Orășeni mutați la sat. Au dat chioșcul de la colțul blocului pe ograda plină cu animale
Vine un moment când „acasă” pe care îl știi de ani întregi nu te mai mulțumește. E prăfuit, aglomerat, îți fugărește gândurile și-ți întunecă privirile. Atunci știi că n-ai decât să iei o decizie: să pleci. Așa se întâmplă, în zilele noastre, cu mulți orășeni care dau viața confortabilă și agitată de la oraș, pe una într-un alt ritm, cu alte reguli, de la țară. Vă spunem patru povești despre oameni curajoși care au luat-o de la zero în locuri unde, probabil, toată viața vor fi numiți „orășenii mutați la sat”.
Și acasă şi-n vacanţă în acelaşi timp
Uneori, când îți faci curaj timp îndelungat să iei o decizie, s-ar putea ca viața să așeze astfel întâmplările încât nici să nu-ți dai seama când te-ai hotărât. Silvia Sîrbu și David Badea, logodnicul său, cochetau demult cu ideea de a se muta la munte, dar n-au avut niciodată curaj să-și strângă toate lucrurile din Slatina și să o ia de la capăt. Asta până în toamna anului 2009, când au vizitat un prieten din satul Hărţăgani, comuna Băiţa, judeţul Hunedoara.
„Acest loc a fost atât de primitor, atât de potrivit, cu atâta linişte şi pace, cum n-am mai simţit nicăieri. Multe locuri te inspiră, te uimesc, te fascinează, dar un loc în care să le simţi pe toate, mai rar”, povestește fata de 33 de ani.
S-au mutat acolo împreună cu părinții ei, iar acum produc legume ecologice pentru ei și pentru prieteni, dar și săpun natural. Pentru săpunul cu lapte de capră se zbat cel mai mult pentru că în perioada primăverii ingredientul principal este păstrat aproape numai pentru iezi.
„Prin săpunurile naturale vreau să ajut comunitatea din care fac parte pentru că eu cumpăr lapte de la țărani și astfel e un întreg circuit de într-ajutorare. Pe viitor, dacă afacerea devine serioasă, poate şi îmi iau ca ajutoare ceva oameni din sat”, mărturisește Silvia.
Pe lângă aerul curat de munte, hrana bună și săpunurile naturale, cei doi mai au un motiv de bucurie: cel mai mare telescop din țară, deținut de o persoană fizică, la ora actuală. David are 36 de ani și este, de meserie, constructor, dar de când se știe mai este și pasionat de astronomie. Ăsta a fost motivul pentru care și-a construit singur un telescop, mai puțin oglinzile, pentru care a apelat la un optician.
Silvia și David pun la cale un proiect, alături de Primărie, prin care să pună la dispoziția sătenilor din Hărțăgani cunoștințele lor despre astronomie, grădinărit, mâncare sănătoasă, handmade și, mai ales, telescopul.
N-au o oră fixă de culcat sau de trezit, mai ales după o noapte de observații astronomice. N-au program, aproape că nici ore, nici timp, spun ei. Fac totul după cum simt.
„Când nu mai intru pe Facebook să preiau comenzile pentru săpunuri, când mă opresc din documentat, când ne oprim telefoanele, când în solarii totul este cum trebuie, când iarba este cosită şi pusă pe par, când roşiile sunt legate şi copilite, când am terminat de smuls iarba din căpşuni, atunci mergem pe Haldină, la Băiţa, pe terenul de fotbal să ne jucăm o miuţă cu copiii satului. În timpul liber ne plimbăm şi hoinărim să cunoştem cât mai mult zona şi oamenii locului, să găsim idei, prieteni, relaţii noi. Atunci, în 2009, am simţit că suntem şi acasă şi-n vacanţă în acelaşi timp. Acest sentiment este prezent şi astăzi cu noi şi cred că este motorul a tot ceea ce ne motivează să mergem înainte pe acest drum. Sentimentul că suntem permanent într-o vacanţă continuă, chiar dacă suntem prinşi într-o muncă continuă de ţară, de munte”, încheie Silvia.
O gură de aer proaspăt, la doi pași de Capitală
După 15 ani de locuit în București, de stat blocați în trafic și în aglomerație, de înghițit praf și de privit cerul cu puține stele, Roxana și Luigi Cazaciuc au decis că e timpul să se mute din Capitală.
„Erau ani buni de când ne tot războiam cu ideea mutării. Ne uitam așa, într-o doară, la anunțuri, mai făceam câte o tură cu mașina uitându-ne la curți și case, citeam bloguri, articole, forumuri. Schimbarea a venit cumva de la sine, ca o nevoie, ca o gură de aer proaspăt și un nou început pentru noi și pentru cei doi copii ce sunt lângă noi”, spune femeia de 36 de ani.
N-au plecat departe, căci Bucureștiul încă le este drag, ci în sudul Capitalei, într-un sătuc din zona Mihăilești. Au stat un an cu chirie la jumătatea drumului dintre noul și vechiul „acasă”, cât să reamenajeze locuința din sat, iar în luna mai au împlinit un an de când sunt orășeni mutați la țară.
Ce-au învățat în intervalul ăsta? „Oricât asfalt ar fi, oricâte dale și cărări ai face, fii gata de noroi, de buruieni, de pământ. Focul iarna nu se face singur, nici măcar în centrală, lemnele s-or găsi pe alocuri și la supermarket, dar practic trebuie să le cumperi cu căruța, să le tai, să le așezi. Zăpada nu se curăță singură de pe nicăieri, deci pui mâna pe lopată garantat. Dacă visezi la grădină, bagă de seamă că pământul trebuie curățat, săpat, greblat, orice plantă are nevoie periodic de operațiunile amintite, plus fertilizare, plivire, copilire și altele asemenea. Toate cer efort”, mărturisește Roxana.
Ce înclină balanța în cealaltă parte? Cântecul păsărilor la geam, parfumul florilor, răsăritul soarelui direct din grădină, întregul popor de animăluțe fericite care te întâmpină în ogradă, mirosul ploii pe pământul uscat, aroma ierbii proaspăt tăiate, cafeaua savurată pe băncuța de lemn de sub bolta de viță de vie.
Fata și băiatul familiei Cazaciuc au parte de o copilărie a la Creangă, dar cu influențe din era tehnologiei. Lulu, de trei ani și jumătate, sau „pitica atomică”, așa cum îi zice mama, merge la grădiniță în satul vecin unde învață poezii, cântecele și limba engleză, iar acasă își ocupă timpul cu șotronul, coarda, bicicleta, mormanul de nisip, tufa de zmeură, coada de pisică și urechile de cățel.
Băiatul, Andi, are 12 ani, învață la școala dintr-un orășel apropiat și face cursuri de muzică în București. Uneori se filmează în ipostaza viitorului Jamie Oliver, gătind vinete prăjite cu sos de roșii direct în grădină, iar seara stă la povești, la poartă, până târziu. Copiii au telefoane deștepte, merg în București la spectacole și la întâlniri cu prietenii, dar aleargă și prin ploaie cu cireșe la urechi și cu zâmbete curate.
Uneori, Roxanei i se face dor de București, de o întâlnirile fără vreun scop anume cu prietenii, de piață, de film, de tramvaiul supraaglomerat și de mirosul de metrou. „Și-atunci fac o escapadă, îmi iau porția și mă lecuiesc pentru o vreme. Efectiv mă secătuiește și abia aștept să ajung la noul acasă, să îmi reîncarc bateriile”.
Noua casă de pe pământ le este și birou, căci de aici își gestionează afacerea începută acum 10 ani, și bucătăria din care iese o ciorbă cu ingrediente 100% din gospodărie, și piață, căci găsesc tot ce le poftește inima: cireșe, vișine, mere, zmeură, căpșuni, piersici, roșii, verdeață, ardei, struguri, vinete, busuioc, ceapă, usturoi. Le mai este și gura de aer proaspăt pe care o căutau cu ani în urmă, și liniște și vacanță perpetuă.
Și-au construit singuri solariul
Bucureșteni get-beget, Iuliana și Lucian Iordache au decis, în urmă cu patru ani, să lase rutina din Capitală, să iasă din cursa acasă – serviciu – salariu – bănci – facturi – consum și să aleagă viața la țară.
„Am vrut o schimbare, am vrut mâncare sănătoasă pentru Adi, fiul nostru, am vrut spaţiu, am vrut o afacere de familie din care să ne câştigăm pâinea de zi cu zi”, enumeră femeia motivele mutării lor.
Au ales Răscăeți, județul Dâmbovița, și au cumpărat o bucată de pământ aflată la intersecția a două ulițe dintr-un colț al satului. El fost marinar, ea specialist IT, au luat sapa în mână, au pus umărul la treabă și au învățat cum să planteze și să îngrijească plantele, fructe și legumele, dar și animalele. Lucian a ridicat singur solariul, de la prima țeavă până la ultimul șurub, iar Iuliana a povestit în permanență pe blog pașii mutării lor la țară și adaptarea la un astfel de trai.
Și-au dat un nume care spune totul despre ei, „Bucureșteni mutați la sat”, iar acum vând legume ecologice și verdețuri proaspete, plante aromatice și flori la ghiveci, ouă, brânză, lapte, miere, borș, mălai, făină, dar și dulcețuri, murături, pâine și prăjituri de casă. Adică tot ce vrea orășeanul de la un țăran. Pagina lor de Facebook numără acum aproape 3.500 de like-uri, iar ei livrează marfă în București de două ori pe săptămână.
„Viaţa la ţară e o viaţă frumoasă atunci când ai anumite priorităţi. Satisfacţiile sunt nenumărate: de la faptul că îţi creşti singur hrana, că din sămânţa recoltată anul asta mănânci o roşie adevărată anul viitor, până la muncă în aer liber, timpul petrecut cu animalele şi păsările din gospodărie. Dar toate au ritmul lor, au necesităţile lor, toate astea trebuind ca tu, orăşeanul mutat la ţară, să le faci, de cele mai multe ori în detrimentul necesităţilor tale”, mărturisește femeia pentru Turism Club.
Printre aceste părți mai puțin frumoase, Iuliana menționează pe blogul său praful, mirosurile ce provin de la animale, insecte, viermi, șerpi, dar și bârfele sătenilor.
„Dacă la Bucureşti toate erau la îndemână, iar unele lucruri mi se păreau fireşti şi că mi se cuvin, aici am constatat că trebuie să munceşti din greu pentru anumite lucruri”, adaugă ea.
Se gândesc cu drag la Capitală, acolo unde au părinții, frații și prietenii, iar dacă le ceri să spună despre ce le este dor din București, răspund ferm: „De chioşcul din colţul străzii deschis non-stop. Iar colţul străzii să fie la două minute de casă. Aici colţul străzii e la aproximativ un kilometru”.
Chiar și așa, cu părțile mai puțin plăcute, Lucian și Iuliana se bucură de faptul că au un petic de pământ pe care îl muncesc cu drag, că mănâncă hrană sănătoasă și că, uneori, ziua trece pe nesimțite. „Îţi dai seama că a venit seara şi poate că în ziua aia nu ai apucat să mănânci, dar câte lucruri ai făcut în acea zi! Lucruri care se văd, care rămân”, subliniază Iuliana.
Pasul următor este să achiziționeze o presă de ulei, iar într-un viitor mai îndepărtat visează chiar să facă turism. „ Avem multe cereri de la tineri care vor să vină la noi să ne ajute în gospodărie, să înveţe cum se cultivă plantele, să facă practică sau care pur şi simplu vor să muncească pământul”.
Iarna, singurul anotimp în care plantele le mai dau un răgaz să respire, cei doi nu pleacă în vacanțe în țările calde, ci rămân acasă și se documentează despre noile lor pasiuni, plantele și animalele.
Truda lor zilnică nu-i face fericiți numai pe ei, dar și pe orășenii care sunt dornici de produse curate și sănătoase. Ba mai mult, prin ceea ce fac au reușit să producă o schimbare în comunitatea care i-a adoptat: „ După ce am terminat primul solariu, în primul în an în care ne-am mutat aici au mai apărut câteva prin curţile vecinilor”, spune mândră Iuliana.
Plecată direct din buricul târgului
Acum opt ani, Ramona Aparaschivei jura aproape cu mâna pe inimă că n-o să părăsească niciodată Bucureștiul mult iubit. „Sunt născută și crescută pe caldarâm, în buricul târgului și nu rezist în liniștea din afara orașului”, zicea ea pe atunci. Tatăl ei, care a făcut un pas în afara Capitalei, cumpărând un teren în Tunari, județul Ilfov, îi spunea că o să înțeleagă ea cât de importantă e legătura cu pământul, cu natura, să mănânci ceva pus cu mana ta.
Părintele, preocupat dintotdeauna de hrana sănătoasă pentru copiii lui, a plantat o livadă de 4.000 de metri pătrați, apoi a continuat cu peste 20 de hectare în Botoșani, locul său de origine. Nu folosea pesticide sau erbicide și nici acum nu vrea să audă de ele, tot din grijă pentru sănătate.
„Când livada din Tunari a intrat serios pe rod, ne-am dat seama că avem mult prea multe fructe faţă de cât putem noi consuma, aşa că am căutat o modalitate de comercializare a acestora”, povestește Ramona.
Aici a intrat ea în rol, preluând partea de birocrație și de comenzi ale afacerii de familie numită „Bio Sălăți din Grădina Ursului”, ca o poveste direct din cărțile lui Creangă. Se întâmpla în 2008 și tot atunci a început să prețuiască relația cu natura, iar Bucureștiul a devenit, brusc, aglomerat.
„M-am mutat de bună voie și nimeni nu a crezut că o să rezist mai mult de câteva luni. Pe zi ce trece știu sigur că locul meu e aici”, mărturisește ea acum.
Fratele fetei, Bogdan, a fost ușor amuzat la început de ideea de a face agricultură, dar acum a ajuns să aibă în grijă hectarele de la Botoșani, o fermă de păsări și una de porci din rasa Mangalița.
Dacă o întrebi pe Ramona de părțile bune ale traiului la țară, zice că poate să-ți povestească o zi întreagă. Liniștea, apa curată din puțul din curte, mirosul de tei care vine în fiecare vară dinspre pădurea care e la o sută de metri de curtea ei, joaca din fiecare zi cu cei trei câini, bucuria de a descoperi roadele naturii, toate o fac să nu regrete că nu mai este în „buricul târgului”. Partea mai puțin plăcută? „Întâlnirile cu diverse șopârle și șoricei, cu care încă nu m-am obișnuit”, se amuză fata.
Ajunge în București destul de des, chiar de câteva ori pe săptămână, dar de fiecare dată se gândește că n-ar da viața din Tunari pe cea din Capitală.
„Cea mai mare bucurie este sentimentul că sunt tot timpul în vacanță. Deși sunt atâtea lucruri de făcut, nu le percep ca fiind muncă”, spune Ramona.
Autor: Oana Racheleanu
Material publicat în ediția de iunie 2016 a ziarului Turism Club.
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
Fonduri europene pentru „Casa Argintarului” si Centrul Comunitar pentru Tineret din Bistrita
Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a semnat in data de 25 aprilie, la Bistriţa, două noi contracte de finanţare prin REGIO – Programul Operaţional Regional 2007-2013,
Să întâmpinăm iarna cu planuri de drumeții
Anul acesta am avut un tur amețitor prin Parcurile Naționale și Rezervațiile Naturale din țara, vizitând ținuturi ce ne-au surprins și ne-au convins că nicăieri nu-i mai frumos ca în
Prin zăpadă, în drum către BORSEC
Uite că decembrie a venit într-un sfârșit iar covorul alb s-a așternut peste regiunile României. Deși în sudul țării vremea blândă mai că nu ne-ar fi semnalat apropierea Sărbătorilor, în
1 Comment
iustin
februarie 19, 20:05