Magiunul de prune Topoloveni ajunge în America de Nord și țările arabe
Producătorul magiunului de Topoloveni este singura companie din România care va primi timp de trei ani bani de la UE pentru a-şi promova produsele în America de Nord şi Orientul Mijlociu. Producătorul autohton îşi va face cunoscute produsele şi în Elveţia, Federaţia Rusă şi Norvegia, tot cu bani comunitari în cadrul unui proiect care a început în iulie. Primele acţiuni vor avea loc luna aceasta, începând cu 23 noiembrie când magiunul de prune Topoloveni va ajunge la Târgul Igeho din Basel, Elveţia. Magiunul de prune Topoloveni este singurul produs din România care are Indicația Geografică Protejată de la UE, este furnizor oficial al Casei Regale a României, a câștigat trei premii de la Institutul pentru Gust și Calitate de la Bruxelles și a promovat timp de un an brandul turistic al României. În plus, anul acesta a primit și certificat BIO și a reprezentat țara noastră la mai multe târguri internaționale.
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
Cheile Caraşului, Parcul Naţional Semenic
In Munţii Banatului găsim Parcul Naţional Semenic şi rezervaţia Cheile Caraşului care, la rândul său, cuprinde două rezervaţii speologice : Peştera Comarnic şi Pestera Popovat, vestite prin monumentalitatea galeriilor, sălilor
Dâmboviţa, un judeţ plin de istorie şi… istorii
Ce ar căuta un turist în acest judeţ din sudul ţării, dacă s-ar hotărî să facă un tur al Dâmboviţei? În primul rând peisaje unice şi spectaculoase, apoi câteva monumente
Turiștii primesc banii înapoi dacă agenția dă faliment
Recent a apărut în Monitorul Oficial un ordin al ministrului delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri și Turism, privind asigurarea turistului în cazul insolvabilității sau falimentului unei agenții de turism.






0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!