14 Reguli de siguranță și costurile vacanței all inclusive pe litoralul românesc, în 2021

14 Reguli de siguranță și costurile vacanței all inclusive pe litoralul românesc, în 2021

Vaccinarea populației va duce la o relaxare a măsurilor de protecție sanitară, dar asta nu înseamnă că nu va trebui să ne mai protejăm la fel de atent. Din acest motiv, turismul, care a fost cea mai afectată industrie în 2020, își păstrează măsurile de protecție și în acest an, mai ales pentru hotelurile de pe litoralul românesc.

Astfel, pentru vacanța all inclusive din 2021 majoritatea hotelurilor și agențiilor de turism vor tine cont de mai multe reguli: 
1. Mai multă flexibilitate privind rezervările: oferirea posibilității de a schimba perioada șederii, permiterea efectuării unor rezervări în avans. În cazul dorinței de anulare, se oferă alternativa clientului de a primi fie banii înapoi (100% dacă este în perioada corectă de anulare), fie sub forma de vouchere.
2. Marcarea locurilor de așteptare la recepție, în restaurante, la lifturi sau în orice alt loc unde s-ar putea face aglomerație: marcarea și delimitarea zonei de „distanță fizică recomandată”. Astfel, turiștii vor ști exact unde ar trebui să aștepte pentru a fi în siguranță.
3. Instalarea de covorașe dezinfectante, dispozitive cu gel dezinfectant, dozatoare care dezinfectează mânerele de la ușile de acces principale și folie antimicrobiană, instalarea de dispensere touchless cu dezinfectant în receptie, restaurante, bai comunte din incinta hotelului.
4. Împarțirea pe serii la mese.
5. Sunt pregătiți pentru orice modalitate de servire a mesei (room service, catering, bufet cu servire de catre angajații hotelurilor a preparatelor ce nu pot fi ambalate individual, servirea meselor în intervale orare programate) pe care o vor impune Normele de funcționare.
6. Maximizarea spațiului din exterior, a teraselor.
7. Igienizarea locurilor de joacă pentru copii de mai multe ori pe zi
8. Adaptarea procedurilor de curățenie în camere și spații deschise.
9. Se va intensifica curățarea camerelor pentru oaspeți.
10. Echipamente de protectie pentru întreg personalul : mănuși, măști, eventual și combinezoane sau viziere în funcție de gradul de risc/expunere.
11. Montarea unor panouri de protecție din plexiglas la recepție, între client și recepționer, ca la vânzătorii de la supermarket.
13. Simplificarea procedurii de check în (posibilitatea implementarii unui check în online, de exemplu).
14. Unele hoteluri vor oferi în pachetul de vacanță și șezlonguri cu umbrelă pe plajele private pentru a reduce cât mai mult interacțiunea dintre turiști. Acestea vor putea fi folosite de familia sau cuplul respectiv pe durata întregii zile.

Cât va costa vacanța all inclusive în 2021

Dacă înscrierile la aceste vacanțe se fac până la 31 ianuarie 2021, la hotelurile de 4 stele din Venus, o noapte de cazare în regim all inclusive va costa între 220 și 240 de lei/ persoană, în timp ce o noapte la 3 stele costă în jur de 200 de lei/persoană.
„Sunt hoteluri care au investit foarte mult în pregătirea personalului și în îmbunătățirea calității serviciilor și din acest motiv, pe alocuri, turiștii vor plăti mai mult. Unele hoteluri de 3 si 4 stele din stațiunea Venus, spre exemplu, vin cu prețuri cuprinse între 300 și 330 de lei/ persoană pe noapte în regim de all inclusive”, a declarat Lucian Badîrcea, CEO IRI Travel.
Pentru Cap Aurora, prețurile unei nopți de cazare în regim all inclusive la 3 stele costă între 180 și 200 de lei/noapte/pers., iar la 4 stele costă între 220 si 250 de lei.
În stațiunea Mamaia, hotelurile de 3 stele, în regim de all inclusive, au un preț mediu de 250 de lei/ noapte/ persoană, în timp ce hotelurile de 4 stele vin cu prețuri medii de 440 de lei/ noapte/ pers., iar la 5 stele costurile ajung la 520 de lei/ pers./noapte.
Eforie Nord este cea mai ieftină stațiune și anul acestea, aici hotelurile de 4 stele având cu preț de cazare cuprins între 115 și 150 de lei/ noapte/ pers.
Pentru Jupiter, vacanțele all inclusive de persoană/ noapte costă între 155 și 170 de lei, iar la 4 stele, prețul mediu este de 250 de lei.

Hotelurile din Jupiter: Conceptul Family All Inclusive

„ Conceptul Family All Inclusive a fost creat de hotelurile Poseidon, Delta și California, iar prin acesta, copii de până în 7 ani (neîmpliniți la data check-in-ului) au cazarea și masa gratuită. De asemenea, vor avea acces gratuit la spectacolele Teatrului de Vara Jupiter și la Family night show la Galaxy Hall. De asemenea, se vor copiii vor avea gratuitate și la la parcul de aventura Paradis Land și la Galaxy WaterPark Jupiter ”, a declarat CEO-ul IRI Travel.
Cum va arăta all inclusive la hotelurile de 3 și de 4 stele
– mic dejun (07:30-09:30), gustare (10:00-11:30), prânz (12:30-15:00), gustare (16:30-18:00) și cină (19:00-21:30)
Gustare dimineață: fructe, fursecuri, chec etc.
Gustare după-amiază: pizza, înghețată, gogoși, porumb fiert, fructe, etc.
Băuturile alcoolice și non-alcoolice incluse se pot servi astfel:
– baruri-restaurante: apă, sucuri, cafea, ceai, bere draft, vin alb/ roze/ rosu draft, băuturi alcoolice în timpul programului de masă.
– baruri-plajă: apă, sucuri, cafea, ceai, bere draft în intervalul 08:00-19:00.
– piano bar: apă, sucuri, cafea, ceai, bere draft, vin alb/ roze/ roșu draft, băuturi alcoolice în intervalul 08:00-24:00.
– bar piscină California: apă, sucuri, cafea, ceai, bere draft, vin alb/ roze/ roșu draft, băuturi alcoolice în intervalul 08:00-24:00.
Băuturi alcoolice incluse: whiskey, vodka, vermut alb/ rosu, cremă de whiskey, gin, digestiv.

Autor: Corina Rob

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Turist in Romania 0 Comments

Wens Travel s-a relansat, cu o nouă identitate vizuală și un nou website

Agenția de turism Wens Travel, unul din cei mai importanți jucători pe piața de turism din Transilvania, s-a relansat pe 4 decembrie, cu o nouăidentitate vizualăși un nou website –

Turist in Romania 0 Comments

Conferinţă APIER sau Industria de evenimente în 2013

Industria de reuniuni – MICE (M – meetings, I – Incentive, C – conferences, E – exhibitions), este printre cele mai importante sectoare din cadrul industriei turismului la nivel mondial.APIER/Asociaţia

Turist in Romania 0 Comments

Apărătorul Cibinului are nevoie de un vot în competiția europeană „Copacul anului 2020”!

De zece ani treeoftheyear.org caută copacii din Europa cu cele mai interesante povești, iar în acest an, candidatul României se află în topul preferințelor. Este vorba despre un brad argintiu

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!