Tarife hoteliere mici pentru turiștii din Republica Moldova
Dacă în anul 2013, în România au ajuns 25.157 de turiști din Republica Moldova, în primele opt luni ale lui 2014 turiștii moldoveni au fost 28.191, potrivit datelor transmise de INS Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Astfel, hotelierii încearcă acum să atragă turiștii din Republica Moldova prin programe speciale de reduceri în stațiunile balneare, montane și de pe litoral, cu tarife ce scad cu până la 60%, disponibile de la 1 noiembrie în agențiile din această țară. "În 2015 sperăm să aducem în România peste 40.000 de turiști din Moldova, încadrându-i ca beneficiari ai programelor speciale precum Litoralul pentru toți, Vacanța la munte sau programele balneare", a declarat Dragoș Răducan, vicepreședintele FPTR.
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
Galaţi, ţinutul dintre ape
Galaţi, ţinutul dintre ape Silvia Mirea Dunărea, Prutul şi Siretul se îngemănează pe pământurile Galaţiului, un ţinut care îşi duce viaţa alături de ape, pe ape şi cu ajutorul apelor.
Bucovina: Rezervaţii şi monumente ale naturii
Între minunile României, ţinutul dulce al bucovinenilor şi-a chemat turiştii vrăjindu-i cu tradiţii străvechi şi mânăstirile sale unicat. În zonă te poţi bucura în voie de toate categoriile turismului: balnear,
Încep lucrările de reabilitare al Aeroportul din Constanța
Compania germană Hochtief Solutions AG a câștigat contractul pentru reabilitarea Aeroportului Internațional Mihail Kogalniceanu din Constanța. Valoarea proiectului depașește 17 milioane de euro, fiind vorba de reabilitarea platformelor de staționare






0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!