Insula Thassos, sigură pentru turiști, după ploi!
Organizația Națională de Turism a Greciei și Autoritățile Locale din Insula Thassos au dat un comunicat de presă prin care asigură turiștii ce vor să își petreacă în această perioadă vacanța pe insula Thassos, că, după ploile abundente de săptămâna trecută, drumurile sunt practicabile, iar unitățile de cazare sunt în perfectă stare de funcționare.
De asemenea, vremea în insulă se prezintă în parametrii normali, pentru această perioadă a anului, cu temperaturi medii de 28 grade Celsius și vânt slab.
Domnul Konstantinos Hatziemanouil, primarul insulei Thassos a declarat recent: “Ajungând la finalul sezonului estival, în calitate de primar al insulei, vreau să mulțumesc prietenilor români. Doresc să vă asigur că problemele cauzate de ploile abundente au fost soluționate în cel mai scurt timp și în mod eficient de către Primăria Locală și Protecția Civilă, astfel încât acestea să nu afecteze în niciun fel turiștii sau localnicii. În insula Thassos toate funcționează în parametrii normali, iar turiștii se bucură în continuare de vacanță și suntem pregătiți să îi întâmpinăm și pe cei ce și-au programat sejurul în luna septembrie”. Domnia sa i-a asigurat astfel pe turiștii români că situația în insulă a revenit la normal după ploile abundente ce au afectat mai multe țări în ultima perioadă. (image credit: www.thassos.ro)
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
Targul International de Carte de la Cairo isi deschide portile pentru cea de-a 45-a editie
Intre 22 ianuarie si 6 februarie se desfasoara la Cairo cea de-a 45-a editie a unui proiect devenit simbol pentru cultura Egiptului modern: Targul International de Carte. Sutele de expozanti
Qatar Airways anunță noi curse pentru România
Din 1 octombrie, Qatar Airways adaugă două curse pe ruta Doha-București, crescând frecvența zborurilor la șapte pe săptămână, a anunțat compania aeriană a statului Qatar. „Odată cu adăugarea acestor două
Reţetele străvechi ale călugărilor de pe Muntele Athos la Bucureşti
Bucătăria Muntelui Ahos este unică în lume, cu preparate mereu proaspete, în care predomină preferinţa pentru vegetale, peşte şi fructe de mare. Călugării gătesc încă folosind foc de lemne, în






0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!