătraţi din centrul Capitalei va plăti de la începutul anului viitor un impozit forfetar de 17.136 lei pe an (3.900 de euro), în timp ce pentru o shaormerie de peste 50 metri pătraţi se vor achita cel puţin 12.474 lei (2.835 euro). Concret, în timp ce majoritatea hotelierilor sunt de acord cu aplicarea impozitului forfetar, prin această nouă măsură fiscală, valoarea totală plătită anual pe metru pătrat va fi de trei ori mai mare decât impozitul pe profit plătit anul trecut.
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
Reduceri de 50% pentru sejururile pe cursele charter din 2014
Romanii pot cumpara din septembrie sejururi pe cursele charter din 2014, cu reduceri de 50%, platind un avans de 25 de euro. Christian Tour a lansat deja cursele charter pentru
Trasee turistice in Delta
Delta este vizitata an de an de foarte multi turisti si poate fi explorata atat prin drumetii cat si prin plimbari pe canale si lacuri. Zonele cele mai vizitate si
(P) Hotel Palace te îmbie la un weekend de răsfăț
„Te așteptăm cu drag în weekend pe la noi. O să îți prindă bine și te vei putea bucura de libertate în siguranță. Oferta noastră de aprilie este următoarea: două






0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!