O zi în oraşul lui Bacovia
Pentru majoritatea dintre noi, Bacău este oraşul pe care îl tranzităm în drumul către Bucovina. La o privire mai atentă însă, acest oraş situat pe râul Bistriţa are un farmec aparte, pe care îl poţi descoperi într-o zi de iarnă fără prea mari dificultăţi. Tot ce trebuie să faci este să urmăreşti bulevardul principal, ce te va purta de la un capăt la celălalt al oraşului, din centru până la casa memorială a poetului George Bacovia, în Str. G. Bacovia nr. 13. Printre primele clădiri care îţi atrag atenţia se numără catedralele şi bisericile impozante aflate de-a lungul străzii centrale. Şi când spun impozante, ma refer la o înalţime ce depăşeşte blocurile de 10 etaje. Pe lângă acestea mai puteţi vizita teatrul municipal George Bacovia, complexul muzeal Ion Borcea sau Ruinele Curţii Domneşti (sec. XV), Str. 9 mai, în vecinătatea bisericii Precista.
Popas la Mausoleul de la Mărăşeşti
Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti a fost ridicat în memoria eroilor care au luptat în Primul Război Mondial plătind cu viaţa pentru victorie peste 480 de ofiţeri şi 21.000 de soldaţi români. În cele 163 de cripte din cele 18 culoare ale monumentului azi îngropaţi 5.073 de soldaţi şi ofiţeri. Mausoleul a fost ridicat între anii 1923 şi 1938, la 35 km de Focşani, fiind inaugurat oficial la data de 18 septembrie 1938. Pentru majoritatea dintre noi “ Pe aici nu se trece” , cuvintele generalul Eremia Grigorescu, comandantul Armatei 1 Romane au rămas pentru totdeauna grave în memorie. Se spune că Mausoleul Eroilor de la Mărăşesti impune un respect atât de mare, încat până şi Adolf Hitler, în momentul în care aviaţia aliaţilor bombarda Valea Prahovei şi ameninţa Moldova, i-ar fi cerut Mareşalului Antonescu să trimită la Mărăşeşti două subunităţi de antiaeriană care să apere momumentul.
Să acordăm respectul cuvenit trecutului
Mausoleul de la Mărăşeşti este o construcţie masivă, în formă de piramidă în trepte, partea superioară fiind o rotundă asemănătoare unei turle, înaltă de 30 de metri. Puţini mai ştiu astăzi că, iniţial, mausoleul trebuia să fie o Biserică a Neamului, lucrările fiind însă abandonate din lipsă de bani. În 1918 s-a renunţat la ideea construirii unui lacaş de cult şi mausoleul a fost înălţat prin colectă public. Pe frontispiciul Mausoleului s-au înscris şi numele localităţilor unde s-au purtat principalele bătălii de pe frontul românesc. În centrul mausoleului se află sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, decedat la 21 iulie 1919. Mausoleul de la Mărăşeşti – Monumentul Eroilor din Războiul de Întregire Naţională se află la kilometrul 202 pe drumul naţional ce leagă oraşul Focşani de Adjud.
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
A fost ales satul cultural al anului 2015
Asociaţia Cele Mai Frumoase Sate din România şi Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” au organizat pe 13 martie 2015, în sala Victor Ion Popa, cea de a doua ediţie
Festivalurile salvează turismul! Brezoi pariază pe Live Music Summer Camp
„Mi-era un dor de muzică și de artiști… Abia așteptam să ne putem revedea, iar acel moment a venit!”, ne-a spus Mihai Răzvan Mugescu, vâlceanul care a reușit să spargă
Sa-i cunostem pe Ambasadorii Turismului Românesc
În luna august 2013 Grigore Leşe, Elisabeta Lipă, Ilie Nastase, Ivan Patzaichin, Ştefan Popa Popas, Iolanda Balaş Soter, Gabriela Szabo şi Gheorghe Zamfir au fost desemnaţi ambasadori ai turismului romanesc,
0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!